Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 8 dec 2011 - Anul XVI, nr. 290 (4888)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9764 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6687 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Îngheţarea pensiilor şi salariilor în 2012, constituţională

Curtea Constituţională a respins ieri sesizarea depusă de USL la legea prin care se îngheaţă pensiile şi salariile bugetare pentru 2012.

"Cu privire la obiecţiile referitoare la neconstituţionalitatea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 80/2010 pentru modificarea şi completarea articolului 11 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, Curtea Constituţională a constatat, cu majoritate de voturi, că acestea sunt constituţionale", informează, într-un comunicat de presă, Curtea Constituţională.

Motivarea soluţiei va fi prezentată în cuprinsul deciziei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică preşedintelui României, pentru a proceda la promulgarea legii, conform art.77 alin.(3) din Legea fundamentală.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat marţi, întrebat despre judecarea de către Curtea Constituţională a sesizării USL asupra legii prin care se îngheaţă salariile şi pensiile în 2012, că "penibilii" de la CC vor face ceea ce le spune Traian Băsescu.

În 16 noiembrie, preşedintele Traian Băsescu declara, la RRA, că indiferent care va fi rezultatul sesizării la CC a îngheţării pensiilor şi salariilor în anul 2012, "bani nu există", arătând că "dacă ar exista, s-ar plăti".

"Indiferent care este rezultatul la Curtea Constituţională, bani nu există. Dacă ar exista, s-ar plăti", a spus preşedintele Traian Băsescu, referindu-se la legea de aprobare a OUG 80/2010 prin care se îngheaţă pensiile şi salariile în anul 2012 şi care a fost contestată de opoziţie la Curtea Constituţională.

Şeful statului adăuga că "un an, până la alegeri, poţi supravieţui făcând lucruri demagogice". El arăta însă că "am mai trăit această experienţă", în 2007-2008 şi că trebuie învăţat din ea.

În urma acestor declaraţii ale preşedintelui Băsescu, USL a anunţat declanşarea procedurii de suspendare din funcţie a şefului statului.

Camera Deputaţilor a adoptat în 8 noiembrie OUG 80/2010 care cuprinde amendamente ale Comisiei de buget potrivit cărora anul viitor pensiile şi salariile vor fi îngheţate.

Ordonanţa 80/2010 prevede pentru 2012 "îngheţarea salariilor şi a punctului de pensie la nivelul din anul 2011" şi neacordarea în 2012 a tichetelor de masă, de vacanţă sau de cadou.

OUG 80/2010 viza iniţial adoptarea unor măsuri de reducere a arieratelor şi de asigurare a finanţării împrumuturilor făcute de administraţiile locale, dar au fost introduse de Comisia de buget amendamente potrivit cărora salariile din sectorul public şi pensiile vor fi îngheţate pentru anul 2012 la nivelul lunii decembrie 2011.

Amendamentele introduse prevăd că "în anul 2012 cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011".

Aceleaşi prevederi sunt valabile şi pentru personalul didactic şi cel auxiliar, însă se arată că, începând cu luna ianuarie 2012, în cazul acestora se aplică prevederile Legii 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ.

"În anul 2012 cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, soldă lunară/salariul brut lunar, indemnizaţia brută de încadrare se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii", se mai prevede în ordonanţa adoptată de deputaţi.

Valoarea de referinţă pentru salarii se menţine şi în anul 2012 la 600 de lei.

"În anul 2012 nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru 284/2010 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice", se precizează în actul normativ.

Ordonanţa prevede că, prin excepţie, pentru personalul din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor şi celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, precum şi cele aflate în coordonarea primului ministru şi cele aflate sub controlul Parlamentului, ale căror contracte colective de muncă îşi încetează valabilitatea în anul 2012, salariile se stabilesc potrivit Anexei VIII la Legea-cadru 284/2010 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, fără a depăşi nivelul din decembrie 2011.

"În anul 2012 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizaţiile la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă", se mai stipulează actul normativ.

Ordonanţa prevede că termenul prevăzut în Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice se prorogă până la data de 1 ianuarie 2013.

Deputaţii PSD şi PNL anunţau atunci că vor contesta la Curtea Constituţională forma adoptată de deputaţi a OUG 80/2010.

 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Îngheţarea pensiilor şi salariilor în 2012, constituţională.
 Vizualizări articol: 455 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Îngheţarea pensiilor şi salariilor în 2012, constituţională0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Actualitate national

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei