Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
sâmbătă, 7 apr 2012 - Anul XVII, nr. 82 (4987)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,971 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5892 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   2 imagini |   ø fişiere video

Carnea de miel, mai scumpă faţă de anul trecut; preţurile ajung până la 34 de lei kilogramul

 

Zeci de mii de miei vor fi sacrificaţi în acest an în abatoare sau în centre autorizate temporar. În majoritatea judeţelor carnea de miel s-a scumpit faţă de anul trecut. Preţurile variază destul de mult de la un judeţ la altul: între 10-16 lei un kilogram pentru miel viu şi 20-34 de lei în magazine

 

ALBA: Autorităţile sanitar-veterinare au autorizat temporar zece centre de sacrificare a mieilor pentru sărbătorile de Paşte.

Directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Alba, doctorul Vasile Bereş, a declarat corespondentului MEDIAFAX că în această perioadă în judeţ sunt autorizate temporar zece centre de sacrificare a mieilor care vor fi monitorizate pe toată perioada sărbătorilor de către inspectorii sanitar-veterinari. Trei dintre centre, aflate în Ocna Mureş, Aiud şi Sebeş, au fost deschise începând din această săptămână pentru Paştele catolic, iar restul vor funcţiona doar de săptămâna viitoare. De asemenea, mieii pot fi sacrificaţi şi în patru abatoare autorizate aflate în localităţile Blandiana, Ighiu, Mesentea şi Blaj.

În Alba, mieii se vând în această perioadă cu preţuri care variază între 10 şi 15 lei kilogramul în cazul unui miel viu, preţurile fiind similare celor de anul trecut.

Anul trecut, în judeţul Alba au fost sacrificaţi în centrele de tăiere autorizate aproximativ 4.000 de miei, iar alte câteva mii au fost sacrificaţi în gospodăriile populaţiei.

 

ARAD: În acest an sunt autorizate temporar şase centre de sacrificare a mieilor, care vor funţiona doar până în 14 aprilie. În municipiul Arad, sacrificarea se poate face numai în Piaţa Obor, într-un spaţiu amenajat. Celelalte cinci puncte de sacrificare sunt la sediile unor firme din localităţile Buteni, Mâsca, Hălmagiu, Şiclău şi Macea. Doar pentru comercializarea cărnii de miel, DSVSA a mai autorizat temporar trei hale agroalimentare în municipiul Arad, aflate în Piaţa Mihai Viteazul, Piaţa Catedralei şi Piaţa Fortuna.

Preţul unui kilogram de miel viu este cuprins între 12 şi 14 lei, în timp ce carcasa se vinde cu 25 de lei kilogramul. Anul trecut, preţul unui kilogram de miel viu a fost de 12 lei, în timp ce carcasa se vindea cu 22 de lei.

 

BIHOR: În acest judeţ au autorizaţie de funcţionare temporară două puncte de sacrificare a mieilor în Piaţa Ioşia din Oradea şi în târgul de animale din municipiul Beiuş, dar şi două abatoare - unul din localitatea Tulca, iar celălalt din Mihai Bravu.

"Diferenţa este că mieii tăiaţi în cele două abatoare pot fi comercializaţi şi prin reţelele de magazine. Ceilalţi, din cele două pieţe, nu, ci doar direct", spune directorul adjunct al DSVSA Bihor, Adrian Comaniciu.

La Oradea, preţul unui kilogram de miel în viu ajunge la 15 lei, cât a fost şi anul trecut, în timp ce în alte localităţi din Bihor preţurile pornesc de la 12 lei pentru un kilogram.

"Preţul mieilor este de 15 lei pe kilogram viu, de la vânzător. Cei care doresc, au apoi posibilitatea să meargă la măcelar, să îl sacrifice şi să-l tranşeze, pentru 25 de lei. Anul trecut kilogramul de miel s-a vândut tot cu 15 lei, iar spre sfârşitul perioadei preţul a scăzut la 12 lei. Este de aşteptat ca şi anul acesta să scadă", afirmă purtătorul de cuvânt al Administraţiei Domeniului Public (ADP) Oradea, Florin Alexandru.

 

BISTRIŢA-NĂSĂUD: Două abatoare, de la Orheiu Bistriţei şi Podirei, sunt autorizate să sacrifice miei, şi este posibil ca, în zilele următoare, să fie autorizat şi un punct temporar de sacrificare a mieilor în muncipiul Bistriţa.

Directorul adjunct al DSVSA Bistriţa-Năsăud, Romulus Biţa, a declarat corespondentului MEDIAFAX că cele două abatoare aparţin unor firme de profil şi vor sacrifica miei pentru ca acestea să îi poată comercializa în magazinele proprii sau pentru a-i vinde în reţele comerciale.

"Primăria Bistriţa a depus o cerere la noi pentru autorizarea unui punct temporar de sacrificare pe strada Tărpiului. Lucrează zilele acestea la amenajarea lui cu toate cele necesare şi vom merge să vedem dacă îndeplineşte condiţiile pentru a primi autorizare. Am trimis înştiinţări tuturor primăriilor că pot cere autorizarea unor puncte de sacrificare a mieilor, dar numai Bistriţa a trimis cerere", afirmă Romulus Biţa.

El spune că sunt greu de îndeplinit condiţiile pentru obţinerea autorizaţiei fiindcă este necesar un spaţiu închis şi uşor de curăţat, sursă de apă caldă şi rece, cuiere inoxidabile şi multe altele. În aceste condiţii, mulţi vor prefera să sacrifice mieii în propriile gospodării.

Potrivit sursei citate, DSVSA Bistriţa-Năsăud estimează că în judeţ vor fi sacrificaţi înaintea Paştelui catolic şi ortodox 5.000 de miei.

"Nu ştim dacă vor fi miei fiindcă de două săptămâni a început exportul masiv spre Grecia şi Italia în vederea Paştelui catolic. Până acum au plecat peste 15.000 de miei spre aceste ţări. Iarna a fost grea, mieii sunt mici, vom vedea dacă vom avea sau nu", a declarat Biţa.

În prezent, preţul cărnii de miel este de 12 lei kilogramul de miel viu şi de 25 de lei kilogramul în galantar. Anul trecut, kilogramul de miel viu s-a vândut cu preţuri între 10 şi 12 lei, iar în magazine preţurile au fost cuprinse între 23 şi 25 de lei kilogramul.

 

BRAŞOV: În judeţ au fost autorizate opt puncte de sacrificare în localităţi precum Săcele, Codlea, Făgăraş, Rupea sau Victoria, cărora li se adaugă trei abatoare care funcţionează permanent.

Autorităţile braşovene au anunţat că nu se vor vinde miei vii în pieţe, astfel că cei care vor dori sa cumpere miei vii o vor putea face direct de la ciobani.

Carnea de miel se va vinde în toate pieţele autorizate, la preţuri care variază între 12-13 lei un kilogram dacă este vorba despre miel viu şi 23-28 de lei în galantare.

"Se va pune în vânzare carne de miel şi în lanţurile de supermarket-uri şi hypermarket-uri. În anii precedenţi, Metro şi Selgros au achiziţionat miei din zonă şi probabil la fel se va întâmpla şi anul acesta. Deocamdată n-am primit solicitări de la supermarket-uri, dar în momentul în care vom primi se vor verifica toate stocurile înainte de a intra la vânzare", a spus directorul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Braşov, Dorin Enache.

Preţul de la tarabă va varia în funcţie de opţiunile producătorilor, dar şi de piaţa unde este pusă în vânzare carnea de miel, cea mai scumpă piaţă fiind cea din centrul vechi al municipiului Braşov, respectiv Piaţa Star.

"Acum carnea de miel se vinde cu 26-28 de lei pentru un kilogram. Dar preţurile vor scădea în perioada următoare şi, probabil, săptămâna viitoare vor ajunge la 23-25 de lei pentru un kilogram", a spus Cristian Vasile, şeful Serviciului Pieţe din cadrul Primăriei Braşov.

 

BUZĂU: În judeţ au fost autorizate temporar două centre unde vor fi sacrificaţi mieii, în localităţile Pogoanele şi Cochirleanca, iar în municipiul reşedinţă mieii vor fi vânduţi în pieţe deja tăiaţi. Autorităţile sanitar-veterinare estimează că în acest judeţ vor fi sacrificaţi aproximativ 175.000 de miei.

Potrivit directorului adjunct al Direcţiei Sanitar-Veterinare Buzău, Ciprian Botezatu, există premise ca anul acesta carnea de miel să se vândă la acelaşi preţ ca anul trecut, respectiv 16 lei pentru un kilogram în galantar. Ciobanii spun însă că anul acesta carnea de miel ar putea fi mai scumpă, între 11 şi 15 lei în viu şi între 20 şi 22 de lei în magazine, în condiţiile în care a fost o iarnă grea.

 

CLUJ: În acest judeţ au fost autorizate temporar 12 puncte de sacrificare a mieilor pentru Paşte, autorităţile estimând că vor fi sacrificaţi între 4.000 şi 5.000 de miei.

Preţul kilogramului de carne de miel a crescut înaintea Paştelui cu o treime faţă de anul trecut, atât în viu, cât şi la carcasă, motivul fiind iarna prelungită şi creşterea preţului la furaje.

"Preţul cărnii de miel a crescut în acest an faţă de anul trecut. Dacă în 2011 înainte de Paşte carnea de miel în viu se vindea cu 7,5 - 10 lei kilogramul, acum preţul a ajuns la 10 - 12 lei sau chiar 15 lei. De asemenea, carnea de miel la carcasă se vinde acum cu preţuri între 20 - 25 de lei kilogramul, faţă de 15 - 20 de lei cât era anul trecut. Creşterea de preţ se datorează unei ierni prelungite, dar şi creşterii preţului la furaje", spun reprezentanţii Direcţiei Agricole Cluj.

Directorul DSVSA Cluj, Iuliu Duma, a declarat corespondentului MEDIAFAX că în judeţ există un singur abator autorizat pentru sacrificarea mieilor, situat în comuna Mihai Viteazul.

"În judeţul Cluj există un singur abator autorizat pentru sacrificarea mieilor, în comuna Mihai Viteazul, iar DSVSA Cluj a decis autorizarea, cu caracter temporar, a 12 puncte de sacrificare pentru Paşte. Patru dintre acestea se găsesc în oboarele de animale din Turda, Câmpia Turzii, Gherla şi Huedin, iar restul se găsesc la fermele unor crescători de ovine. În municipiul Cluj-Napoca se va putea cumpăra carne de miel din pieţele agroalimentare, după ce animalele au fost sacrificate în locurile autorizate", a spus Duma.

 

CONSTANŢA: În judeţ au fost avizate de către Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor opt centre de sacrificare a mieilor, în zona localităţilor Mangalia, Mihai Viteazu, Medgidia (două), Cumpăna, Cernavodă, Constanţa şi Lumina. Avizul DSVSA Constanţa a fost acordat temporar, pentru perioada sărbătorilor de Paşte.

În municipiul reşedinţă de judeţ, carnea de miel poate fi cumpărată cu acelaşi preţ, respectiv 21,9 lei kilogramul, începând din 5 aprilie şi până în 14 aprilie, după ce primăria a lansat programul "Preţul corect" la carnea de miel în trei pieţe din oraş.

Directorul Direcţiei Pieţe, Târguri şi Oboare din cadrul Primăriei Constanţa, Nicolae Fronescu, a declarat că 54 de producători au acceptat să intre în program.

"Preţul pentru un kilogram de carne de miel va fi de 21,9 lei pe kilogram între 5 şi 14 aprilie. Este preţul pe care l-am stabilit cu producătorii. Până în prezent s-au înscris 54 de producători, dar mai aşteptăm şi alţii. Noi ne angajăm să nu percepem taxele legale de la producători, ei se angajează să nu depăşească preţul de 21,9 lei pe kilogram. Dacă vor să vândă cu mai puţin, nu avem nimic împotrivă, dar cu mai mult nu pot vinde. Astfel, ei vor fi scutiţi de taxele legale care se ridică la 50 de lei pe zi", a spus Nicolae Fronescu.

Programul se va desfăşura în trei pieţe din municipiul Constanţa, iar într-una dintre ele va fi amplasat un ţarc unde clientul îşi poate alege mielul care va fi sacrificat în apropiere, într-un spaţiu special amenajat.

El a afirmat că preţul la carnea de miel, stabilit de comun acord cu producătorii, este mai mare decât anul trecut, când a fost 19,9 lei.

În afara celor trei pieţe din municipiul Constanţa unde va funcţiona "Preţul corect", în celelalte şase administrate de Direcţia Pieţe, Târguri şi Oboare fiecare producător poate fixa preţul dorit.

 

COVASNA: Sacrificarea mieilor se face în patru abatoare din zona oraşelor Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc şi Baraolt.

Directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Covasna, dr. Siko Barabasi Sandor, a declarat corespondentului MEDIAFAX că în judeţ două abatoare - Toro Impex din Lemnia şi Casalco din Sfântu Gheorghe - deţin autorizaţie permanentă pentru sacrificarea de ovine, însă instituţia a mai dat derogare, pentru această perioadă, şi pentru alte două abatoare, fiind vorba de Kronstadt şi Lefrumarin din zona oraşului Baraolt.

El a afirmat că, în acest an, aproximativ 20.000 - 22.000 de miei vor fi sacrificaţi de Paşte.

În piaţa centrală din municipiul Sfântu Gheorghe, carnea de miel se vinde cu 25 de lei pentru un kilogram, faţă de 22 de lei, cât a fost anul trecut.

 

DOLJ: În municipiul reşedinţă de judeţ, singurul punct de sacrificare autorizat este Piaţa Brestei, unde comercializarea mieilor va începe luni. Aici, carnea de miel în viu va fi vândută cu 15 lei pentru un kilogram, în timp ce în măcelăria din Piaţa Centrală un kilogram de miel costă 27 de lei.

Directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Dolj, Andrei Butaru, a declarat, că de la 1 aprilie şi până în 14 aprilie toate circumscripţiile sanitare vor avea program prelungit.

 

GORJ: În municipiul reşedinţă de judeţ există un singur punct de sacrificare a mieilor, respectiv o platformă special amenajată, care are apă curentă şi este situată pe malul Jiului, fiind folosită în ultimii ani pentru vânzarea mieilor de Paşte. Până la acest moment însă, ciobanii nu şi-au făcut apariţia aici şi în nicio piaţă din municipiu nu se comercializează încă miel.

Autorităţile sanitare spun că vânzarea cărnii de miel va începe de săptămâna viitoare, estimând că preţul pentru un kilogram de carne de miel va fi cuprins între 20 şi 25 de lei pentru un kilogram.

 

HARGHITA: Reprezentanţii DSVSA au autorizat temporar trei puncte de sacrificare a mieilor pentru Paşte, în comunele Nicoleşti, Plăieşi şi Ocna de Sus, acestea funcţionând în perioada 1-13 aprilie. Numărul lor este mai mic faţă de anul trecut, întrucât există cerere foarte mare de miei la export, în special pentru Italia şi Grecia.

Reprezentanul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Harghita, Fekete Endre, a precizat că de la începutul anului şi până în 30 martie s-au născut aproximativ 95.000 de miei în judeţ. El a afirmat că nu toţi fermierii sunt, însă, dispuşi să vândă mieii în această perioadă, cei din zonele Odorhei şi Cristur specializându-se în vânzarea mieilor vara, când animalele au crescut, iar profitul obţinut este mai mare.

Harghitenii nu vor duce, însă, lipsă de carne de miel nici la Paştele catolic şi nici la cel ortodox, mai ales că, în afara crescătorilor mari de oi din nordul judeţului, în pieţele din Harghita sunt aşteptaţi şi fermierii din Bistriţa-Năsăud şi Mureş.

În pieţele agro-alimentare din judeţ vor fi acceptaţi la comercializare doar mieii sacrificaţi în abatoarele autorizate, pe bază de documente, inspectorii sanitar-veterinari începând de luni controalele la produsele specifice Paştelui.

În pieţe au apărut deja mieii tăiaţi pentru Paşte, preţul de vânzare fiind de 28 şi 29 de lei kilogramul, însă crescătorii de animale vând mielul viu cu preţuri cuprinse între 12,5 lei şi 16 lei kilogramul.

Preţurile sunt mai mari cu 8-9 lei la kilogramul de carne faţă de anul trecut, când carcasa de miel se vindea, cu o săptămână înaintea Paştelui, cu 20 de lei, ajungându-se la 17 lei kilogramul în Joia Mare, iar pentru mielul viu ciobanii nu cereau mai mult de 8 lei pe kilogram.

 

HUNEDOARA: Unsprezece puncte de sacrificare a mieilor au fost autorizate pentru perioada Paştelui, în judeţ existând un singur abator specializat unde pot fi sacrificaţi miei.

"Cele 11 puncte de sacrificare sunt poziţionate în întreg judeţul Hunedoara, astfel ca să acopere nevoile oamenilor. Noi preconizăm că în acest an vor fi sacrificaţi până la 40.000 de miei în judeţul Hunedoara. Va mai fi şi cantitatea de carne comercializată în supermarketuri şi hipermarketuri", a spus Lăzărescu.

În pieţele din judeţul Hunedoara nu a fost încă scoasă la vânzare carnea de miel. Reprezentanţii DSVSA Hunedoara consideră că anul acesta preţul cărnii de miel va varia între 22,5 şi 25 lei şi va fi mai mare comparativ cu anul trecut, când carnea de miel s-a vândut cu 20 până la 22 de lei kilogramul.

 

IAŞI: În judeţ sunt autorizate temporar trei centre pentru sacrificarea mieilor, două dintre acestea fiind în municipiul reşedinţă, iar celălalt în localitatea Strunga.

Vineri la prânz, doar doi producători, din Vaslui şi Botoşani, vindeau miei în pieţele din Iaşi, preţurile variind între 20 de lei şi 30 de lei kilogramul.

Directorul Ecopiaţa Iaşi, Cristi Stărică, a declarat că în municipiul reşedinţă de judeţ au fost amenajate cinci spaţii pentru vânzarea mieilor, însă producătorii întârzie să apară.

"La fel s-a întâmplat şi în anii trecuţi. Oamenii nu cumpără decât în ultimele zile. Ne aşteptăm ca producătorii să înceapă să vină de la sfârşitul acestei săptămâni. Am amenajat spaţii speciale în pieţele Nicolina, Alexandru cel Bun, Independenţei, Hala Centrală şi Dacia. De asemenea, avem un punct autorizat de sacrificare a mieilor, în zona Tătăraşi”, a declarat Cristi Stărică.

 

MUREŞ: În acest judeţ sunt amenajate zece puncte în care pot fi sacrificaţi mieii de Paşte.

Directorul executiv adjunct al Direcţiei Sanitar-Veterinare Mureş, Lucian Goga, a declarat că în Târgu Mureş există o singură piaţă cu un punct de sacrificare a mieilor avizat temporar, în perioada 2-14 aprilie, însă în judeţ sunt zece puncte de acest fel şi toate asigură condiţii de igienă optime.

"În Târgu Mureş există Piaţa Cuza Vodă, cu un punct de sacrificare a mieilor avizat temporar, în perioada 2-14 aprilie, aceeaşi situaţie este şi la pieţele din Sighişoara şi Târnăveni. Mai există şi trei abatoare autorizate şi pentru ovine, în Târgu Mureş şi de asemenea în Reghin şi Chibed. De asemenea, au abatoare şi unele firme, care deţin magazine proprii, astfel că în total, la nivel de judeţ, există 10 puncte de sacrificare, cu personal sanitar-veterinar autorizat în permanenţă. Facem faţă. Noi ne îngrijim de asigurarea condiţiilor sanitar-veterinare, nu se acceptă la tăiere decât miei sănătoşi", a spus el.

Goga a estimat că în acest an vor fi sacrificaţi aproximativ 200.000 de miei în judeţ, în abatoare, pieţe şi în gospodăriile populaţiei.

Preţul mieilor în viu este de 15 lei pentru un kilogram, iar cel din supermarketuri, la carcasă, de 27 de lei pe kilogram, autorităţile spunând că preţurile sunt similare celor de anul trecut

 

SĂLAJ: Reprezentanţii DSVSA vor autoriza temporar două puncte de sacrificare a mieilor pentru perioada sărbătorilor, măsura fiind luată din cauză că în judeţ există un singur abator specializat unde mieii pot fi sacrificaţi.

"Sălajul are un singur abator autorizat, este vorba de abatorul Ovicarn din localitatea Hereclean, care este aproape de Zalău. Ca să ne asigurăm că şi sălăjenii din alte colţuri ale judeţului vor avea unde să sacrifice mieii de Paşte, vom autoriza temporar încă două asemenea locaţii, la doi agenţi comerciali din Jibou şi Şimleu Silvaniei", a declarat directorul DSVSA Sălaj, Mircea Martin, precizând că în fiecare punct de abatorizare vor exista asomatoare electrice, linii tehnologice, racorduri la reţeaua de apă şi spaţii frigorifice.

Martin a afirmat în judeţ vor fi sacrificaţi, în gospodăriile populaţiei şi în cele două puncte de abatorizare, aproximativ 12.000 de miei, la care se vor adăuga mieii care vor fi sacrificaţi la Abatorul Ovicarn din Hereclean.

Ioan Dărăban, preşedintele Consiliului de Administraţie al Cooperativei Agricole Transilvania Ovicarn (CATO) care deţine Abatorul Ovicarn din Hereclean (cel mai mare abator de ovine din Transilvania), a declarat corespondentului MEDIAFAX că în acest an vor fi sacrificaţi la unitatea respectivă aproximativ 25.000 de miei, majoritatea pentru export în Italia şi Spania.

În Sălaj, mieii vii se vând la 12-13 lei pentru un kilogram, faţă de 11 lei pentru un kilogram cât a fost în 2011. Pentru mielul tăiat, preţul de anul acesta este de 25-30 de lei pentru un kilogram, faţă de 20-25 de lei kilogramul cât a fost anul trecut.

 

SIBIU: În judeţ vor fi autorizate patru centre pentru sacrificarea mieilor, care vor funcţiona numai în perioada 6 -13 aprilie.

Potrivit reprezentanţilor DSVSA, carnea obţinută în aceste centre va putea fi valorificată în unităţi autorizate din judeţ sau direct la consumatorul final.

"Activitatea acestor unităţi de sacrificare va fi supravegheată permanent de medicii veterinari repartizaţi de DSVSA Sibiu care vor examina, marca prin ştampilare şi certifica carnea rezultată. Valorificarea cărnii de miel este admisă prin supermarketuri, carmangerii, măcelării şi pieţele agroalimentare din Sibiu, Avrig, Tălmaciu, şi Mediaş", spune purtătorul de cuvânt al DSVSA Sibiu, Ioan Penţea.

În judeţul Sibiu mai funcţionează trei abatoare autorizate sanitar-veterinar, în municipiile Sibiu şi Mediaş şi în localitatea Bungard. Carnea obţinută în cele trei centre poate fi valorificată în unităţi autorizate pe piaţa naţională.
Reprezentanţii DSVSA estimează că în cele trei abatoare cu activitate permanentă vor fi sacrificaţi aproximativ 2.000 de miei, în punctele de sacrificare cu perioadă limitată 7.000 - 8.000 de miei, iar în gospodăriile populaţiei aproximativ 60.000 de miei.

Crescătorii de ovine din judeţul Sibiu estimează că preţul cărnii de miel va creşte cu câţiva lei anul acesta, ajungând la 15 lei kilogramul în viu, respectiv 25 de lei la carcasă.

 

SUCEAVA: În judeţ mieii sunt sacrificaţi în opt abatoare şi în cinci centre autorizate temporar, autorităţile aştepându-se însă ca numărul cererilor pentru autorizarea temporară a unor puncte de sacrificare a mielor să crească la începutul săptămânii viitoare.

Autorităţile sanitar veterinare sucevene estimează că în judeţ vor fi sacrificaţi aproximativ 200.000 de miei, iar preţul va fi cuprins între 20 şi 22 de lei pentru un kilogram.

 

TIMIŞ: În acest judeţ funcţionează două abatoare în care se sacrifică miei înaintea sărbătorilor de Paşte, cărora li se adaugă cel puţin 19 centre autorizate temporar pentru sacrificarea mieilor.

"Cele două abatoare funcţionează în localităţile Giulvăz şi Liebling şi fac faţă cererii din această perioadă. Pe lângă cele două abatoare mai avem, până în prezent, 19 puncte de sacrificare, iar cererile pentru deschiderea temporară a unor astfel de puncte continuă să vină la instituţia noastră", a declarat corespondentului MEDIAFAX directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Timiş, Adrian Popa.

Potrivit directorului Direcţiei Agricole Timiş, Tiberiu Lelescu, aproximativ 300.000 de miei, dintre care aproximativ 150.000 vii, vor fi trimişi la export, judeţul Timiş fiind primul pe ţară în privinţa numărului de ovine.

"În Timiş vor fi sacrificaţi aproximativ 100.000 de miei în preajma Paştelui. Acestora li se adaugă alţi aproximativ 300.000 de miei pe care îi vom exporta în Europa, dintre care circa 150.000 miei vii şi alţi aproximativ 150.000 de miei tăiaţi", a declarat corespondentului MEDIAFAX Tiberiu Lelescu.

Carnea de miel se vinde, în Timiş, la preţuri care variază foarte mult, ajungând, în supermarket, până la 34 de lei kilogramul.

Autorităţile sanitar-veterinare spun însă că în pieţe preţul nu va fi atât de mare, iar timişorenii vor putea cumpăra carne de miel cu 20-25 de lei kilogramul. Mieii vii se vor vinde cu 12-15 lei pentru un kilogram.

 

VASLUI: În judeţ există trei abatoare autorizate pentru tăierea mieilor - două în municipiul Vaslui şi unul în Huşi. De asemenea, Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Vaslui a autorizat un singur târg în judeţ, la cererea primăriei din localitate, unde mieii pot fi scoşi la vânzare în viu, fiind vorba despre oborul din municipiul Bârlad.

Piaţa de miei va fi foarte săracă în acest an în preajma sărbătorilor de Paşte, iar preţul cărnii de miel nu va coborî sub 20 de lei, susţine conducerea Asociaţiei Crescătorilor de Ovine şi Caprine Vaslui.

"Va fi foarte slabă piaţa în acest an, ca niciodată. Pe lângă faptul că iarna a fost lungă şi grea, Paştele este devreme şi mieii nu au crescut suficient. De aceea, crescătorii de ovine preferă să ţină mieii până în toamnă şi atunci să-i vândă la arabi, cu 11 lei kilogramul în viu, ceea ce este mult mai avantajos pentru ei", a declarat preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Ovine şi Caprine Vaslui, Viorel Lupu.

 

VRANCEA: În judeţ există doar două abatoare unde vor putea fi sacrificaţi mieii, până în prezent reprezentanţii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor neprimind solicitări pentru autorizarea temporară a unor centre.

Şi în acest an cei mai mulţi miei au fost daţi la export, unde se oferă un preţ mai mare. Majoritatea mieilor au fost exportaţi în Italia şi Franţa, iar după sărbători mieii rămaşi vor fi livraţi în ţări arabe.

Un kilogram de miel viu se vinde cu 12 lei, iar pe tarabe se estimează un preţ final de 23-24 lei pentru un kilogram.

"Preţul estimat pentru acest an este de 12 lei pentru un kilogram de miel viu, aceasta înseamnă 23-24 de lei după sacrificare. Deocamdată, ne pregătim pentru vânzările pe piaţa internă. La export a fost mai dificil în acest an, am livrat circa 20.000 de miei doar în Italia şi Franţa, fără ţările arabe", a afirmat managerul Asociaţiei crescătorilor de ovine Mioriţa, Ion Avram.

În municipiul Focşani a fost autorizată de DSVSA Piaţa Centrală, unde vor fi amenajate 200 de tarabe pentru comercializarea mieilor sacrificaţi. Vânzarea cărnii de miel va începe luni, iar comercianţii vor plăti o taxă de 9 lei pe zi pentru tarabă. 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Carnea de miel, mai scumpă faţă de anul trecut; preţurile ajung până la 34 de lei kilogramul.
 Vizualizări articol: 1301 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Carnea de miel, mai scumpă faţă de anul trecut; preţurile ajung până la 34 de lei kilogramul0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Actualitate national

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei