Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
sâmbătă, 2 nov 2013 - Anul XVIII, nr. 256 (5463)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,973 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6085 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Ponta: Există încă o protecţie totală acordată fostei guvernări, de către Parchet

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, la Sibiu, că "există încă o protecţie totală acordată fostei guvernări" de către Parchet, lucrându-se "cică, la dosar, după un an şi jumătate", în timp ce, "dacă faci parte din Guvernul USL, într-o săptămână ţi se termină dosarul".

Premierul Victor Ponta a fost întrebat, vineri, într-o conferinţă de presă la Sibiu, despre sesizarea Parchetului în cazul primelor uriaşe pe care şi le-au acordat membri ai Fondului de Contragarantare şi a răspuns: "Există un document al Corpului de Control care va fi trimis instituţiilor statului. Este un document extrem de laborios şi este vorba aici despre probe. Noi avem deja un an şi jumătate de când tot trimitem documente extrem de bine întocmite, cu probe, la Parchet şi nu se întâmplă absolut nimic".

Ponta a afirmat că "e vorba despre guvernarea trecută, care are un fel de protecţie".

"Văd că domnul Blejnar este bine merci, e fericit. Domnul Duţă nici să nu-l atingă cineva. Pe domnul Videanu l-au mai deranjat aşa un pic, dar i-a trecut, e bine merci şi el. Văd că există încă această protecţie totală acordată fostei guvernări. Îmi doresc foarte mult ca protecţia să fie doar a legii şi nu a apartenenţei politice. Adică: dacă eşti în Guvernul USL într-o săptămână ţi se termină dosarul. Dacă eşti din Guvernul PDL, după un an jumate n-ai nicio problemă şi se lucrează, cică, la dosar", a mai declarat premierul.

Ponta a precizat că îşi doreşte ca sesizările Guvernului să fie verificate şi să fie respinse dacă sunt greşite, deşi nu crede acest lucru.

"Îmi exprim speranţa că, şi în acest caz, când trimitem, cineva să se uite şi să spună: «Sesizările Guvernului sunt greşite» şi să dea neînceperea urmăririi penale. Dar poate sunt corecte – şi eu cred că sunt corecte – şi atunci începem urmărirea penală. Deocamdată, tot efortul este concentrat pe Guvernul USL", a mai spus premierul.

Acesta a afirmat că "oamenii aşteaptă să primească un răspuns: s-a întâmplat ceva înainte de 7 mai 2012 sau a fost totul perfect, imaculat?".

Premierul susţine că "această protecţie va expira în decembrie 2014".

Guvernul va sesiza Parchetul pentru nereguli identificate în activitatea Fondului Român de Contragarantare în perioada decembrie 2009-august 2013, inclusiv prin acordarea de indemnizaţii şi prime fără limite şi decontarea unor mese scumpe pentru conducere drept cheltuieli de protocol.

Inspectorii guvernamentali descriu în raport un "exces de salarizare" înlesnit de nestabilirea limitelor generale ale remuneraţilor membrilor Directoratului, arătând că în perioada decembrie 2009-august 2013, Fondul Român de Contragarantare a efectuat cheltuieli de 4,6 milioane lei pentru remuneraţii/indemnizaţii brute acordate membrilor Consilului de supraveghere, precum şi remuneraţii şi prime trimestriale destinate preşedintelui Consiliului, în valoare individuală cuprinse între 474.729 lei (inclusiv pentru preşedintele Fondului de Garantare a Creditelor IMM, Aurel Şaramet, ca membru al Consiliului) şi 1,8 milioane lei (pentru preşedintele Consliului de supraveghere, Ionel Popescu).

Drepturi băneşti în cuantum total de peste 7,9 milioane lei au fost acordate în acelaşi interval preşedintelui şi membrilor Directoratului, respectiv preşedintelele Ioan Hidegcuti încasând un total de 2,8 milioane lei.

Raportul reclamă şi faptul că, în perioada octombrie 2010 - august 2013, personalul Fondului Român de Contragarantare a beneficiat de prime în sumă totală netă de 1,33 milioane lei, iar persoanele cu funcţii de conducere au încasat suplimentar faţă de salariu între 9.000 şi 41.000 lei.

În acelaşi timp au fost înregistrate, fără temei legal, cheltuieli de protocol de 66.000 lei reprezentând 25 mese servite la restaurant sau în regim de catering pentru membrii organelor de conducere şi administrare ale Fondului Român de Contragarantare, servindu-se foie gras, piept de raţă, muşchi de vită, chateaubriand, purcel la cuptor, pară în sos de vin şi băuturi alcoolice la preţul de 100 lei/sticla.

În timpul acţiunii de control preşedintele directoratului Fondului Român de Contragarantare, Ioana Hidegcuti, a transferat din cont personal în contul Fondului 10.572 lei, dar potrivit raportului returnarea sumei respective nu înlătură caracterul nejustificat al cheltuielilor în valoare totală de 66.000 lei.

Totodată, membrii AGA Cornelia Maria Simion şi Peter Bela Barta au produs o pagubă de 120.000 lei patrimoniului Fondului Român de Contragarantare reprezentând cuantumul remuneraţiilor lunare acordate necuvenit lui Nicolae Presecan, fost membru al Consiliului de Supraveghere.

Corpul de Control arată că Fondul Român de Contragarantare a nesocotit rațiunea pentru care a fost înfiinţat, conducerea instituţiei a încheiat contracte de garantare cu trei fonduri de garantare pe care le-a mandatat să îndeplinească propriul obiect de activitate.

În final documentul menţionează că au fost trimise concluziile anchetei, în vederea valorificării, Ministerului de Finanţe, Parchetului, prim-ministrului, Curţii de Conturi şi ANI.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Ponta: Există încă o protecţie totală acordată fostei guvernări, de către Parchet.
 Vizualizări articol: 606 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Ponta: Există încă o protecţie totală acordată fostei guvernări, de către Parchet0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Actualitate national

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei