Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 9 mar 2012 - Anul XVII, nr. 57 (4962)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9758 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6712 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

PAID va plăti daune de 190 milioane de euro dacă ar avea loc un seism similar celui din martie 1977

Un seism similar celui din martie 1977 ar putea produce 30.520 de daune la nivelul portofoliului de poliţe al Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezatrelor Naturale (PAID), a căror valoare se va ridica la aproximativ 190 milioane de euro, a declarat directorul general al companiei, Marius Bulugea.

El a adăugat că daunele ar urca la 3,5 miliarde de euro dacă întregul fond locativ al României ar fi asigurat prin intermediul poliţelor emise de PAID.

"Pe portofoliul PAID s-ar putea înregistra 30.520 de daune, din care peste 3.000 ar fi daune totale, iar aproximativ 27.000 ar fi daune parţiale. Valoarea totală a acestor daune, calculate pentru portofoliul PAID, s-ar ridica, potrivit scenariului nostru, la aproximativ 190 milioane de euro. Pe de altă parte, o estimare realizată de unul dintre brokerii care au intermediat programul de reasigurare al PAID arată că valoarea totală a daunelor, pe portofoliul PAID, ar putea atinge aproape 201 milioane de euro", a afirmat Bulugea.

Brokerul a utilizat un model independent (Risk Management System), în timp ce scenariul PAID reprezintă o proiecţie liniară a efectelor produse de cutremurul din 1977.

Cu o magnitudine de 7,2 pe scara Richter, seismul a produs 32.900 de daune totale, dintr-un total de aproape 750.000 de locuinţe afectate la nivelul României, iar daunele au însumat două miliarde de dolari, potrivit lui Bulugea.

"În acel moment, fondul locativ al României totaliza aproape 6,2 milioane de locuinţe şi erau toate asigurate, prin efectul legii. Astăzi, avem aproape 8,4 milioane de locuinţe şi 504.000 de poliţe obligatorii. Potrivit calculelor realizate de PAID, un seism similar celui din 4 martie 1977 ar putea produce 44.600 de daune totale la nivel naţional şi apreciem că ar fi afectate aproape un milion de locuinţe, adică vor necesita lucrări de reparaţii sau consolidare", a spus Bulugea.

Scenariul PAID a împărţit judeţele în trei mari categorii de zone de risc, zona C având expunerea cea mai mare la riscul de cutremur.

În această zonă au fost incluse Capitala şi judeţele Bacău, Brăila, Braşov, Buzău, Covasna, Dâmboviţa, Galaţi, Ialomiţa, Prahova, Vaslui, Vrancea şi Ilfov.

Valoarea totală a daunelor care ar putea avea loc în zona C va atinge aproximativ 163 milioane de euro, ceea ce reprezintă aproape 86% din volumul total al daunelor estimat la nivelul României.

Pentru Bucureşti, modelul utilizat de PAID arată că valoarea totală a daunelor s-ar putea ridica la 64 milioane de euro, ceea ce reprezintă 39% din daunele care s-ar produce în zona C.

"Din această sumă, valoarea daunelor totale pe Bucureşti s-ar ridica la mai mult de 15 milioane de euro, în timp ce valoarea daunelor parţiale ar putea totaliza aproximativ 49 milioane de euro", a spus Bulugea.

Potrivit modelului utilizat de PAID, dauna medie parţială estimată pentru zona A în cazul unei locuinţelor de tip A se va ridica la 3.000 de euro, iar în cazul locuinţelor de tip B la 1.500 de euro.

Pentru zona B, dauna medie parţială pentru locuinţele de tip A a fost estimată la 5.000 de euro, respectiv 3.000 de euro în cazul locuinţelor de tip B.

În zona C, dauna medie parţială ar atinge 7.000 de euro în cazul locuinţelor de tip A şi 4.500 de euro pentru cele de tip B.

Potrivit Legii 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor, locuinţa de tip A este o construcţie cu structură de rezistenţă din beton armat, metal, ori lemn sau cu pereţi exteriori din piatră, cărămidă arsă sau din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic şi/sau chimic.

Tipul B de locuinţă este o construcţie cu pereţi exteriori din cărămidă nearsă sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic şi/sau chimic.

Legislaţia impune proprietarilor de imobile încheierea unei poliţe de asigurare, prima anuală fiind diferenţiată de 10 euro (locuinţa de tip B) sau 20 de euro (locuinţa de tip A).

Valoarea asigurată a unei locuinţe este de cel mult 10.000 de euro (tip B), respectiv 20.000 de euro (tip A).

Primele poliţe de asigurare obligatorie a locuinţei au fost emise în iulie 2010 şi acoperă riscurile de cutremur, de alunecări de teren şi de inundaţii.

Potrivit legii, proprietarii care nu îşi asigură locuinţele, fie prin intermediul unei poliţe obligatorii, emisă de PAID, fie printr-una facultativă, încheiată cu o societate autorizată, vor fi amendaţi de autorităţile locale cu până la 500 lei.

În plus, proprietarii neasiguraţi şi afectaţi de unul din cele trei riscuri nu vor mai primi ajutoare de la autorităţi pentru refacerea gospodăriilor afectate.

La finele anului 2011, conform datelor Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), numărul poliţelor pentru locuinţe (facultative şi obligatorii) se ridica la 4,9 milioane.

PAID a fost înfiinţată în septembrie 2009, când 13 asigurători au semnat actele de constituire a Pool-ului, aportul acestora la capitalul social al asigurătorului fiind de 4,55 milioane de euro (19,34 milioane lei).

Cu o participaţie de 15% s-au înscris Astra, Platinum România şi Groupama Asigurări. ABC Asigurări, Ardaf, Carpatica Asig, Certasig, City Insurance, Credit Europe Asigurări, Euroins, Generali şi Grawe România s-au înregistrat, fiecare, cu o participaţie de 5,5%.

În a doua parte a anului 2011, Ardaf şi Generali au fuzionat sub denumirea Generali România, participaţia companiei fiind de 11% din capitalul social al PAID.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului PAID va plăti daune de 190 milioane de euro dacă ar avea loc un seism similar celui din martie 1977.
 Vizualizări articol: 673 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 2 voturi
PAID va plăti daune de 190 milioane de euro dacă ar avea loc un seism similar celui din martie 19775.052

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   Prostii multe trimis de
( 9 mar 2012, 13:23:32
...debiteaza acest domn Bulugea; modelul sau liniar luat in calcul este o mare prostie, neacoperita prin cercetari stiintifice; la cat de multe asigurari obligatorii (PAD) nu se fac in Romania (pe buna dreptate!), calculele sale sunt fictiune cu acte in regula; nu incheiati asigurari obligatorii (PAD) ci asigurari facultative, care, pe langa cele 3 riscuri de la polita obligatorie (cutremur, alunecare de teren si inundatie naturala) acopera si incendiu (riscul major in Romania), trasnet, explozie, caderi de corpuri, izbire de catre vehicule, fenomene atmosferice, greutatea stratului de zapada, furtul bunurilor si asigurarea bunurilor pentru celelalte riscuri in afara de furt...

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Actualitate national

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei