TOYOTA - Noul Yaris electric hybrid
TOYOTA - Noul Yaris electric hybrid
TOYOTA - Noul Yaris electric hybrid
 
luni, 28 oct 2013 - Anul XVIII, nr. 251 (5458)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,8744 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,0456 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Shopping City Suceava
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Antonescu, întrebat dacă rămâne candidat la Preşedinţie: Aţi visat azi noapte ceva?

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, întrebat, sâmbătă, pe Aeroportul Internaţional "Avram Iancu" Cluj, înainte de inaugurarea noii piste, dacă a rămas candidatul USL la Preşedinţie, a răspuns: "S-a schimbat ceva? Aţi visat azi noapte ceva?".

Întrebat, într-o scurtă întâlnire cu presa care a avut loc înaintea inaugurării noii piste a Aeroportului Internaţional "Avram Iancu" Cluj, dacă a rămas candidatul USL la Preşedinţie, Crin Antonescu a răspuns: "S-a schimbat ceva? Aţi visat azi noapte ceva?", transmite corespondentul MEDIAFAX.

Jurnalista care i-a adresat prima întrebare a încercat să îi spună preşedintelui Senatului că se vehiculează ideea conform căreia situaţia candidatului USL la Preşedinţie s-ar putea schimba, însă Antonescu a spus iritat: "Nu mai vehiculaţi, când îmi voi schimba poziţia oficială, veţi fi anunţaţi".

Întrebat despre declaraţia preşedintele PDL, Vasile Blaga, potrivit căreia partidul se va bate pentru Preşedinţia României cu Victor Ponta, nu cu liderul PNL, Crin Antonescu, care "se pregăteşte de patru ani", iar "când te antrenezi prea mult intri obosit pe teren", şeful liberalilor a refuzat să comenteze.

"Nu declar nimic despre domnul Blaga, până şi despre domnul Sultănescu declar, despre Blaga: să fie sănătos!", a răspuns Antonescu.

Anterior, preşedintele Senatului fusese rugat să comenteze afirmaţiile consilierului premierului, Dan Sultănescu, potrivit cărora Antonescu ar da impresia că preia rolul de opozant intern al primului-ministru şi că PNL ar fi vrut să boicoteze deplasarea lui Victor Ponta la Cluj.

"Comentez doar partea a doua, care e complet ridicolă, în rest nu comentez ipotezele domnului Sultănescu. Eu mă văd ceea ce sunt şi cred că toate acţiunile mele, chiar dacă nu îi plac lui Sultănescu, sunt pornite de la ideea că avem o responsabilitate ca majoritate, ca alianţă care guvernează şi nu ne jucăm de-a opoziţia. Asta nu înseamnă că trebuie să ne comportăm ca garda de onoare, care ridică piciorul la exact câţi centimetri trebuie, pentru că e o formaţiune militară, noi suntem o formaţiune civilă", a răspuns Antonescu.

Totodată, Crin Antonescu a fost întrebat despre persoanele care l-au huiduit în momentul în care a ajuns la Cluj, însă a recomandat ziaristului care i-a adresat întrebarea să discute cu cei nemulţumiţi de prezenţa sa acolo. "Să nu dramatizăm, nu au dat cu bombe", a adăugat Antonescu.

Jurnalistul i-a răspuns că nemulţumiţi sunt proprietarii de terenuri din zona aeroportului, din cauza exproprierilor, însă preşedintele Senatului i-a indicat să discute cu şeful Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu. În momentul în care Uioreanu a mers lângă Antonescu, jurnalistul i-a spus acestuia să discute cu şeful CJ Cluj despre exproprieri.

"Dacă aveţi o vocaţie pedagogică pentru prichindei, să v-o exersaţi în altă parte. Nu vă luaţi într-un fel de scandal şi nu vă enervaţi, v-am răspuns la toate întrebările, dar nu puteţi să-mi dictaţi ce să fac eu aici cu Uioreanu", a răspuns Antonescu.

În cele din urmă, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj a intervenit, spunând că oamenii trebuie să se concentreze asupra evenimentului de sâmbătă, respectiv inaugurarea noii piste a aeroportului clujean, iar de politică au timp în restul timpului.

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, fusese întâmpinat, sâmbătă, la sosirea pe Aeroportul Internaţional "Avram Iancu” Cluj, cu huiduieli din partea mai multor participanţi la mitingul aviatic care a avut loc cu ocazia inaugurării noii piste.

Ceremonialul de inaugurare a noii piste a Aeroportului Internaţional "Avram Iancu" Cluj s-a terminat după mitingul aviatic şi slujba de sfinţire a ei. Prima cursă de linie care a aterizat pe noua pistă a fost un avion care circulă pe ruta Bucureşti-Cluj.

Lucrările la pista de decolare-aterizare de 3.500 de metri au început în septembrie 2011, în prima etapă pista având 2.100 de metri, costurile proiectului fiind estimate la circa 78 de milioane de euro.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Antonescu, întrebat dacă rămâne candidat la Preşedinţie: Aţi visat azi noapte ceva?.
 Vizualizări articol: 472 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Antonescu, întrebat dacă rămâne candidat la Preşedinţie: Aţi visat azi noapte ceva?0.05

Facos Suceava
Iulius Mall Suceava
LaStrada - Incaltaminte - Piele - Blanuri - Accesorii
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Toyota - Noul Yaris Hybrid
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Actualitate national

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Elia Studio - Salon de infrumusetare
Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei