Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Cuplurile de români aleg să adopte un copil din cauza infertilităţii, a nevoii de împlinire personală sau din cauza presiunii sociale a grupului de prieteni sau a familiei extinse, fiind foarte rar menţionată ideea de a oferi copilului şansa la o familie, rezultă dintr-un studiu ORA şi UNICEF.
Studiul "Profilul părinţilor adoptivi din România şi adopţia copiilor greu adoptabili" arată că motivul cel mai des invocat de cei care doresc să înfieze un copil este infertilitatea (41.4 la sută), o mare parte (35.2 la sută) menţionând motive mixte – atât infertilitate, cât şi alte motive medicale sau de natură umanitară.
"Infertilitatea (primară sau rezultată în urma unor complicaţii medicale) sau decesul unui copil biologic urmat de incapacitatea cuplului de a mai avea copii, au fost motivaţiile principale cel mai des citate, atât în cadrul focus-grupului, cât şi în timpul interviurilor. De asemenea, am întâlnit situaţii în care persoanele care au moştenit o boală genetică decid să nu aibă un copil natural, pentru a nu transmite gena respectivă", a arătat unul dintre autorii studiului, Florin Lazăr.
Nevoia afectivă de împlinire personală
Apar ca motivaţii şi nevoia afectivă de împlinire personală prin creşterea unui copil, dar şi consolidarea relaţiilor de familie.
"Cei mai mulţi dintre părinţii adoptivi susţin că prin adopţie au vrut ca viaţa lor să capete un nou sens şi echilibru şi că se simt mai motivaţi pentru viitor, inclusiv pentru a munci", mai rezultă din studiu.
Presiunea socială a grupului de prieteni sau a familiei extinse, în care cuplurile de aceeaşi vârstă din anturaj au deja copii, este de asemenea un factor motivant important, dar foarte rar apare menţionată ideea de a oferi unui copil şansa de a avea o familie.
"În România adopţia este susţinută de un principiu mai sănătos: «să facem o familie», faţă de alte stat în care adopţia este văzută ca o şansă pentru copil", a declarat secretarul de stat de la Oficiul Român pentru Adopţii, Bogdan Panait.
Autorii studiului au menţionat că trebuie tratată ca situaţie aparte motivaţia familiilor asistenţilor maternali profesionişti care adoptă copilul pe care l-au avut în plasament, adesea de la vârste mici, şi faţă de care au dezvoltat o relaţie de ataşament.
Şi în cazul lor, infertilitatea sau lipsa copiilor biologici poate fi un factor de influenţă în decizia de a adopta copilul pe care îl au în plasament.
În majoritatea cazurilor, iniţiativa aparţine soţiilor, dar de cele mai multe ori soţii îmbrăţişează foarte curând ideea de a deveni părinţi adoptivi.
"În cazurile de infertilitate soţul care are probleme sugerează adopţia ca modalitate de reducere a sentimentului de vinovăţie asociat cu incapacitatea de a procrea", mai rezultă din studiu.
Doar 1,2 la sută din familiile care vor să adopte sunt dispuse să accepte copii cu probleme medicale
Cuplurile de români, care doresc să înfieze, caută copii mai mici de trei ani, mai degrabă de sex feminin şi fără probleme medicale, doar 1,2 la sută dintre ele fiind dispuse să adopte chiar şi un copil bolnav, rezultă dintr-un studiu realizat de Oficiul Român pentru Adopţii şi UNICEF.
Studiul "Profilul părinţilor adoptivi din România şi adopţia copiilor greu adoptabili" arată că familiile de români, care vor să adopte, preferă copii mai mici de trei ani (72.4 la sută), de sex feminin (41.7 la sută), fără probleme medicale (80.8 la sută), neprecizând neapărat, în scris, să fie sau să nu fie de o anumită etnie (21.1 la sută).
"Numai 1.2 la sută sunt dispuşi să adopte copii cu probleme medicale şi 39.9 la sută preferă un anumit copil, cel mai probabil cel cu care au avut un contact anterior, acesta beneficiind de o măsură de protecţie în familia adoptatoare", se arată în studiu.
Secretarul de stat de la Oficiul Român pentru Adopţii, Bogdan Panait, a precizat că numărul adopţiilor se menţine relativ constant, media fiind în jur de 1.200 de adopţii pe an.
El a adăugat că anul trecut a fost deschisă procedura de adopţie pentru 1.848 de copii, faţă de 782 în 2005 sau 1.310 în 2008.
Şeful ORA a precizat că în România ar trebui creat un sistem naţional de adopţie, "care nu există şi nu a existat", deoarece numărul de copii adoptabili este mult sub posibilităţi.
Bogdan Panait estimează că în 2012 ar putea fi peste 2.200 de adopţii.
De asemenea, el a precizat că în sistemul de protecţie sunt aproximativ 64.000 de copii, iar aproximativ 19.000 dintre ei sunt în grija unor asistenţi maternali profesionişti, 23.000 în centre de plasament de stat sau private şi alţi 18.000 la rude de până la gradul al treilea.
Un copil din zece este adoptat de asistentul maternal care l-a avut în grijă
Un copil din 10 este adoptat de asistentul maternal care l-a avut în îngrijire, acest lucru conducând la ideea că existenţa unei relaţii anterioare cu copilul este un factor motivator pentru adopţia acestuia, chiar dacă are un handicap sau este de etnie romă.
Iniţiatorii studiului "Profilul părinţilor adoptivi din România şi adopţia copiilor greu adoptabili" au precizat că părinţii care au avut în plasament copilul, în calitate de asistent maternal profesionist (AMP), adoptă atât copii mai mari, cât şi copii cu dizabilităţi.
Pe de altă parte ei atrag atenţia că la momentul plasamentului mulţi dintre copiii care au fost adoptaţi erau de vârstă mică, ceea ce ar putea însemna că sunt anumite familii care, din dorinţa de a primi mai repede un copil în îngrijire, aleg să solicite plasamentul.
"În cazul în care li se admite cererea şi primesc copilul în plasament, aceste familii eludează de fapt procedura de adopţie şi nu sunt apărate de confidenţialitatea stabilită de legea adopţiei. Deşi au avantajul de a avea copilul în familie şi de a interacţiona cu acesta, prin natura rolului pe care şi-l asumă, trebuie să intre în contact cu rudele biologice ale copilului şi nu au certitudinea finalizării adopţiei, având în vedere că la data plasamentului copilul nu este adoptabil", a precizat secretarul de stat de la Oficiul Român pentru Adopţii, Bogdan Panait.
El a atras atenţia că aceste cazuri ar trebui semnalate de profesionişti în procesul de atestare şi consilierea părinţilor, care ar trebui să aibă în vedere interesul superior al copilului, analizând toate posibilităţile şi toate implicaţiile ulterioare pentru copil şi chiar pentru noua familie, formată prin adopţie.
Un alt aspect este legat de pregătirea temeinică a asistenţilor maternali ca profesionişti cu rolul de a susţine procesul de integrare a copilului într-o familie permanentă.
Schimbare de atitudine
În anumite cazuri, prima opţiune este de a adopta copii din familia extinsă.
"Două dintre cuplurile intervievate au declarat că, abia atunci când acest lucru nu a fost posibil, s-au orientat către adopţia unui copil din sistemul de protecţie specială. Uneori familiile care nu sunt sigure că vor să adopte sau nu sunt sigure că vor putea face faţă îngrijirii unui copil aleg să devină AMP sau familii de plasament. Faptul că îngrijesc şi interacţionează în mod constant cu copiii şi se ataşează de aceştia, poate conduce în unele cazuri la acceptarea necondiţionată a acestora şi la adopţia copiilor greu adoptabili", se mai arată în studiu.
Specialiştii au constat că schimbarea de atitudine apare şi pe fondul perioadelor lungi de aşteptare până la momentul la care este identificat un copil cu care se face potrivirea.
"Cu cât li se prezintă un copil mai aproape de momentul la care expiră atestatul de familie adoptivă, cu atât părinţii sunt mult mai dispuşi să facă concesii", rezultă din studiu.
Persoanele care adoptă copii, deşi au deja propriii copii biologici, se bucură în foarte puţine cazuri de sprijinul familiei extinse. Mai mult, atunci când i se cunoaşte statutul, ceilalţi membri ai societăţii (colegii de la şcoală, profesorii, vecinii) tind să-l privească diferit pe copilul adoptat iar aceste reacţii contribuie la teama părinţilor de a vorbi deschis despre adopţie şi îi determină pe cei mai mulţi să evite să discute cu copilul despre faptul că este adoptat, chiar şi în cazul în care copilul a fost adoptat la o vârstă la care conştientizează că nu este copilul biologic al familiei.
Studiul a vizat şi profilul celor dispuşi să înfieze un copil, stabilind că nivelul de educaţie al acestora este unul ridicat, mai mult de două treimi având cel puţin liceu, iar în cazul persoanelor singure aproape jumătate (48.7 la sută) având studii superioare sau doctorat.
De asemenea, majoritatea familiilor adoptatoare/părinţi adoptivi nu au copii biologici iar vârsta medie este de 38 de ani.
O altă caracteristică a cuplurilor care adoptă este că sunt în relaţii stabile, de lungă durată, majoritatea familiilor fiind formate de mai mult de cinci ani, unele chiar de 20 de ani.
Persoanele care adoptă singure sunt în general femei, cu vârste peste 40 de ani, cu studii medii sau superioare.
Studiul a fost realizat de Oficiul Român pentru Adopţii, UNICEF şi Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii Bucureşti
Copiii crescuţi în centre de plasament sunt percepuţi diferit de familiile care doresc să adopte
Familiile care vor să adopte copii au rezerve faţă de cei îngrijiţi în centre de plasament, considerând că au probleme de sănătate, fie fizice, fie emoţionale, care ar face adopţia mult mai dificilă, rezultă dintr-un studiu realizat de Oficiul Român pentru Adopţii şi UNICEF.
Studiul "Profilul părinţilor adoptivi din România şi adopţia copiilor greu adoptabili" arată că familiile percep diferit copiii îngrijiţi în centre de plasament comparativ cu cei care se află în plasament la asistenţi maternali profesionişti (AMP).
"Faţă de copiii care sunt îngrijiţi în centrele de plasament există mai multe rezerve. Familiile consideră că aceştia au probleme de sănătate, fie fizice, fie emoţionale, care ar face adopţia mult mai dificilă. Cei mai mulţi dintre respondenţi au apreciat că prin plasamentul la AMP şi îngrijirea în familie, marea majoritate a copiilor din sistemul de protecţie sunt sănătoşi şi nu au probleme emoţionale", rezultă din studiul citat, prezentat marţi.
Pe de altă parte, s-a stabilit că ataşamentul puternic faţă de AMP şi familia acestuia poate fi perceput ca o barieră în calea integrării copilului în noua familie.
Cercetarea a confirmat, de asemenea, caracteristicile copiilor care sunt mai uşor adoptaţi.
Astfel, vârsta copilului joacă un rol important în privinţa stabilirii compatibilităţii cu o familie adoptivă.
"Părinţii incluşi în cercetare listează pe primul loc, între preferinţele privind copilul pe care şi-ar dori să-l adopte, vârsta acestuia şi consideră că, în mod ideal, vârsta la care ar putea fi adoptat un copil este între 0 şi 3 ani, dar acceptă să adopte chiar şi un copil puţin mai mare. Datele obţinute din cercetarea cantitativă privind caracteristicile copiilor adoptaţi arată că distribuţia pe sexe este aproximativ egală, cu o vârstă medie situată în jurul vârstei de 3 ani, cei mai mulţi copii adoptaţi fiind de etnie română şi puţin peste cinci procente fiind de etnie romă", mai rezultă din studiu.
Copiii adoptaţi au avut în marea lor majoritate maternitatea recunoscută, dar paternitatea în mult mai mică măsură, iar un sfert dintre ei au intrat în contact cu mediul familial/biologic.
De asemenea, toţi copiii adoptaţi au beneficiat de o măsură de protecţie specială, cei mai mulţi (aproape două treimi) fiind în plasament la un asistent maternal profesionist şi aproape jumătate beneficiind de măsură de protecţie în familia adoptatoare.
Există confuzii cu privire la etapele fireşti ale adopţiei, pentru cei mai mulţi părinţi nefiind clară distincţia între procedurile şi termenele care curg până la declararea adoptabilităţii copilului (care sunt anterioare procesului de adopţie) şi cele care sunt dispuse în cadrul procedurii de adopţie (încredinţarea în vederea adopţiei şi încuviinţarea adopţiei).
"Aceste termene sunt resimţite ca fiind cu mult mai lungi de către părinţii care au în plasament copiii cărora nu le-a fost declarată adoptabilitatea, copii care, nefiind adoptabili, nu pot intra în procedura adopţiei de la momentul la care ei ajung în cadrul familiilor", se arată în raportul de cercetare.
De altfel, o altă barieră în decizia de a adopta este însăşi procedura de adopţie, care poate fi descurajantă pentru persoanele care decid să adopte, fiind acuzate birocraţia, "secretomania" şi lipsa de transparenţă din sistem.
