Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 19 aug 2010 - Anul XV, nr. 194 (4485)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,971 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5892 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Guvernul a aprobat prima rectificare bugetară din acest an

Guvernul a aprobat, ieri, prima rectificare bugetară din acest an, prin care sunt tăiate alocaţiile mai multor ministere şi acordate fonduri în special pentru plata pensiilor, indemnizaţiilor de şomaj şi altor alocaţii de natură socială, cu scopul de a evita "declanşarea unor conflicte sociale".

Conform proiectului de rectificare, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale va primi în plus 4,36 miliarde lei, reprezentând transferuri de la bugetul de stat către bugetul asigurărilor sociale de stat, pentru finanţarea drepturilor persoanelor cu handicap, precum şi a pensiilor IOVR, indemnizaţiilor reparatorii, alocaţiilor de stat pentru copii, alocaţiilor familiale, indemnizaţiilor pentru creşterea copilului şi altor ajutoare sociale.

Ministerul Sănătăţii va primi la rândul său încă 2,81 miliarde lei, reprezentând transferuri din bugetul de stat către bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate pentru acoperirea deficitului.

Alte fonduri vor fi alocate Ministerului Mediului şi Pădurilor (241,2 milioane lei), Ministerului Economiei (207,1 milioane lei), Ministerului Culturii (56,9 milioane lei, pentru restaurarea şi reabilitarea monumentelor istorice, precum şi consolidarea unor clădiri culturale, ca Biblioteca Naţională a României, Teatrul I.L. Caragiale), Ministerului Comunicaţiilor (49,6 milioane lei, în principal, pentru plata serviciilor de închiriere de licenţe aferente produselor Microsoft), Academiei Române (17 milioane lei, pentru proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile).

Vor fi însă tăiate bugetele Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (cu 494,6 milioane lei), Ministerului Administraţiei şi Internelor (476,8 milioane lei), Ministerului Apărării Naţionale (278,5 milioane lei), Ministerului Justiţiei (198 milioane lei), Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (168,6 milioane lei), Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (142,5 milioane lei), Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (121,7 milioane lei), Ministerului Public (105,2 milioane lei).

 

Vor fi asigurate fondurile pentru plata integrală şi la timp a pensiilor şi şomajului

Guvernul apreciază în nota de fundamentare a proiectului că vor fi asigurate fondurile pentru plata integrală şi la timp a pensiilor de asigurări sociale de stat şi a indemnizaţiilor de şomaj şi "evitarea declanşării unor conflicte sociale".

Veniturile estimate la bugetul consolidat scad la rectificare cu 3,4 miliarde lei, iar cheltuielile vor fi reduse doar cu 714 milioane lei, cele mai mari diminuări de venituri fiind la impozitul pe venit, accize şi impozitul pe profit, Guvernul bazându-se pe resurse suplimentare din creşterea TVA.

Cheltuielile pe acest an ale bugetului asigurărilor pentru şomaj vor fi majorate cu 1,1 miliarde lei prin rectificarea bugetară, Guvernul anticipând pentru perioada imediat următoare o reducere a numărului de salariaţi faţă de prognoza utilizată la construcţia iniţială a bugetului.

Sumele defalcate din TVA alocate de la bugetul de stat către bugetele locale vor fi reduse la rectificarea bugetară cu 2,1 miliarde lei, scădere care va afecta atât fondurile pentru salarii şi sporuri în învăţământul preuniversitar, cât şi cele pentru alocaţii sociale, săli de sport şi drumuri.

Bugetul CFR Călători şi cel al Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare vor fi suplimentate de Guvern pentru acoperirea unor datorii faţă de alte companii, inclusiv către E.ON Gaz, condiţia fiind însă ca sumele astfel încasate de către furnizorul de gaze să fie vărsate la buget ca dividende.

Proiectul mai prevede că Electrica şi Romgaz vor dona la buget câte 400 milioane lei, iar Loteria va dona 74 milioane lei din profitul anilor precedenţi şi vânzări de active, iar firmele subvenţionate şi cu pierderi anterioare, dar care înregistrează profit în 2010 vor repartiza profitul pentru acoperirea acestor pierderi.

Pentru întregul an se estimează o reducere în termeni reali a Produsului Intern Brut de 1,7–1,9%, comparativ cu creşterea de 1,3% avută în vedere la fundamentarea bugetului iniţial, şi un deficit bugetar de 6,8%, faţă de 5,9% iniţial.

 

Reprioritizarea proiectelor de investiţii

Premierul Emil Boc a declarat, la finalul şedinţei de guvern, că ministerele au fost obligate să îşi reprioritizeze proiectele de investiţii şi să accepte ca prin rectificarea bugetară să fie asigurate fonduri doar pentru acele lucrări care pot fi încheuate în acest an.

Printre proiectele bugetate în continuare au fost menţionate finalizarea lucrărilor la centura Bucureşti pe secţiunea Chitila-Voluntari, la autostrada Cernavodă-Constanţa şi la centura municipiului Constanţa, astfel încât în vara anului viitor să se poată circula în regim de autostradă pe tronsonul Piteşti-Constanţa.

Alte proiecte bugetate din domeniul transporturilor sunt finalizarea a 12 kilometri din Autostrada Transilvania, între Câmpia Turzii şi Turda, şi încheierea lucrărilor la centura Iaşi, Caransebeş, Cluj-Napoca, Sibiu.

La acestea se adaugă finalizarea a 1.396 locuinţe pentru tineri, a 300 kilometri de drumuri judeţene şi comunale, a reţelelor de apă în 104 localităţi, a sistemului integrat de apă în 17 localităţi, precum şi reabilitarea termică a 29.690 apartamente.

Premierul a amintit totodată că prin rectificarea bugetară au fost asigurate fonduri pentru achitarea datoriilor restante ale statului în sistemul de sănătate (1,9 miliarde lei) şi a datoriilor unor companii de stat (500 milioane lei).

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Guvernul a aprobat prima rectificare bugetară din acest an.
 Vizualizări articol: 304 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Guvernul a aprobat prima rectificare bugetară din acest an0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Actualitate national

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei