Chevrolet s-a remarcat la ultima ediţie a Salonului Auto de la Paris nu doar cu noul Cruze ci şi cu un concept care a prevestit debutul unui monovolum cu aspect de SUV.
Denumit Orlando, acesta urmează să completeze începând de anul viitor portofoliul Chevrolet, care în ultimii ani a devenit unul din cei mai importanţi jucători pe piaţa europeană.
Bazat pe platforma noului sedan de clasă compactă Cruze, prototipul explorează combinarea atributelor de versatilitate întâlnite la trei modele diferite: SUV, monovolum şi break.
Modelul de serie va fi disponibil în majoritatea ţărilor europene începând din 2010, lansarea oficială fiind prevăzută pentru luna septembrie la acelaşi salon parizian.
Orlando dispune de dimensiuni generoase şi interior care poate găzdui şapte persoane şi va păstra în linii mari elementele stilistice ale prototipului omonim. Habitaclul proiectat ingenios oferă maximum de confort dar şi un volum excelent de depozitare al bagajelor. Cabina va fi modelată pentru a satisface cerinţele unei maşini autentice de familie, dar în acelaşi timp va putea îndeplini rigorile în materie de ergonomie şi funcţionalitate. Primul monovolum global din curtea americanilor de la Chevrolet va avea în dotare sisteme audio, de comunicaţie şi navigaţie de ultimă generaţie, atmosfera fiind încălzită la propriu şi de razele de soare ce inundă interiorul printr-un pavilion panoramic. Silueta robustă a maşinii cu linii structurale puternice conferă maşinii un aer distinctiv. Proporţiile depăşesc limita obişnuită a monovolumelor compacte, Orlando putând fi confundat foarte uşor cu un model SUV mai ales dacă îl priveşti din faţă. Dimensiunea mare a ampatamentului, 2.760 mm, o depăşeşte cu 75 mm pe cea a noului sedan Cruze, aspect ce va permite o gestionarea corectă a spaţiului pentru picioare pentru pasagerii aflaţi pe rândurile doi şi trei.
La fel ca şi conceptul, modelul de serie Orlando va utiliza un motor turbodiesel de ultimă generaţie, puternic şi eficient, o unitate de 2,0 litri ce dezvoltă 150 de cai putere şi un cuplu maxim de 320 Nm trimişi punţii anterioare.
Gama va fi completată şi de o motorizare pe benzină de 1,6 litri disponibilă şi pe Cruze.