Google
SHOPPING CITY SUCEAVA - Targul extrascolar
SHOPPING CITY SUCEAVA - Targul extrascolar
SHOPPING CITY SUCEAVA - Targul extrascolar
 
luni, 15 nov 2010 - Anul XV, nr. 269 (4560)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,5982 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta3,8492 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe Google+ Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Balul Bobocilor

Ocolul Pământului în patru ore, la Colegiul Alimentar

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)
Click aici pentru VIDEO

Bobocii de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară din Suceava au pornit-o vineri seara hai-hui prin lume şi timp de patru ore au făcut ocolul Pământului, o călătorie cu distracţie cât încape. Totul s-a întâmplat, bineînţeles, la Balul Bobocilor de la Colegiul Alimentar, eveniment desfăşurat vineri seara la Casa de Cultură din Suceava.

Zece perechi de concurenţi, boboci ai colegiului, şi-au făcut apariţia în faţa publicului şi a juriului chiar de la începutul spectacolului şi, pentru că erau gata de plecare, intrarea lor în scenă s-a făcut pe melodia „Voyage, Voyage”. Fiecare dintre concurenţii la titlul de Miss şi Mister şi-a ales o destinaţie de călătorie, iar după ce au fost prezentaţi spectatorilor şi au anunţat locul în care vor pleca, aceştia au pornit-o la drum. Spania, România, Egipt, Hawaii, India sau Mexic sunt doar câteva dintre destinaţiile bobocilor concurenţi. Cu bagajele făcute, bobocii nu au mai zăbovit mult în scenă şi au plecat „Hai-hui prin lume”, după cum era tema balului.

 

Muzică, dans şi distracţie multă la bal

La Casa de Cultură distracţia nu a încetat însă, pentru că, deşi concurenţii cutreierau lumea, organizatorii balului au pregătit surprize pentru spectatori. Astfel, în scenă a fost invitată trupa Strong Sensation, care a antrenat publicul la dans. Spectacolul a continuat cu o prezentare de modă, manechinele The One Models intrând în scenă cu o paradă a ţinutelor vestimentare de zi.

Spectacolul a continuat cu o parodie, un concurs Miss Talent 2010, unde prezentatori erau Mihaela Rădulescu „în varianta mai mică”, şi Cove, juriul competiţiei fiind alcătuit din Ştefan Bănică Junior, Andreea Marin şi fotbalistul Cristi Tănase.

După momentul de umor, balul a continuat cu un dans excepţional al lui Andrei Alin Negrea, Michael Jackson de data aceasta. Mişcările de dans ale Regelui Pop, puse în scenă atât de fidel de către Andrei Alin Negrea, dar şi aspectul său exterior care-l imita atât de bine pe Michael Jackson au încântat publicul.  

După ce Regele Pop a părăsit scena, primele cinci perechi de concurenţi, ajunşi din călătorie, au revenit în faţa publicului îmbrăcate în ţinute specifice ţărilor vizitate şi cu impresii proaspete de vacanţă. Primii boboci veniţi din vacanţă au fost cei care au călătorit în Spania, Scoţia, România, Texas (Statele Unite ale Americii) şi Egipt. Fiecare dintre excursionişti a prezentat publicului câte un dans specific ţării pe care a vizitat-o, iar prezentatorii au supus concurenţii unui test fulger pentru a vedea ce cunoştinţe generale au despre ţara în care au fost în vacanţă.

După revederea celor cinci perechi de boboci cu publicul, balul a continuat cu o nouă scenetă umoristică, „Bucuria unui patron când îi vine Garda Financiară pe cap”, şi cu un dans hip-hop.

 

Prezentare de modă cu haine din deşeuri

Un moment cu totul inedit al serii a fost prezentarea de modă cu ţinute realizate din materiale reciclabile, îndeosebi saci menajeri, hârtie creponată sau ziare. Câteva fete din liceu au intrat în scenă purtând ţinute cu adevărat de gală, toate făcute din deşeuri, ţinute care epatau prin culoare, model, dar şi prin frumuseţea lor, fiind realizate cu migală, ţinându-se cont de orice detaliu pe care trebuie să-l aibă o rochie obişnuită. Prezentarea a fost una deosebită, o încântare pentru public.

Pentru că balul a fost o petrecere în adevăratul sens al cuvântului, de la un astfel de eveniment nu putea să lipsească muzica şi jocul popular, iar invitat în scenă a fost Ansamblul Artistic „Arcanul” al Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, care a prezentat un dans din zona Ardealului.

 

Concert „Fly Project” cu sala în picioare

Între timp, şi celelalte cinci perechi de concurenţi s-au întors din cutreieratul Pământului şi, îmbrăcate în hainele tradiţionale ale ţării sau regiunii vizitate, au ajuns pe scenă, din nou în faţa publicului şi a juriului. Şi aceste perechi au prezentat câte un dans şi au fost supuse unui test de cunoştinţe generale.

Balul Bobocilor a continuat cu muzică şi dans popular cu Formaţia „Bucovina” şi cu interpreta Florentina Ureche. A urmat apoi un nou moment umoristic, după care bobocii au fost chemaţi în scenă pentru o probă din cadrul concursului, cea de dans.

După proba de dans a bobocilor, invitatul special al serii, „Fly Project” a fost întâmpinat cu aplauze la scenă deschisă, cu publicul ridicat în picioare. După câteva probe de sonorizare, „Fly Project” şi-a începutul spectacolul de 40 de minute, timp în care aplauzele nu încetau, publicul cânta împreună cu trupa, iar dansatoarele de pe scenă au făcut senzaţii printre băieţii din sală.

„Raisa”, prima piesă a trupei, „Unisex” - o melodie dedicată domnişoarelor proaspăt părăsite şi băieţilor care ştiu ce vor în viaţă, „Good bye”, noul single „Fly Project”, dedicată băieţilor care mai ştiu să plângă, şi bineînţeles „Brasil”, piesa pe care trupa a cântat-o cu regretata artistă suceveancă Anca Parghel, toate au fost interpretate de pe scenă, dar şi din sală, de către spectatori, adevăraţi fani „Fly Project”.

„De câte ori venim la Suceava ne amintim de prietena noastră Anca Parghel, care nu mai este printre noi. O să cântăm piesa Brasil, şi în locul Ancăi, vă rog să cântaţi voi”, i-a îndemnat pe spectatori solistul trupei „Fly Project”. 

După 40 de minute de spectacol „Fly Project”, balul bobocilor a continuat cu un moment de muzică, dans, foc şi body-painting cu trupa „Starlights”.

 

Anca Blîndu şi Adrian Ursu, Miss şi Mister Boboc 2010

Magia dansului a fost apoi transmisă publicului într-un nou moment umoristic, în cadrul emisiunii „Dansez peste tine”, după care „The One Models” a prezentat o colecţie de ţinute de seară create de designerul Sânziana.

Formaţia „Arcanul” a fost invitată iarăşi în scenă cu un nou moment de muzică populară şi o horă.

Emoţiile concurenţilor erau aproape de final, fiindcă juriul a deliberat deja, iar bobocii au fost chemaţi în scenă pentru premiere.

Miss Boboc 2010 la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară din Suceava a fost desemnată Anca Blîndu, iar Mister Boboc a fost ales Adrian Ursu.

Pe locul II s-au situat elevii Diana Ieremie şi Ion Timofei, iar pe locul III au fost Nicoleta Coroamă şi Adrian Ungureanu.

Agenţia „The One Models”, precum şi două site-uri au acordat o serie de premii concurenţilor.

Balul Bobocilor 2010 - Colegiul Tehnic de Industrie Alimentara Suceava Balul Bobocilor 2010 - Colegiul Tehnic de Industrie Alimentara Suceava Balul Bobocilor 2010 - Colegiul Tehnic de Industrie Alimentara Suceava Balul Bobocilor 2010 - Colegiul Tehnic de Industrie Alimentara Suceava Balul Bobocilor 2010 - Colegiul Tehnic de Industrie Alimentara Suceava
Balul Bobocilor 2010 - Colegiul Tehnic de Industrie Alimentara Suceava Balul Bobocilor 2010 - Colegiul Tehnic de Industrie Alimentara Suceava Balul Bobocilor 2010 - Colegiul Tehnic de Industrie Alimentara Suceava Balul Bobocilor 2010 - Colegiul Tehnic de Industrie Alimentara Suceava Balul Bobocilor 2010 - Colegiul Tehnic de Industrie Alimentara Suceava Balul Bobocilor 2010 - Colegiul Tehnic de Industrie Alimentara Suceava Balul Bobocilor 2010 - Colegiul Tehnic de Industrie Alimentara Suceava Balul Bobocilor 2010 - Colegiul Tehnic de Industrie Alimentara Suceava
Balul Bobocilor 2010 - Colegiul Tehnic de Industrie Alimentara Suceava Balul Bobocilor 2010 - Colegiul Tehnic de Industrie Alimentara Suceava Balul Bobocilor 2010 - Colegiul Tehnic de Industrie Alimentara Suceava Balul Bobocilor 2010 - Colegiul Tehnic de Industrie Alimentara Suceava Balul Bobocilor 2010 - Colegiul Tehnic de Industrie Alimentara Suceava
În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Ocolul Pământului în patru ore, la Colegiul Alimentar.
 Vizualizări articol: 1004 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 3.57/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 3.6 din 7 voturi
Ocolul Pământului în patru ore, la Colegiul Alimentar3.657

Iulius Mall Suceava
AnnaCori
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Balurile Bobocilor

Ştiri video

Topul Balurilor Bobocilor 2010

Topul Balurilor Bobocilor 2010
Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Elia Studio - Salon de infrumusetare
Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei