Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 26 oct 2012 - Anul XVII, nr. 251 (5156)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6386 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Reţeaua "naşilor" din CFR - descinderi la sediul CFR Călători şi la regionalele din ţară

Descinderi ale anchetatorilor au avut loc, joi dimineaţă, la sediul CFR Călători şi la regionalele CFR Călători din ţară, pentru a fi puse în executare mandate de aducere pentru angajaţi suspectaţi de fapte de corupţie. Un număr de 81 de mandate de aducere au fost emise pe numele unor angajaţi de la regionalele CFR Călători suspectaţi de fapte de corupţie, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului Tribunalului Braşov, Alina Popescu.

Directorul CFR Călători, Ştefan Roşeanu, a declarat pentru MEDIAFAX că este vorba despre o anchetă a procurorilor şi poliţiştilor privind activitatea din zona şefilor şi controlorilor de tren.

El a precizat că această anchetă este făcută pentru a se stabili în ce măsură sau cum sunt posibile călătoriile fără bilet.

"Ancheta se face pentru a se vedea în ce măsură informaţiile legate de mersul fără bilet se adeveresc", a mai spus Roşeanu, precizând că anchetatorii audiază mai mulţi angajaţi CFR.

Surse judiciare afirmă că ancheta ar fi pornit de la regionala CFR Braşov şi ar fi fost extinsă apoi la toate regionalele CFR, fiind vizaţi zeci de controlori de tren care ar fi luat mită de la călători care circulau fără bilet.

 

Directorul CFR Călători: În ancheta privind fapte de corupţie sunt vizate aproximativ 200 de persoane

În ancheta privind fapte de corupţie sunt vizate aproximativ 200 de persoane, printre care controlori şi şefi de tren, a declarat, joi, directorul CFR Călători, Ştefan Roşeanu, el precizând că aproximativ 30% dintre călători circulă fără bilet, iar pierderile sunt de 100-150 milioane de lei anual.

 

Procuror: Sunt 81 de mandate de aducere pentru angajaţi de la CFR Călători suspectaţi de corupţie

Purtătorul de cuvânt al Parchetului Tribunalului Braşov, Alina Popescu, a declarat că în acest dosar, în care se fac cercetări de aproximativ un an, sunt vizate infracţiuni de corupţie şi de abuz în serviciu.

Popescu a precizat că sunt 81 de mandate de aducere care vor fi puse în executare joi, persoanele vizate fiind de la regionalele CFR Călători.

Procurorul a mai spus că angajaţii sunt "de la toate nivelurile, pornind de la controlorii de tren şi până la superiorii lor" şi că nu sunt vizaţi directori din Ministerul Transporturilor, ancheta vizând exclusiv structurile CFR Călători.

Potrivit sursei citate, angajaţii CFR Călători suspectaţi în acest dosar sunt de la regionalele Bucureşti, Braşov, Cluj, Iaşi şi Craiova.

La rândul său, Biroul de Presă al CFR a precizat, într-un comunicat, că percheziţiile din clădirea Palatului CFR, în care funcţionează şi Ministerul Transporturilor, vizează doar activitatea desfăşurată de angajaţi ai SNTFC CFR Călători, societate care are sediul în aceeaşi clădire, iar în teritoriu se fac verificări în cadrul Sucursalei de Transport Feroviar Călători (STFC) Braşov, nu la Regionala CFR Braşov, care este sucursală teritorială.

În acest caz este vorba despre cercetarea angajaţilor din cadrul SNTFC CFR Călători şi cei ai Sucursalei de Transport Feroviar de Călători Braşov, se mai menţionează în documentul transmis de CFR SA.

Sursa citată a mai precizat că percheziţiile nu vizează activitatea Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA şi sucursalele teritoriale ale acesteia.

Atât controlorii, cât şi cei care făceau supracontrol în trenuri luau bani de la călătorii prinşi fără bilet, după care împărţeau sumele cu superiorii lor, afirmă anchetatorii.

În acest dosar sunt vizaţi peste 100 de angajaţi din CFR Călători, mai spun sursele citate, care precizează că ancheta a pornit de la regionala CFR Braşov.

Directorul CFR Călători, Ştefan Roşeanu, a precizat că un controlor câştigă lunar aproximativ 1.300 - 1.500 de lei.

Primele informaţii furnizate de anchetatori arătau că în acest dosar ar fi vizaţi şi directori din Ministerul Transporturilor.

 

De la Regionala CFR Călători Craiova au fost ridicaţi 18 angajaţi suspectaţi de fapte de corupţie

Un număr de 18 angajaţi ai Regionalei CFR Călători Craiova suspectaţi în dosarul de fapte de corupţie instrumentat de Parchetul Tribunalului Braşov au fost ridicaţi de anchetatori, joi dimineaţă, de la sediul regionalei şi duşi la audieri la Braşov.

Procurorii Parchetului Tribunalului Braşov au emis mandate de aducere pentru 21 de angajaţi ai CFR Craiova.

Potrivit unor surse judiciare, cei 21 de angajaţi ai Regionalei CFR Călători Craiova au fost anunţaţi încă de miercuri să se prezinte joi dimineaţa la ora 8.30 la sediul regionalei, fără a li se comunica pentru ce anume. Trei dintre aceştia nu au venit la ora stabilită, doi dintre ei fiind în concediu medical, iar cel de-al treilea, care este din Caracal, a comunicat că i s-a defectat maşina pe drum şi nu a putut ajunge, mai spun sursele citate.

Cei 18 angajaţi ai CFR Craiova au fost îmbarcaţi într-un autocar şi trimişi către Braşov, unde vor fi audiaţi de procurori.

Liderii de sindicat de la regionala CFR Craiova i-au îndemnat pe angajaţii vizaţi de anchetă să nu plece fără avocat, astfel că aceştia au plecat însoţiţi şi de un apărător care îi va asista pe parcursul audierilor.

 

Zece persoane au fost ridicate de la Regionala CFR Cluj pentru a fi duse la audieri la Braşov

Conform angajaţilor Sucursalei Regionale de Căi Ferate Cluj, peste 20 de poliţişti au ajuns, joi, în jurul orei 8.30, la sediul instituţiei şi au făcut verificări la structura Călători din cadrul Regionalei.

În jurul orei 10.00, zece persoane au fost scoase de poliţişti din sediul Regionalei şi urcate într-un autocar, urmând să fie duse la audieri la Braşov.

Persoanele respective au declarat jurnaliştilor că nu ştiu de ce au fost ridicate.

Potrivit liderului sindical Marius Mureşan, cele zece persoane ridicate sunt şefi de tren şi controlori, pe numele cărora există mandate de aducere.

 

Lider sindical: Ancheta în cazul controlorilor de tren vizează toate regionalele CFR, este un  abuz

Ancheta în cazul controlorilor de tren vizează toate regionalele CFR, nu numai pe cea de la Braşov, anchetatorii mergând la sediile acestor structuri pentru a pune în executare mandate de aducere, a declarat liderul sindical al CFR Braşov, Alexandru Lorincz, apreciind că este vorba despre un abuz.

 Lorincz le-a declarat jurnaliştilor prezenţi la regionala CFR Braşov, de unde au fost ridicaţi de anchetatori mai mulţi angajaţi, că acţiunea anchetatorilor reprezintă un abuz, iar în acest mod se doreşte să se demonstreze că au găsit "marii corupţi", respectiv controlorii de tren.

"Este o nesimţire făcută de procurori, un abuz. Se face un joc politic pentru privatizarea CFR Călători", a susţinut liderul Sindicatului Mişcare Comercial din CFR Braşov.

El a susţinut că în acest mod "vor să arate că nu Necolaiciuc este de vină pentru situaţia în care se află CFR Călători, ci angajaţii de rând".

Liderul sindical a mai spus că ancheta vizează toate regionalele CFR din ţară, nu numai pe cea de la Braşov şi că totul a fost făcut "în mare secret".

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Reţeaua "naşilor" din CFR - descinderi la sediul CFR Călători şi la regionalele din ţară.
 Vizualizări articol: 715 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 4.50/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 4.5 din 4 voturi
Reţeaua "naşilor" din CFR - descinderi la sediul CFR Călători şi la regionalele din ţară4.554

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Actualitate national

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei