Ordinul privind clasificarea universităţilor este legal şi rămâne în vigoare, după ce Curtea de Apel Bucureşti a respins joi, cererea Asociaţiei Universităţilor Particulare de anulare a respectivului act.
Nemulţumită de rezultatul clasificării, Asociaţia Universităţilor Particulare a acţionat în instanţă cerând anularea respectivului ordin al ministrului Educaţiei .
Curtea de Apel Bucureşti a respins, joi, cererea Asociaţiei Universităţilor Particulare de anulare a ordinului privind clasificarea universităţilor, a informat Ministerul Educaţiei.
Potrivit Legii educaţiei naţionale, universităţile sunt clasificate în trei categorii, respectiv universităţi centrate pe educaţie, universităţi de educaţie şi cercetare ştiinţifică sau universităţi de educaţie şi creaţie artistică şi, respectiv, universităţi de cercetare avansată şi educaţie.
"Am primit rezultatul primei clasificări a universităţilor realizat cu partenerul nostru Asociaţia Universităţilor Europene, pe care am trimis-o spre publicare în Monitorul Oficial. Vom posta pe site-ul ministerului şi rezultatul ierarhizării programelor. În categoria universităţilor de cercetare avansată şi educaţie sunt Universitatea din Bucureşti, Universitatea «Babeş-Bolyai» din Cluj-Napoca, Universitatea «Alexandru Ioan Cuza» din Iaşi, Academia de Studii Economice din Bucureşti, Universitatea de Ştiinţe Agricole din Cluj, Universitatea de Medicină şi Farmacie «Carol Davila» din Bucureşti, Universitatea «Petre Popa» din Iaşi, Universitatea Politehnica din Bucureşti, Universitatea «Gheorghe Asachi», Universitatea Tehnică din Cluj şi Universitatea Politehnică din Timişoara", anunţa ministrul Educaţiei, la începutul lunii septembrie.