Mercedes a lansat la Detroit un nou model de clasă compactă. Denumit CLA, acesta deschide un nou segment în clasa premium, cel al coupe-urilor compacte în 4 uși. Bazat pe platforma lui A-Klasse, exponentul premium poate fi comandat acum de europeni.
Prețul pe piața germană este fixat la 28.977 euro pentru versiunea de bază CLA 180.
Derivat din conceptul Style Coupé și bazat pe aceeași platformă cu modelul de succes A-Klasse, noua creație de nișă sub sigla stelei în trei colțuru este ecoul dorințelor a mii de fani care și-au manifestat dorința de a vedea și o versiune de serie.
”Reacțiile stârnite după lansarea prototipului Coupé Style au fost copleșitoare”, susține Dieter Zetsche, șeful Mercedes. ”Cel mai frecvent răspuns pe care l-am remarcat a fost de departe <vă rugăm aduceți mașina aceasta în producția de serie>”, adaugă Zetsche.
CLA nu este doar un deschizător de drumuri, ci și un nou etalon în materie de aerodinamică. Inginerii Mercedes afirmă că noul său model coupe dispune de cel mai bun coeficient aerodinamic din lume (Cd = 0.22).
Partea de motorizare este dominată de unitățile pe benzină, trei la număr regăsite pe versiunile 180 (122 CP), 200 (156 CP), 250 (211 CP). Singurul diesel din ofertă este CLA 220 CDI ce produce 170 de cai putere, oferind un consum de 4,2 litri la 100 km. Consumul motoarelor pe benzină variază, în funcție de putere, de la 5,0 la 6,2 litri la 100 km.
În ceea ce privește transmisia, Mercedes optează pentru cutia manuală cu 6 trepte în cazul versiunilor 180 și 200 CP, iar motoarele mai puternice din gamă, de 170 și 211 cai putere, primesc binecunoscutul 7G-DCT, o cutie automată cu 7 rapoarte.