marţi, 28 aug 2012 - Anul XVII, nr. 200 (5105)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9297 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6851 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Shopping City Suceava
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Hotărâre

Băsescu se întoarce la Cotroceni

Hotărârea Curţii Constituţionale privind referendumul din 29 iulie a fost publicată, aseară, în Monitorul Oficial, iar preşedintele Traian Băsescu se poate reîntoarce la Palatul Cotroceni, pentru reluarea mandatului. Hotărârea 6 din 21 august a Curţii Constituţionale privind organizarea referendumului şi rezultatele acestuia a fost publicată după aproximativ trei ore de la citirea actului în Parlament. Iniţial, PSD şi PNL au încercat să amâne momentul revenirii lui Băsescu la Cotroceni. Senatorii şi deputaţii USL au boicotat vreme de două ore şedinţa Parlamentului, pentru a reveni asupra deciziei după ce au primit telefoane şi SMS-uri de la Crin Antonescu şi Victor Ponta. Aceştia nu au fost prezenţi în Parlament, fiind plecaţi în străinătate. 

 

Şedinţa Parlamentului în care a fost citită hotărârea Curţii Constituţionale privind referendumul din 29 iulie s-a încheiat aseară, următorul pas fiind publicarea deciziei în Monitorul Oficial.

Hotărârea a fost citită de către judecătorul Ştefan Minea, moment în care parlamentarii USL au ieşit din sală.

Liderul deputaţilor PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat presei că parlamentarii USL au decis să părăsească sala de şedinţă a plenului reunit în semn de protest faţă de hotărârea Curţii Constituţionale privind referendumul din 29 iulie şi reîntoarcerea lui Traian Băsescu la Cotroceni.

 

Şedinţa a început cu o întârziere de peste două ore

"Atitudinea noastră de a părăsi sala nu exprimă, de fapt, decât un singur lucru foarte clar şi anume că, aşa cum am constatat şi am declarat şi în trecut, hotărârea CC desconsideră votul majorităţii cetăţenilor români, încălcând astfel un principiu democratic fundamental, şi anume că democraţia se exprimă prin voinţa cetăţenilor. Faţă de această situaţie de încălcare a unor norme elementare chiar de către Curtea Constituţională, am hotărât să părăsim sala în semn de protest, semnalând astfel cetăţenilor, tuturor celor care observă viaţa politică românească, că suntem într-o situaţie de abuz, într-o situaţie de anormalitate faţă de care nu putem să rămânem pasivi", a susţinut Tăriceanu la ieşirea din sala de şedinţă.

La şedinţa plenului au venit doar patru din cei nouă judecători ai Curţii, respectiv Augustin Zegrean, Petre Lăzăroiu, Iulia Motoc şi Ştefan Minea.

Şedinţa a început la ora 17.10, cu o întârziere de peste două ore.

Preşedintele de şedinţă, Valeriu Zgonea, a anunţat că sunt prezenţi 238 de parlamentari, în condiţiile în care cvorumul de lucru este de 216 parlamentari.

După ce Parlamentul a luat act de hotărârea Curţii, documentul se publică în Monitorul Oficial, moment de la care Traian Băsescu urmează să îşi reia atribuţiile de preşedinte.

Curtea Constituţională a constatat, în hotărârea adoptată în 21 august, că procedura de organizare a referendumului din 29 iulie a fost respectată, că nu s-a întrunit condiţia de cvorum pentru ca scrutinul să fie valabil şi a menţionat că la data publicării deciziei în Monitorul Oficial Traian Băsescu îşi reia atribuţiile.

Potrivit comunicatului dat publicităţii de CC, Curtea a confirmat rezultatele referendumului comunicate de Biroul Electoral Central şi a constatat că din totalul de 18.292.464 de persoane înscrise în listele electorale permanente au participat la vot 8.459.053 de persoane (46.24 %), din care 7.403.836 (87.52 %) au răspuns "DA" la întrebarea "Sunteţi de acord cu demiterea Preşedintelui României?", iar 943.375 (11.15 %) au răspuns "NU". Totodată, CC a constatat că la referendum nu au participat cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente, pentru ca referendumul să fie valabil în conformitate cu prevederile articolului 5 alineatul (2) din Legea referendumului.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Băsescu se întoarce la Cotroceni.
 Vizualizări articol: 712 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 2.33/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 2.3 din 3 voturi
Băsescu se întoarce la Cotroceni2.353

Facos Suceava
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   * trimis de
(28 aug 2012, 11:04:15
Cu isteria caldă pe masă …back to Băse
Galop spre Olimpiada Băsistă ! Să purcedem !
Cu pic de whisky-n guşă de pe buzele zemoase
Hai băse ! la Cotroceni , iar , să te vedem !

Credeam că se va prescrie jumulirea banului public
Credeam ! pentru-o secundă (iute a mai trecut)
Chiar de nu-l vor românii el are un destin biblic
Fiindcă Băse (e clar ) pentru asta s-a născut !!!

Despuiat (la vedere) de caractere şi principii
Hăhăind către hingherii capitalismului odios
Nu contează că CCR-ul deliberat ..bate câmpii
Contează doar iluzia unui prezident victorios

Camera cu lumină dungată , cică, îl aşteaptă
Momentan e reţinut de 2 verbe: a lua şi a fi
Dar,când va cădea de pe cea mai de sus treaptă
Române,va fi sărbătoare naţională ( în acea zi )
***
Băse revine,ţara…nu-şi revine !
Hăhăhăhăhă … să trăiţi bine !!!
2.   333 trimis de
(28 aug 2012, 11:31:42
abcdar nu te supara ,am o singura intrebare pentru tine ,crezi in D-zeu?
2.1  RE: 333 trimis de
(28 aug 2012, 12:10:33
DA . Cred în Dumnezeu ! dar tu
sincer..crezi că Băse-i Dumnezeu ?
orice-ai crede tu io-ţi zic că-i dracu '
acest Traian Băsescu ( ASTA cred eu! )

dar ...ce legătură are una cu alta ?
faci cumva psihanaliză pentru to(n)ţi ?
Băse-i satană căci operează cu dalta
în "democraţia"din care să scapi nu poţi

P.S. sau eşti d-ăla care crede (ca soluţie)
că..să mergem afară ! se poate circula liber ?!
eu (naiv,aşa) mai cred că la Revoluţie
ne-am câştigat DREPTURI ? e mult ce cer ?

***
m-am săturat de cadouri împachetate-n 4 scânduri
de perspectiva de-a muri acum ...să nu suferi mâine
am 'cercat (în ultimii ani) să nu umplu doar rânduri
căci omul nu trăieşte ,pe pământ,doar cu pâine
am crezut că noţiunea "cuţitul la os"...doare
am crezut că lehamitea trenei mesianismului băsist
îl va face să ridice capu' ..PE 'CEL CĂLCAT ÎN PICIOARE
am crezut , dar ... sunt dezamăgit !!!( nu mai insist )
3.   S-A INTORS DESPOTUL AMETIT trimis de
(28 aug 2012, 12:02:25
Te întorci, despot amețit, la Cotroceni. Bravo ție, îl faci pe Andrei Pleșu să fie din ce în ce mai mândru că-ți e contemporan! Te întorci la distracțiile tale favorite, la ațipitul în fotoliu în timp ce Maior îți susură-n urechi înregistrările zilei iar consilierii îți susură-n pahar nectar scoțian, învechit în butoaie de stejar. E treaba ta cum te destinzi, până la urmă. Fă creștere economică, dacă poți, cu cei șase șantajabili de la CCR. Roagă-i pe morții de pe listele electorale permanente să plătească datoria externă a țării. Plătește sinecurile apropiaților tăi doar din miliardul de euro care vine în țară de le cei peste 3 milioane de români din diaspora. Construiește infrastructură cu milionul ăla de oameni care au boicotat referendumul. Reformează statul cu cei 500.000 de cetățeni care au actele expirate de ani de zile. Fă-o, pentru că, așa cum spune Pleșu, tu poți, fiind supraomul din garaj. Dar, îți repet: nu te mai baza pe noi! Lasă-ne în pace
4.   O VESTE BUNA LA BAC trimis de
(28 aug 2012, 12:04:54
O veste bună pentru românii de toate vârstele care dau examenul de bacalaureat în această sesiune. Zeci de autori au fost scoși de pe lista cu lecturi obligatorii, după ce s-a constatat că sunt morți. Măsura a fost luată după ce un elev a depus o sesizare la Ministerul Învățământului, spunând că nu e corect să citească și comenteze opera unui scriitor care nu mai trăiește, întrucât acesta, fiind mort, nu mai poate fi întrebat ce a vrut să spună de fapt.”Ideea mi-a venit după ce am început să citesc romanul Ion. Ajunsesem pe la mijlocul cărții când am aflat întâmplător, căutându-i contul de Facebook ca să-l adaug în lista de prieteni, că Liviu Rebreanu nu mai trăiește”, povestește elevul. ”Păi, băi nenorociților, de ce-l mai treceți pe lista cu lecturi dacă e mort? Ca să umflați artificial numărul autorilor canonici? Tare aș fi curios să aflu cui folosește această practică.”
5.   MANOLACHE BUZE RECI trimis de
(28 aug 2012, 12:12:14
De ce l-a susținut intregul occident pe Traian Băsescu?De ce, atunci, să sprijine un om a cărui putere, exercitată abuziv, a ajuns la capăt. . De ce Occidentul a mers pe cea mai nefericită variantă, de ce a mizat pe un cal mort, de ce a insistat să-și îndrepte jetul împotriva vîntului popular, de ce a înclinat balanța în favoarea unei situații care perpetuează blocajul și adîncirea crizei politice? De ce, pentru prima dată în istoria UE, s-a răstit la un popor partener, de ce a intervenit, prin șantaj, în decizia politică și electorală, riscînd să declanșeze sentimente antieuropene și antiamericane? De ce toate astea, pentru un singur om – și ăla expirat, nevrotic, ba pe deasupra și fost colaborator al Securității?
Pentru mine este un mister și așa cred că va rămîne. Totuși, văzînd Licuriciul cel Mare și Licuriciul cel Mic închizînd ochii cu atîta mulțumire, nu mă pot împiedica, vorba bancului, să mă întreb: o avea cîinele Manolache botul chiar atît de rece?
6.   ..... trimis de
(28 aug 2012, 13:26:10
sa intamplat ceea ce trebuia sa intample,bravo CC si bravo cei care v-ati bagat p*** in "referendum".......restul care sunteti inpotriva....sa traiti bine?
7.   Sa va fie rusine. trimis de
(28 aug 2012, 15:25:30
Monitorul monitorizeaza de acum tot ce sare din barca uslasilor si-a portocaliilor. Derapajele s-or vedea dupa parlamentare. Oricum protapul fara culoare e si pentru voi. Sa va fie rusine, nu am spus nimic indecent si totusi stergeti. Pacat ca va coboriti spre stergere.
8.   Intre bine si rau trimis de
(28 aug 2012, 16:07:52
Acest referendum a scos in evidenta lupta dintre cei ce doresc democratia si cei ce stapanesc metodele comuniste , murdare si pline de ura pentru acest popor . Nu este greu sa ne imaginam ca aceasta ura care creste va rabufni ! si cu ce preturi !
8.1  RE: Intre bine si rau trimis de
(28 aug 2012, 17:10:13
A fost un lucru facut in pripa, fara strategie si diferite cazuri de aplicare in caz de raspuns din partea europei si americii. Pripa a fost dupa schimbarea sefilor de la camere, inainte de vacanta parlamentara si mai mult ca sigur nu era esec daca era lasat dupa parlamentare. Esec o sa fie si pentru uslasi la parlamentare, practic au pierdut acum juma de alegatori. Copilaria si amatorismul in politica a costat atat poporul, 30mil. euroi, cat si instabilitatea economica de acum incolo. Hara hara nu se termina aici. Politicienii sa-si bage mintile-n cap, ca nimeni nu are 3 luni vacanta pe an si-n vremuri de criza. Iarna bate la usa si tot alegeri avem in cap. Agricultura ioc, graul se duce la export grupa mare, 3 mil. to. pana acum. Un stat iresponsabil fata de cetateni si sper ca la iarna protapul sa nu fie pentru politicieni, indiferent de culoare politica, ei sunt singurii responsabili de tot ce s-a intamplat pana acum.
9.   TRADAREA USL trimis de
(28 aug 2012, 17:35:37
Sigur ca ziua de ieri m-a lasat perplex.Daca initial PNL a dorit sa boicoteze sedinta antrenand dupa lungi discutii si PSD in final 20 de parlamentari (majoritari PSD)au asigurat cvorumul.Cei care au facut presiuni enorme in acest sens au fost Ponta si Antonescu care au cerut imperativ parlamentarilor sa asigure cvorum si sa se termine toata povestea ,adica Base sa revina la Cotroceni.Deputatul Andrei Gerea susţine că totul a pornit din cauza faptului că puterea a cedat şantajului din străinătate."Sincer, este limpede că a fost un şantaj pe faţă de la europeni. Au fost atât de trăzniţi Antonescu şi Ponta, că nu au avut reacţie. Sunt efectiv uimit. Nu credeam că ne-o putem lua aşa de rău din afară. Ne decid alţii soarta", a spus Gerea.
10.   Suntem sclavii negrii pe plantatia de bumbac UE??? trimis de
(28 aug 2012, 18:17:36
Să admitem, prin urmare, că, fără Băse la timonă, FMI ar fi denunţat acordul de împrumut şi că Uniunea Europeana ne-ar fi blocat fondurile.
În acest caz, de ce nu ni se spune, clar, acest lucru? De ce mai suntem lăsaţi să „ne jucăm” de-a referendumul, de-a alegerile, de-a democraţia? De ce să mai cheltuim, aiurea, atâţia bani din prea puţinul ce-l avem? Sunt chiar atât de importante aparenţele? Pentru cine? Pentru popularii europeni, pentru Merkel şi Barroso?Dacă USL chiar a vrut să ne scape de Băsescu, atunci parlamentarii formaţiunii au dat dovadă ieri de o prostie uluitoare – atât de mare, încât e aproape incredibil că ar putea exista.Dacă nu au vrut cu adevărat să ducă la capăt ce au început... e şi mai grav.
10.1  RE: Suntem sclavii negrii pe plantatia de bumbac UE??? trimis de
(28 aug 2012, 20:18:13
Sunt mai multe specte si lumea o sa-si dea seama. Primo- debarbarea sefilor de la camere si cu avocatul poporul, a mers sunur. Secundo- hopa vacanta, incepe amatorismul politic, vrem sa-l suspendam cu cvorul, dar stim la locale nu batea realitatea votantilordin listele. Bine, dar cvorumul eronat, era indus de listele permanete ce nu erau lamurite, basca de la Legerea demiterii se fac conexiuni la legea alegerii presedintelui. DECI AMATORISM TOTAL.Tertio- schimbarrile rapide cumulata cu suspendarea lui base a starnit in UE si SUA o reactie promta ce au indus idea de spre o lovitura de stat si cu raspuns pe masura. Nu au avut ceea ce trebuia sa fie o diplomatie asiguratorie preventiva cu ceea ce urma sa se intample si era ceva normal sa fie asa. Prostia uslasilor e ca s-au grabit fara sa gandeasca. Au vrut totul deodata fara sa fi pregatit nimic. Oricu nu aveau ce pierde daca lasau suspendarea dupa parlamentare, era timp suficient pentru a pune extenul in garda si sa inteleaga, toate procedurile. Acum au pierdut enorm din electoratul lor, si-or sa piarda si mai mul daca pun de o sciziune. Eu nu mai votez cu astia, sunt destui care se ridica si n-au fot compromisi 22 de ani. Eu as vrea sa vina Printul Charles seful statului, asa onorific, guvernul sa dea un sens dezvoltarii acestei tari, iar parlamantarii din partide sa fie exlusiv parlamentari si nu si ministri. Senatori sa preia atributiile sefilor de consilii judetiene, pentru a promova alaturi de legi si partea economica si sociala a fiecarei regiuni. Se poate structura asa usor sinplu si benefic pentru toata lumea, toti ar sti ce au de lucru. Daca nu regele si-armata, e singura scapare. Eu unul ii rog pe europeni sa ma pupe-n fiud ca nu sunt mai destepti ca noi. Basca mai avem avantajul pamantului din care putem trai 1000 si singuri. Nu sunt milogul nimanui si datoria facuta de base n-are baza legala.

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Actualitate national

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei