Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 5 nov 2010 - Anul XV, nr. 261 (4552)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9737 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6664 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Brandul turistic al României, prezentat la New York

Identitatea vizuală a brandului turistic al României a fost prezentată, miercuri, la New York, în cadrul unui eveniment care a reunit profesionişti din industria turismului şi jurnalişti americani, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Diversitatea geografică, relieful cu atracţiile naturale, cultura şi tradiţiile populare încă active, vinurile româneşti, originea latină şi nu în ultimul rând mitul Dracula, au fost punctele menţionate în cadrul prezentării făcute de Simion Alb, directorul Biroului Naţional de Turism al României de la New York.

"Suntem încă o ţară foarte rurală, dar acesta poate fi un atu", a subliniat el.

Reprezentantul român a explicat cu această ocazie şi semnificaţia noului logo turistic al României, care va fi o componentă importantă a campaniilor de promovare turistică în viitor:

"Scrisul de mână doreşte să exprime autenticitate, ospitalitate şi veselie, forma literelor doreşte să simbolizeze relieful muntos-deluros, frunza verde semnificã rezervaţiile naturale, iar linia albastră este pentru Dunăre şi râurile cu care România este binecuvântatã. Iar accentul de pe litera «a» vrea să exprime unicitatea şi să facă trimitere la litoralul Mării Negre", a spus Simion Alb.

"Prin lansarea acestui brand începem campania de promovare a turismului românesc, pe cele şase produse principale dintre care primul este turismul cultural, iar celelalte sunt legate de natură: turism de aventură, eco-turism, agro-turism, turism balnear şi city break-urile", a declarat pentru MEDIAFAX Sorin Muntean, coordonatorul proiectului de brand turistic România, prezent la eveniment.

Şeful biroului românesc de turism s-a referit şi la o campanie mai largă de promovare pe care Ministerul de resort din România intenţionează să o desfăşoare anul viitor.

"Am dorit să introducem publicului american prin intermediul mass-media şi profesioniştilor din turism noua identitate vizuală a României, în condiţiile în care în 2011 vom pregăti o campanie de publicitate în Statele Unite şi Canada", a declarat Simion Alb, la finalul prezentării.

"Chiar dacă numărul turiştilor din aceste două ţări care vin în prezent în România este mai mic decât al celor din ţări ca Germania şi Italia, americanii şi canadienii cheltuiesc mai mult, de aceea sunt importanţi pentru Românie şi sperăm să avem în continuare resurse pentru a putea derula campanii de reclama", a adăugat el.

Şi reprezentantul Comisiei Europene de Turism (European Travel Commission), Jan Rudomina, a apreciat importanţa pieţei americane.

"Statele Unite se întind pe un continent întreg şi nu putem avea o singură reţetă de promovare a turismului european, pentru că nu este o singură piaţă, sunt diverse pieţe, de aceea am considerat că cea mai bună abordare a acestor pieţe este să avem relaţii foarte bune cu presa, iar presa să preia mesajul şi să-l transmită mai departe în primul rând industriei de turism, şi apoi consumatorilor. Indiferent de criza economică, americanii sunt obişnuiţi să călătorească şi vor continua să călătorească, iar ţările est-europene precum Polonia sau România pot fi destinaţii mai ieftine şi deci pot chiar beneficia de pe urma acestor noi condiţii economice", a declarat reprezentantul european.

Participanţii şi-au exprimat opinia şi despre logo-ul prin care România intenţionează să-şi promoveze imaginea.

"Logo-ul de ţară este foarte important în turism şi cred că modul în care România se exprimă prin acest logo este foarte sugestiv, pentru că o persoană avizată ştie că ceea ce vede reprezintă de fapt geografia României. Acum însă, urmează adevărată provocare pentru reprezentanţii României, să promoveze cu adevărat ceea ce se vede în logo", a apreciat Jonathan Rekedal, din cadrul departamentului Technology Advertising al New York Times, prezent la întâlnirea de miercuri.

Conceput sub forma unui forum de promovare a călătoriilor în ţările europene, Visit Europe Media Exchange este o iniţiativă a Comisiei Europene de Turism (European Travel Commission), prin care birourile naţionale ale ţărilor membre UE au ocazia să se întâlnească într-o singură zi cu reprezentanţi ai presei de pe continentul nord-american.

"Este ca un fel de speed-dating, fiecare birou îşi prezintă ţara într-o scurtă introducere, iar reprezentanţii media au ocazia să stabilească contacte şi eventual să urmărească în continuare, în funcţie de interes, destinaţia respectivă", a spus Neil Martin, managerul evenimentului.

Anul acesta, oraşele alese ca ţintă de organizatori pentru desfăşurarea forumului au fost Hollywood (Florida), New York şi Toronto (Canada). La New York, peste 30 de agenţii naţionale, printre care şi Biroul Naţional de Turism al României şi-au expus oferta pe parcursul zilei de miercuri, în faţa a peste 100 de reprezentanţi media, la Hotelul Waldorf Astoria.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Brandul turistic al României, prezentat la New York.
 Vizualizări articol: 636 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Brandul turistic al României, prezentat la New York0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Actualitate national

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei