Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 7 aug 2012 - Anul XVII, nr. 182 (5087)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9761 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6567 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Peste 22.000 de surdomuţi cer sprijin autorităţilor pentru a putea fi înţeleşi când sună la 112

 

Peste 22.000 de surdomuţi cer sprijin autorităţilor pentru susţinerea unui proiect, pilotat deja în şcolile speciale din opt judeţe, pentru ca apelurile lor, în caz de urgenţă, să poată ajunge şi să fie înţelese în dispeceratele 112, a declarat, luni, preşedintele unei asociaţii de profil.

"Două proiecte premiate la Gala Societăţii Civile, apreciate chiar de premierul Victor Ponta printr-o scrisoare de felicitare, pot muri astăzi, impactul fiind unul negativ asupra a 22.000 de surdomuţi. Împreună cu profesionişti din Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, am găsit soluţii tehnice pentru ca apelurile surdomuţilor să poată ajunge şi să fie înţelese în Dispeceratele 112. Numărul beneficiarilor a crescut, dar bugetul este prea mic pentru plata susţinerii la nivel naţional a acestui proiect. Legislaţia există, dar nu este creată forma legală de plată a interpreţilor autorizaţi. Mai mult, un surdomut, din ajutorul acordat de stat, de 234 de lei, nu-si poate cumpăra un telefon prin care sa poată face şi apeluri video în caz de urgenţă şi nici nu poate suporta costul unui abonament", a spus, luni, preşedintele Asociaţiei 1 Iunie 2001", Ionica Tarău.

Potrivit acesteia, apelul persoanelor cu deficienţe de auz şi vorbire rămâne un semnal de alarmă pentru cei care pot face ca serviciul 112 să poată funcţiona şi pentru cei fără glas. Majoritatea celor peste 22.000 de oameni în această situaţie sunt elevi care învaţă în şcoli speciale.

"Avem aproape 30 de apeluri pe lună pentru cazuri extreme, cum ar fi cel al unui operat pe inimă căruia i s-a făcut rău, are tensiune mare, nu mai poate merge, a căzut pe stradă sau a fost lovit de colegi. Acest proiect pilot, organizat în şcolile speciale din Buzău, Suceava, Cluj, Craiova, Vrancea, Galaţi şi Iaşi, trebuie extins. Aceşti oameni au mare nevoie de ajutor", a explicat Tarău.

Preşedintele de la "1 Iunie 2001" a mai spus că asociaţia, împreună cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Neron Lupaşcu" Buzău, a iniţiat, în februarie 2010, primul program educativ pentru persoane deficienţe de auz şi de vorbire. Ca urmare a multor situaţii identificate în perioada 2008-2010 de către specialişti şi profesionişti în comunicarea prin limbajul semnelor, s-a format prima echipă din România de preluare a apelurilor de urgenţă de la surdomuţi prin telefonia video şi transferarea cazurilor către dispeceratele 112.

Dupa trei ani de investiţii, în noiembrie 2011, s-a semnat prima colaborare cu Ministerul Muncii şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale. "Proiectul a prins contur în judeţe Buzău, Suceava, Cluj, Craiova, Vrancea, Galaţi şi Iaşi, iniţiatorii proiectului fiind nonstop la dispoziţia celor fără auz şi comunicare verbală, prin câteva telefoane şi câţiva angajaţi. Parţial, am fost sustinuţi cu aparatura necesară, abonament la telefoane şi plata unor salariaţi. În 2011, s-a lucrat la baza de date din care s-a identificat, cu fiecare Direcţie Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, numărul real de persoane care au deficienţe de comunicare verbală", a mai spus Tarcău.

Potrivit reprezentantului societăţii civile, principala problemă privind continuarea proiectului este cea de ordin financiar. "Apelurile surdomuţilor sunt preluate de interpreţii autorizaţi ai asociaţíei şi de fiecare dată am ajuns în acelaşi timp cu ambulanţa la locul unde se afla persoana cu deficienţe de auz şi de vorbire, pentru a traduce echipajului de intervenţie problemele acesteia. (...) Parteneriatul public-privat există, însă nu există sursa financiară pentru ca acei peste 22.000 de cetăţeni surdomuţi să poată apela gratuit la serviciul 112 ", a conchis Ionica Tarău.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Peste 22.000 de surdomuţi cer sprijin autorităţilor pentru a putea fi înţeleşi când sună la 112.
 Vizualizări articol: 469 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 5 voturi
Peste 22.000 de surdomuţi cer sprijin autorităţilor pentru a putea fi înţeleşi când sună la 1125.055

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Actualitate national

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei