Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 31 mai 2013 - Anul XVIII, nr. 123 (5330)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9762 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6699 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Cât costă transportul elevilor de la o zonă la alta: aceeaşi distanţă, de patru ori mai mulţi bani

Sumele decontate de stat pentru transportul elevilor sunt, în unele zone, de peste patru ori mai mari decât în altele, deşi este vorba despre aceeaşi distanţă parcursă, potrivit unor date furnizate de autorităţile locale.

Astfel, în judeţul Timiş, pentru Liceul "Traian Vuia" Făget, transportul este asigurat de primărie, fiind decontate zece abonamente. Valoarea unui abonament pentru distanţa de opt kilometri este de 45 de lei pe lună, conform informaţiilor obţinute de MEDIAFAX.

La Liceul Tehnologic Vlădeni din judeţul Iaşi, sunt decontate 140 de abonamente, care costă câte 220 de lei pe lună, pentru aceeaşi distanţă de opt kilometri. Transportul este asigurat de Fila Company SRL, conform surselor citate.

În Covasna, tot pentru opt kilometri, compania Ro-D Trans SRL percepe 217 de lei pentru un abonament lunar. Pentru distanţa de 20 de kilometri, un abonament lunar costă 286 de lei.

În unele zone, companiile de transport nu asigură transportul în zilele de sâmbătă şi duminică, au mai spus aceloraşi surse.

Ministerul Educaţiei a anunţat, joi, că 50 milioane de lei au fost deblocaţi pentru plata sumelor restante la decontarea transportului elevilor, în conturile inspectoratelor şcolare judeţele (ISJ) fiind deja 30 de milioane de lei.

O primă tranşă de 30 de milioane de lei pentru acoperirea cheltuielilor de transport al elevilor a fost deblocată la începutul săptămânii.

"În urma discuţiei de joi dintre premierul Victor Ponta, ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie şi ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea, s-au identificat soluţii pentru suplimentarea fondului destinat plăţii transportului elevilor navetişti cu încă 20 de milioane de lei", se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN), remis joi MEDIAFAX.

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, anunţa, marţi, că nu este exclus să fie promovată chiar o ordonanţă, dacă nu va fi posibil ca problema privind transportul elevilor să fie reglementată prin lege.

"Vrem ca de la 1 septembrie să nu ne mai aflăm în situaţia în care noi, de fapt, alimentăm firmele de transport. În principal, propunerea legislativă ar fi în sensul acordării banilor respectivi, nu pe bază de abonament, ci trimitem banii direct în contul elevilor, sub formă de bursă suplimentară pentru transport, iar această sumă să fie calculată în funcţie de distanţa dintre şcoală şi domiciliul elevului. Cred că situaţia în care să lăsăm pur şi simplu transportatorii să încaseze orice sume doresc pe abonamente, mergând pe ideea că Ministerul Educaţiei îi va deconta oricum, nu poate continua. Deocamdată, încercăm să rezolvăm acum acest lucru, de la 15 septembrie să avem această modificare legislativă şi până atunci să reuşim să acoperim toată suma. Repet, este o propunere, textul nu a fost încă înaintat celorlalte ministere", a mai spus Remus Pricopie.

Ministrul Educaţiei a adăugat că în această problemă lucrează cu Ministerul Transporturilor şi cu comunităţile locale.

Remus Pricopie a mai spus că inspectoratele şcolare au estimat că sunt necesare 960 de microbuze şcolare, iar în bugetul Ministerului Educaţiei sunt alocaţi bani pentru doar 40-45 de microbuze, adică cinci la sută din necesar.

La nivelul Guvernului, se analizează posibilitatea achiziţionării a 800 de microbuze în leasing sau în rate, costurile urmând să fie suportate cu fonduri structurale, a mai precizat Pricopie.

Elevii din mai multe judeţe au intrat, în această săptămână, în grevă japoneză, reclamând că nu le-au fost decontaţi banii de navetă.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Cât costă transportul elevilor de la o zonă la alta: aceeaşi distanţă, de patru ori mai mulţi bani.
 Vizualizări articol: 516 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Cât costă transportul elevilor de la o zonă la alta: aceeaşi distanţă, de patru ori mai mulţi bani0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Actualitate national

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei