Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 23 iul 2010 - Anul XV, nr. 171 (4462)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9737 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6664 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Guvernul discută plafonarea unor salarii din ministere, pentru a elimina diferenţele dintre venituri

Guvernul discută plafonarea unor salarii din ministere, cu acordarea unor sume compensatorii în instituţiile cu un nivel de salarizare inferior şi reducerea majorării salariilor de bază ale funcţionarilor vamali sau care lucrează cu fonduri UE, pentru a elimina diferenţele salariale între ministere.

Măsurile sunt prezentate într-un document ministerial obţinut de MEDIAFAX şi redactat după ce unii dintre membrii Executivului au reclamat, în şedinţă de guvern, că funcţionari din subordine, ca şoferi, secretare şi alţi angajaţi, vor să plece la alte ministere unde au văzut că se câştigă mai bine, mai ales după prezentarea publică a veniturilor.

Documentul relevă că salariile de bază şi câştigul salarial al personalului din administraţia publică centrală sunt diferenţiate de la o instituţie la alta, deoarece până în 2010 salarizarea a fost reglementată prin acte normative distincte, diferenţiere realizată şi prin "multitudinea şi varietatea" sporurilor la salariul de bază, precum sporul de stabilitate (15%) în Ministerul Educaţiei, Ministerul de Externe, aparatul Parlamentului, sporul de fidelitate (până la 20%) pentru personalul auxiliar din justiţie şi personalul Ministerului Administraţiei şi Internelor, sporul de antenă (10%) pentru unele instituţii publice, sporul de limbi străine (10%) la Ministerul de Externe, sporul de manager public (55%), sporul pentru suprasolicitare neuropsihică (33%) în Ministerul Educaţiei şi Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, sporul de dispozitiv (25%) în Ministerul Apărării şi Ministerul de Interne, sporul pentru condiţii periculoase (50%), sporul pentru titlul ştiinţific de doctor (15%).

La acestea se adaugă salarii de bază mai mari cu 75% pentru funcţionarii care gestionează fonduri structurale.

Un alt factor de diferenţiere îl constituie acordarea de stimulente pentru inspectori implicaţi în confiscarea şi valorificarea de bunuri.

În aceste condiţii, câştigul salarial mediu net, calculat pentru luna aprilie, porneşte de la 1.747 lei în Ministerul Comunicaţiilor (cu 117 persoane), 1.904 lei în Ministerul Culturii (118 angajaţi), 2.042 lei în Ministerul Transporturilor (440 persoane) şi 2.159 lei în Ministerul Educaţiei (420 angajaţi), urcă la 2.375 lei în Ministerul Muncii (333 persoane) şi 3.234 lei în Ministerul Sănătăţii (221 persoane) şi ajunge la 3.819 lei în Ministerul Finanţelor (1.416 angajaţi) şi la 4.467 lei în Ministerul de Externe (817 persoane).

Pentru a elimina aceste diferenţe, Guvernul discută varianta păstrării actualei denumiri a funcţiei pe care sunt încadraţi funcţionarii publici şi personalul contractual şi crearea de salarii de bază punctuale, care vor fi plafonate la un anumit nivel, eventual la cel al indemnizaţiei secretarului de stat. Nivelul salariului va fi cât mai apropiat de cel avut de majoritatea personalului, astfel încât să nu rezulte o creştere salarială apreciabilă şi nici diminuări pentru un număr mare de angajaţi.

Angajaţii cu funcţii specifice, precum experţii de armonizare legislativă, consilierii pentru afaceri europene şi managerii publici, vor fi reîncadraţi la nivelul de salarizare al funcţiilor contractuale şi, după caz, al funcţiilor publice utilizate în administraţia publică centrală, care desfăşoară acelaşi tip de activitate.

"Se poate avea în vedere o creştere a salariului cu un anumit procent pentru personalul care gestionează fonduri comunitare, controlorii delegaţi, auditori, manageri publici, personalul care exercită controlul financiar preventiv, inspectorul vamal, prin modificarea în mod corespunzător a legislaţiei. Stabilirea structurii funţiilor se va face cu încadrarea în alocaţia bugetară prevăzută pentru anul 2010", se arată în document.

Conform sursei citate, sumele necesare acoperirii creşterilor salariale pentru anumite categorii de personal, în vederea eliminării diferenţelor salariale existente, se pot constitui din economiile care vor fi realizate la acele instituţii la care câştigul salarial depăşeşte plafonul stabilit, eventual nivelul indemnizaţiei secretarului de stat, din stimulentele constituite potrivit legii, din diminuarea majorării salariilor de bază acordată unor categorii de personal (care gestionează fonduri comunitare, controlorii delegaţi, personalul vamal) faţă de nivelul avut în prezent.

În urma acestui sistem, un secretar general ar avea un salariu de bază de 6.900 lei (grad I) sau de 7.300 lei (grad II), un şef de serviciu ar primi 5.900 lei (treapta I), iar un director ar încasa 6.800 lei (treapta I).

Datele anunţate în luna iunie de ministere privind veniturile angajaţilor au indicat că un secretar general este plătit lunar şi cu 7.693 lei, un şef de serviciu este remunerat şi cu 6.428 lei lunar, iar un director ajunge să încaseze şi 7.964 lei lunar.

O altă variantă aflată în discuţia Guvernului este păstrarea actualei încadrări a personalului pe funcţiile existente, plafonarea câştigului salarial la un anumit nivel care să permită echilibrarea sistemului de salarizare şi acordarea unor sume compensatorii în acele instituţii care înregistrează un câştig salarial mai redus, astfel încât nivelul de salarizare să devină egal pentru aceleaşi funcţii în toate instituţiile centrale.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Guvernul discută plafonarea unor salarii din ministere, pentru a elimina diferenţele dintre venituri.
 Vizualizări articol: 270 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Guvernul discută plafonarea unor salarii din ministere, pentru a elimina diferenţele dintre venituri0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Actualitate national

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei