Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 3 iul 2012 - Anul XVII, nr. 152 (5057)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9764 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6687 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Ecaterina Andronescu a depus jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Educaţiei

Senatorul PSD Ecaterina Andronescu a depus, ieri, la Cotroceni, în prezenţa preşedintelui Traian Băsescu, jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Educaţiei.

La eveniment au fost prezenţi premierul Victor Ponta, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Vasile Blaga şi Roberta Anastase.

De asemenea, au fost prezenţi membri ai Guvernului, precum şi consilieri din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, inclusiv Daniel Funeriu.

 

S-a încurcat la rostirea jurământului de învestitură

Noul ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu, s-a încurcat, aseară, în momentul în care a rostit jurământul de învestitură la ceremonia organizată la Palatul Cotroceni, declarând ulterior că a avut "emoţii".

Ea s-a încurcat de câteva ori la rostirea cuvântului "integritatea" din formula "integritatea teritorială a României", înainte de a reuşi să îl pronunţe exact.

Ulterior, ea a declarat presei că a avut emoţii.

"Deşi jurământul acesta, dacă vreţi să vă spun, îl ştiu pe dinafară. Dar probabil că într-un moment de asemenea solemnitate se întâmplă, toţi suntem oameni până la urmă", a recunoscut noul ministru al Educaţiei.

Preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul de numire a Ecaterinei Andronescu în funcţia de ministru al Educaţiei.

Băsescu aprecia potrivit ca ministrul desemnat al Educaţiei Ecaterina Andronescu să depună la cabinetul premierului o declaraţie pe propria răspundere că în teza sa de doctorat nu a plagiat şi să se asigure că nu se află în stare de incompatibilitate.

"Cu ocazia transmiterii coordonatelor privind ceremonia de învestire, preşedintele României, domnul Traian Băsescu, i-a transmis prim-ministrului Guvernului României, domnul Victor Ponta, că ar considera potrivit, ca, înainte de ceremonie, doamna Ecaterina Andronescu să depună, la Cabinetul Prim-Ministrului, o declaraţie pe proprie răspundere prin care să asigure că nu este implicată în acţiuni de plagiat în propria lucrare de doctorat şi în lucrările ştiinţifice şi în doctoratele pe care le-a coordonat. De asemenea, preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a mai transmis, în scrisoare, că ar fi util ca doamna Ecaterina Andronescu să asigure că nu se află în stare de incompatibilitate, conform normelor legale în vigoare", mai preciza Administraţia prezidenţială.

 

Andronescu: N-am fraudat, nu o să fiu niciodată participantă la fraudă

Întrebată despre faptul că preşedintele apreciază potrivit să depună o declaraţie că nu a plagiat, Ecaterina Andronescu a declarat că ea nu a făcut niciodată acest lucru şi că întreaga sa carieră e construită pe muncă şi onestitate.

"N-am fraudat, nu am fost participantă la fraudă şi nu o să fiu niciodată participantă la fraudă şi cred că fiecare este responsabil pentru ceea ce face el. (...) Dovezile că nu am plagiat rezultă din analiza activităţii mele pe tot parcursul ei", a precizat Andronescu.

Ea a subliniat că toată cariera şi-a construit-o pe muncă şi pe onestitate.

"În această carieră profesională sunt mai multe trepte pe care le parcurgi de jos, de la poziţia de asistent stagiar, şef de lucrări, conferenţiar, profesor şi conducător de doctorat. Fiecare etapă pe care o parcurgi se depune un dosar, se constituie o comisie, apoi ce spune comisia trece prin votul consiliului profesoral, prin votul Senatului Universitar şi a ajuns la CNATDCU", a arătat acesta.

Întrebată dacă va exista vreun risc să se vorbească, la un moment dat, de plagiat în cazul său, ea a răspuns negativ. "Eu cred că trebuie să ne liniştim puţin şi să ne apucăm de lucruri care ard în şcoala românească. Vă asigur că acest lucru nu se va întâmpla în ceea ce mă priveşte", a declarat senatorul PSD.

Ecaterina Andronescu a arătat că altele sunt priorităţile sistemului educaţional, printre care clasa pregătitoare, care este total descoperită, examenele de sfârşit de an.

Întrebată dacă apreciază solicitarea şefului statului drept umilitoare, ea a evitat să dea un răspuns tranşant, arătând, în schimb, că şi-a construit cariera şi întreaga viaţă pe onestitate, pe corectitudine şi pe foarte multă muncă. "De când mă ştiu, ziua mea de muncă a avut 16-17 ore", a precizat Andronescu.

Întrebată despre decizia instanţei privind situaţia de incompatibilitate, Ecaterina Andronescu a explicat că are încredere în justiţie şi că se va respecta legea. "Dacă noi trăim într-o ţară normală şi într-un stat de drept lucrurile trebuie să se desfăşoare în conformitate cu legea, care are nişte precizări foarte clare. Eu am foarte mare încredere în justiţie că va respecta legea şi că va judeca cu dreaptă măsură, cu atât mai mult cu cât dintre cei patru rectori care am fost într-o asemenea situaţie declaraţi de ANI doi au câştigat procesul şi doi au pierdut în primă instanţă", a afirmat senatorul.

 

Băsescu: Sper să nu începem cu modificările la Legea educaţiei până nu o vedem funcţionând

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, ieri, la ceremonia de depunere a jurământului de către Ecaterina Andronescu, noul ministru al Educaţiei, că speră să nu se înceapă cu modificările la lege până când aceasta nu va fi văzută funcţionând.

Preşedintele i-a urat succes Ecaterinei Andronescu, arătând că aceasta intră în funcţie "într-un moment în care se desfăşoară examenul de bacalaureat, un moment întotdeauna dificil la noi".

"Sper să fie un bacalaureat fără probleme şi care să facă din cei care merită să ia bacalaureatul nişte oameni care pot merge mai departe şi din cei care nu au învăţat să rămână să mai înveţe până când se face timpul de bacalaureat", a mai spus Băsescu.

Totodată, el şi-a exprimat speranţa că Legea educaţiei nu va fi modificată înainte de a se vedea cum funcţionează.

"Sper, doamnă, din tot sufletul, să nu începem cu modificările la Legea educaţiei până n-o vedem funcţionând şi poate pe urmă trebuie să-i facem nişte corecţii", a mai spus preşedintele Băsescu.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Ecaterina Andronescu a depus jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Educaţiei.
 Vizualizări articol: 449 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Ecaterina Andronescu a depus jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Educaţiei5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Actualitate national

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei