Un bebeluş a ajuns la spital cu arsuri ale căilor respiratorii, după ce părinţii i-au dat să bea apă din minibarul unui hotel de 4 stele din Covasna, însă s-a dovedit că în sticlă era o substanţă de curăţat geamuri. Hotelul a fost amendat de OPC, transmite MEDIAFAX.
Părinţii bebeluşului au folosit o sticlă de apă aflată în minibarul hotelului de patru stele din staţiunea Balvanyos ca să-i prepare laptele praf copilului, iar în urma anchetei celor de la Protecţia Consumatorului s-a dovedit că apa conţinea o substanţă chimică mortală, pe care cameristele au pus-o din greşeală în minibar.
În urma incidentului care a avut loc pe 1 decembrie, Protecţia Consumatorului a amendat hotelul, iar copilul a ajuns la spital cu arsuri ale căilor respiratorii.