Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 15 oct 2008 - Anul XIII, nr. 243 (3924)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9762 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6699 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   5 imagini |   ø fişiere video

Mercedes S400 BlueHYBRID, apetit mai redus pentru consum

Mercedes demonstrează pe viu că luxul şi ecologia nu sunt antagonice. În plus, economia de combustibil joacă şi ea un rol important în noua eră a hibridelor în care au intrat chiar şi limuzinele de top. Standardele de poluare tot mai drastice îi obligă pe producători să taie în carne vie când vine vorba de emisii, iar cele mai afectate sunt maşinile cu motoare puternice. Tehnologia hibridă este soluţia de moment pentru maşinile gurmande şi fără grija noxelor emise.

Mercedes lansează anul viitor primul lor automobil de serie cu propulsie hibridă, sistem care va intra în echiparea actualei generaţii S-Klasse. Limuzina ecologică a fost dezvelită la Paris şi va intra pe piaţă abia în vara anului viitor. Tehnologia va fi disponibilă pe o versiune denumită S400 BlueHYBRID şi va face ca sedanul de top devină cel mai economic şi ecologic automobil de lux cu motor pe benzină. Hibridul generează în total 299 de cai putere şi un cuplu maxim de 385 Nm, valori care plasează versiunea S400 BlueHYBRID în rândul celor mai puternice agregate de acest tip. Grupul propulsor este format dintr-un motor V6 de 3.5 litri, capabil să producă 279 cai putere şi un motor electric ce dezvoltă 20 de cai putere şi un cuplu de 160 Nm.

Mercedes susţine că sedanul de clasă mare poate demara de la 0 la 100 km în 7,2 secunde şi atinge viteza maximă de 250km/h. Inginerii anticipează un consum mixt de numai 7,9 litri/100 km, în timp ce emisiile de dioxid de carbon scad cu 21% până la 190 de grame pe kilometru. S400 BlueHYBRID a fost dezvoltat şi perfecţionat pe baza versiunii S350 care utilizează un motor de 3,5 litri de 272 de cai putere, şi va fi dotat încă de la început cu un sistem start-stop care ajută la economisirea carburantului cu până la 4%. Acesta acţionează atunci când viteza automobilul scade sub 15 km/h sau staţionează în trafic, sarcina fiind preluată de motorul electric.

Mercedes dotează limuzina şi cu un sistem de frânare regenerativă. Energia cinetică rezultată din frânare este recuperată prin stocarea acesteia în baterii acumulatoare compacte, ea fiind mai apoi utilizată la acţionarea motorului electric, atunci când situaţia o impune. S400 BlueHYBRID va fi lansat oficial anul viitor, în luna aprilie, la Salonul Auto de la Shanghai, odată cu versiunea Facelift a seriei curente S-Klasse.

Sedanul premium cu propulsie hibridă va fi comercializat pe pieţele din vestul Europei începând din iunie 2009, la un preţ estimativ de 74.000 de euro.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Mercedes S400 BlueHYBRID, apetit mai redus pentru consum.
Dezmembrări Camioane Suceava •  •  •  •  •  •  • 
 Vizualizări articol: 361 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Mercedes S400 BlueHYBRID, apetit mai redus pentru consum0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Auto

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei