Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 2 oct 2009 - Anul XIV, nr. 231 (4217)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6625 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Comentariu

Ţara derutată a preşedintelui dansator şi a miniştrilor la pătrat

Foamea insaţiabilă de putere şi meschinăria politică se acoperă întotdeauna cu vorbe mari şi nicicând asta nu s-a văzut mai bine ca acum, când a murit aşa-zisul "Parteneriat pentru România", moment funebru în care PDL şi PSD s-au jelit de zor de "of-ul" ţării văduvite de coaliţie.
Totul s-a consumat între imaginile rulate cu disperare pe ecrane a doi domni spilcuiţi şi aranjaţi ca la nuntă mare: Traian Băsescu şi Mircea Geoană. Unul săltând într-o horă, înconjurat de fete frumoase, celălalt, spunând palid cuvinte grele, înconjurat de miniştri plouaţi - Bazac visând Ferrari, Niţă bosumflat, Sârbu cu demisia ginerelui Ponta în buzunar, etc. În partea cealaltă, Videanu se pătrundea cu repetiţie de spiritul interesului naţional. Dan Nica, acest Robin Hood modern, era cu gândul doar la credinţa faţă de ţară şi la luptele cu mafioţii.
România este în toate. Doar că a fost fericită cu un guvern rămas cu pantalonii în vine şi un Parlament căzut în bezmeticeală. Şi totuşi, în spate nu e dramă, doar joc.
După ce miniştrii PSD şi-au depus scrisorile de adio, Palatul Victoria a rămas să se populeze cu miniştrii PDL la pătrat, rezultând cel mai mic, vioi şi dibaci guvern din ultimii douăzeci de ani. Impresia de eficienţă şi de sacrificiu personal în slujba naţiunii va fi asigurată. După care, se va asigura şi iluzia de glanţ, prin presărarea în Executiv a unor băieţi cuminţi şi premianţi, coloraţi doar de binecuvântarea Palatului Cotroceni, numiţi îndeobşte "tehnocraţi".
Aşijderea - cel puţin aşa se alintă PDL - vom avea şi alegeri prezidenţiale corecte, "garantat Vasile Blaga". Ce mai contează că preşedintele Băsescu a propus cu nevinovăţie la Interne un independent sau pe cineva din opoziţie, taman ca să nu asocieze acest minister atât de râvnit cu polivalentul Blaga, cel mai popular personaj al folclorului PDL.
Scăpat în opoziţie, PSD-ul eliberat, aşa cum l-a decretat Mircea Geoană, se va deda la gherilă parlamentară. Cu frenezie, mai ales că aiureala din Legislativ este cât se poate de propice hărţuielilor şi blocajelor de tot soiul. Şi cu toată ţâfna distantă a candidatului imaculat Crin Antonescu, dragostea în vreme de criză va reface duetul PNL-PSD. Până una-alta, PSD are congres extraordinar, în care probabil vom asista la o impresionantă demonstraţie de solidaritate a "victimelor" lui Traian Băsescu. Motiv pentru care organizatorii ar trebui sa renunţe la muzica mesianic-stilizată a lui Vanghelis şi să bage mp3-ul cu "Corul robilor".
Actualul preşedinte îşi va continua neabătut turele prin ţară, cu speranţa că va fi tot preşedinte. La Cluj se mişca binişor în tactul muzicii săltăreţe, într-un costum bine croit şi încheiat "la patru ace". Sigur nu din stofă de sacrificat sau victimă. I se va trece cu vederea că a feştelit partitura de mediator. Cui îi mai arde de mediere când se joacă cu pistoalele pe masă?
Vedem în nesfârşitul maraton televizionistic, cum diverşi zugrăvesc un soi de apocalipsă. Cum că suntem neguvernabili şi am ajuns de groaza lumii civilizate. Nici vorbă. Lumea civilizată s-a resemnat cu vânzolelile noastre. Poate mai ridică discret o sprânceană, căci are războaiele sale, în care lupta e mai sofisticată şi mai tăcută. Iar "neguvernabilitatea" este reacţia firească a anonimilor la intoxicarea zilnică cu politică şi figuri de prost gust.
Acum, mesele de joc din clubul "aleşilor" sunt la fel de răvăşite ca acelea ale cazinoului din "Havana" gambler-ului Redford, când a căzut regimul Battista.
Urmează jocul final, pe care ar trebui să-l facă, cu bun-simţ, omul de rând : "te votez-nu te votez".


Indira CRASNEA

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Ţara derutată a preşedintelui dansator şi a miniştrilor la pătrat.
 Vizualizări articol: 634 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 4.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 4.0 din 1 vot
Ţara derutată a preşedintelui dansator şi a miniştrilor la pătrat4.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Actualitate national

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei