Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
sâmbătă, 5 ian 2013 - Anul XVIII, nr. 2 (5209)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9764 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6687 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Procurorul Oana Schmidt Hăineală, preşedinte al CSM

Procurorul Oana Schmidt Hăineală a fost aleasă, ieri, în funcţia de preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), ea fiind până în prezent vicepreşedinte al instituţiei.

Oana Schmidt Hăineală a fost aleasă cu zece voturi, în timp ce contracandidatul ei, judecătorul Mircea Aron, a fost votat de opt membri CSM.

Hăineală este primul procuror care devine preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii.

Anul trecut, Alina Ghica şi Oana Schmidt Hăineală şi-au depus un proiect comun, însă pe parcursul anului s-a simţit faptul că vicepreşedinta Consiliului, procuroarea Hăineală, a condus mai mult decât preşedinta Ghica.

Surse din magistratură susţineau că anul acesta cele două magistrate vor să facă rocada, astfel ca Hăineală să preia conducerea, iar Ghica să-i fie vicepreşedinte.

Faptul că un procuror îşi depune candidatura pentru preşedinţia CSM în condiţiile în care acest for are în componenţă mai mulţi judecători decât procurori a generat discuţii în sistemul judiciar. Nu există vreo interdicţie prevăzută de lege cu privire la posibilitatea unui procuror de a fi preşedinte al CSM.

Oana Andrea Schmidt Hăineală a fost, din ianuarie 2012, vicepreşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, iar din ianuarie 2011 este membru ales în CSM, din partea parchetelor de pe lângă tribunale, pentru un mandat de şase ani.

În perioada 15 iulie 2010 - 6 ianuarie 2011, Hăineală a ocupat funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, cu grad de profesional de parchet de pe lângă curtea de apel, iar din februarie până în iulie 2010 a fost consilier al preşedintelui Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor:

Hăineală a mai ocupat şi funcţia de consilier de stat în cadrul aparatului de lucru al viceprim-ministrului, ministrul Administraţiei şi Internelor, în perioada mai 2009 - februarie 2010, şi a fost director al Direcţiei pentru Relaţia cu Ministerul Public şi de prevenire a criminalităţii şi a corupţiei din Ministerul Justiţiei.

Din august 2004 până în mai 2008, Oana Andrea Schmidt Hăineală a ocupat funcţia de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, anterior fiind procuror şef al Biroului de anchete speciale magistraţi şi poliţişti Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procuror în cadrul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău.

Potrivit CV-ului, toate calificativele profesionale primite de Hăineală au fost "foarte bine".

Oana Schmidt Hăineală a absolvit Facultatea de Drept, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi şi a urmat cursuri postuniversitare de drept penal şi criminologie la Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti, cursuri postuniversitare de management organizaţional la Universitatea din Bacău, cursuri de specializare pe tema "Studii privind securitatea naţională – Evaluarea informaţiilor" la Colegiul Galillee, Israel.

De asemenea, Hăineală a finalizat două masterate în "Ştiinţe militare şi informaţii", la Academia Naţională de Informaţii "Mihai Viteazul" şi în "Securitate şi apărare naţională" la Universitatea Naţională de Apărare "Carol I".

În anul 2011, Oana Schmidt Hăineală a obţinut şi o diplomă de doctorand în Ştiinţe Militare şi Informaţii la Universitatea Naţională de Apărare Carol I".

 

Secţia pentru judecători a CSM a cerut anularea alegerilor pentru conducerea Consiliului

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a cerut, ieri seară, anularea alegerilor pentru funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte al CSM, Plenul Consiliului urmând să ia o decizie în privinţa acestei solicitări, pentru care este necesară majoritatea de voturi.

Preşedinta CSM, Alina Ghica, a anunţat că s-a solicitat revocarea hotărârii prin care a fost învestită Oana Schmidt Hăineală ca şef al Consiliului.

Judecătorul Horaţius Dumbravă a afirmat că este evident un blocaj instituţional, motiv pentru care trebuie reluată întreaga procedură.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a respins, aseară, solicitarea de revocare a hotărârii prin care Oana Schmidt Hăineală a fost învestită ca preşedinte al Consiliului.

Cererea a fost respinsă cu 11 voturi "împotrivă" şi şapte "pentru".

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Procurorul Oana Schmidt Hăineală, preşedinte al CSM.
 Vizualizări articol: 654 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Procurorul Oana Schmidt Hăineală, preşedinte al CSM0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Actualitate national

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei