Primele carduri de sănătate vor fi livrate cel mai devreme în august-septembrie 2011, iar asiguratul va trebui să achite aproximativ 2 euro pentru a primi acest card, întregul proces de implementare a sistemului fiind estimat să dureze circa 14-15 luni, a declarat ministrul Sănătăţii, Cseke Attila.
Cadrul legislativ pentru introducerea, începând cu anul viitor, a cardului de sănătate a fost reglementat printr-o ordonanţă de urgenţă aprobată, joi, de Guvern.
Ministrul de resort a precizat că începând cu lunile august-septembrie, fiecare persoană care a împlinit 18 ani şi este asigurată în sistemul public va primi acest card, cel mai probabil prin poştă, pentru care va plăti un preţ estimat de aproximativ 2 euro.
În cazul în care asiguratul nu va putea primi cardul prin poştă, la domiciliu, atunci va avea posibilitatea să obţină documentul la Casa de Asigurări de Sănătate de care aparţine.
La un ritm de aproximativ un milion de carduri lunar, Imprimeria Naţională va asigura în circa 14-15 luni toate cardurile necesare pentru cei 14,9 milioane de asiguraţi în prezent, a spus Cseke.
La finalizarea procesului, asiguraţii trebuie să prezinte cardul la accesarea oricărui serviciu public de sănătate, mai puţin pentru serviciile de urgenţă şi cele epidemiologice, în caz contrar urmând să beneficieze contra cost de servicii medicale.
Pe card vor fi introduse toate datele medicale ale pacientului, inclusiv acceptul acestuia de a i se preleva organe, după moarte, pentru utilizarea în transplanturi. Ministrul a arătat că acceptul prelevării de organe după moarte va fi înregistrat pe baza unei declaraţii notariale, iar procesul tehnic de înregistrare a acestui accept va fi finalizat în perioada următoare.
Pe cardul naţional de sănătate vor fi trecute datele de identitate, codul numeric personal, codul asiguratului, data expirării, numărul de identificare şi acronimul casei de asigurări de sănătate care îl emite, precum şi numărul de identificare a cardului.
Totodată, cardul ar urma să conţină date care vor fi stocate pe un cip. Astfel, cip-ul va conţine diagnostice medicale cu risc vital, grupa sanguină şi Rh-ul asiguratului, tratamente speciale, proteze, statusul acestuia (sănătos sau bolnav cronic), precum şi dacă este donator de organe. În cip vor fi găsite şi informaţii privind numărul de solicitări de servicii medicale, plata contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate, dar şi date despre medicul de familie - nume, prenume, contact sau menţini despre coasiguraţi.