Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 29 aug 2012 - Anul XVII, nr. 201 (5106)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6625 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Aproape 980 de angajaţi ai TVR vor fi concediaţi în urma procesului de restructurare

 

Consiliul de Administraţie al TVR a adoptat, ieri, Programul de redresare economică a televiziunii publice, care prevede şi modificarea organigramei Televiziunii Române şi reducerea personalului la 2.340, fapt care implică concedierea a aproape 980 de angajaţi.

Claudiu Săftoiu, preşedintele-director general al Societăţii Române de Televiziune, a declarat pentru MEDIAFAX că, în şedinţa de ieri, Consiliul de Administraţie a adoptat, cu 10 voturi din 13, Programul de redresare economică a televiziunii publice.

"Documentul va fi înaintat către Ministerul de Finanţe, pentru ca Ministerul de Finanţe să producă un memorandum care va fi introdus pe ordinea de zi a şedinţei Guvernului de sâmbătă (1 septembrie, n.r.), memorandum al cărui conţinut reprezintă eşalonarea datoriilor la stat ale SRTv pe şapte ani. Aceasta este o condiţie esenţială pentru implementarea planului de restructurare din TVR, care cuprinde, printre altele, modificări de organigramă, de grilă, restrângerea drastică a activităţii Televiziunii Române, fără să impieteze însă asupra calităţii programelor. Iar o măsură obligatorie care trebuie luată este reducerea personalului din TVR la 2.340 de angajaţi, potrivit noii organigrame", a declarat Claudiu Săftoiu.

El a precizat că acest lucru înseamnă "declanşarea procesului de concediere colectivă", potrivit Contractului Colectiv de Muncă aprobat la nivelul Societăţii Române de Televiziune.

Totodată, Săftoiu a spus că, în urma procesului de restructurare, urmează să fie concediaţi aproximativ 980 de angajaţi ai TVR.

Claudiu Săftoiu a mai spus că le mulţumeşte membrilor Consiliului de Administraţie pentru "acest act de responsabilitate şi curaj". "Este cea mai grea zi din viaţa unui Consiliu de Administraţie al TVR din ultimii 20 de ani, pentru că ce va urma va fi şi dureros şi frustrant, dar este absolut obligatoriu pentru salvarea TVR", a spus Săftoiu.

El a remarcat faptul că actualul CA a avut "sprijinul deschis" al Guvernului României pentru redresarea SRTv, în condiţiile în care a pus pe masă un plan de măsuri care să ducă la restructurarea din temelii a Televiziunii Române. "Personal, mă angajez să duc la îndeplinire această misiune", a mai spus Săftoiu.

Pe de altă parte, reprezentanţii TVR au transmis un comunicat de presă, potrivit căruia restructurarea TVR a intrat "în linie dreaptă".

Potrivit comunicatului, la şedinţa de ieri a CA au fost prezenţi: Claudiu Săftoiu, Anne Jugănaru, Cristian Niţulescu, Lucia Hossu Longin, Irina Radu, Nicoleta Nicolicea, Raico Cornea, Nagy Zoltan Levente, Romina Gabriela Surugiu, Gabriel Tufeanu, Valentin Nicolau, Sorin Burtea, în timp ce Claudiu Brînzan a delegat votul.

Programul de redresare economică, cu modificările şi completările agreate cu ocazia dezbaterilor, a întrunit, alături de cele 10 voturi de susţinere, două voturi împotrivă şi o abţinere, se spune în comunicat.

Potrivit aceluiaşi comunicat, Hotărârea de ieri a CA, nota de fundamentare a acesteia, precum şi Programul în forma adoptată urmează să fie trimise ieri, spre informare, celor două camere ale Parlamentului, respectiv către Ministerul Finanţelor Publice, în vederea înscrierii documentului pe ordinea de zi a sedinţei de Guvern de sâmbătă, 1 septembrie, condiţie esenţială pentru eşalonarea pe şapte ani a plăţii datoriilor fiscale ale SRTv.

Proiectul Programului de redresare economică a TVR a fost elaborat cu respectarea dispoziţiilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 33/2012, emisă în contextul situaţiei financiare critice a Societăţii Române de Televiziune.

"Programul - redactat în temeiul Raportului aprobat prin Hotărârea CA nr. 106/2012, cu luarea în considerare a sugestiilor primite în perioada 10 - 25 august - a fost supus consultării interne, în spiritul transparenţei decizionale. Observaţiile primite au fost transmise Consiliului de Administraţie, amendamentele, respectiv propunerile pretabile a fi cuprinse în măsuri ulterioare fiind introduse pe Ordinea de zi şi dezbătute în cadrul şedinţei", se mai spune în comunicatul TVR.

Potrivit aceluiaşi comunicat, măsurile incluse în Programul de redresare economică "izvorăsc din necesitatea armonizării ofertei editoriale şi a resurselor utilizate cu veniturile lunare ale SRTv". "Pe cale de consecinţă, principalele obiective ale Programului sunt repoziţionarea politicii editoriale şi valorificarea producţiilor difuzate pe canalele prevăzute în legea privind organizarea şi funcţionarea societăţii, adaptarea utilizării resurselor umane şi materiale la constrângerile majore actuale şi refacerea echilibrului financiar şi organizaţional", se mai spune în comunicat.

 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Aproape 980 de angajaţi ai TVR vor fi concediaţi în urma procesului de restructurare.
 Vizualizări articol: 669 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Aproape 980 de angajaţi ai TVR vor fi concediaţi în urma procesului de restructurare0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Actualitate national

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei