Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 17 iul 2009 - Anul XIV, nr. 165 (4151)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6625 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Românilor nu le pasă de stilul lor de viaţă

Mai mult de jumătate dintre români sunt indiferenţi faţă de stilul lor de viaţă, potrivit unui studiu realizat în cadrul acţiunii "Lanţul Culorilor", prima fază a "Programului pentru un stil de viaţă sănătos".
Astfel, în cadrul acţiunii "Lanţul Culorilor" s-a constatat că aproape 40% dintre români încearcă să aibă un stil de viaţă sănătos, cu o alimentaţie echilibrată şi mişcare în fiecare zi. Studiul "culorilor" a fost realizat în perioada 23 iunie - 13 iulie, pe un eşantion de 13.000 de persoane, având ca obiectiv să-i ajute pe români să conştientizeze ce stil de viaţă au, prin rolul pe care îl joacă alimentaţia echilibrată şi activitatea fizică în viaţa lor.
Studiul a scos la iveală faptul că 54% dintre cei intervievaţi sunt indiferenţi şi nepăsători în ceea ce priveşte stilul lor de viaţă, alegând culoarea neagră din "Lanţul culorilor", 22% încearcă să mănânce echilibrat şi să facă mişcare - culoarea galbenă, 15% sunt activi şi atenţi la alimentaţie - culoarea verde, în timp ce 9% sunt sedentari şi consumă alimente în exces - culoarea roşie.
Pentru toate cele 13.000 de voturi strânse pe site-ul www.putindinfiecare.ro (2.370 de voturi) şi prin acţiunea de sampling (10.630 voturi) a fost aleasă o culoare care să exprime fiecare atitudine cu privire la stilul de viaţă. Românii din toată ţara au putut să aleagă culoarea corespunzătoare stilului lor de viaţă pe site-ul programului www.putindinfiecare.ro - promovat pe diferite site-uri de lifestyle, precum şi în cadrul emisiunii "Forma Maximă", difuzată duminică, de la 14.20, la TVR 1 - fiind strânse în total 2.370 de voturi.
În plus, bucureştenii au putut vota alegând o brăţară colorată distribuită de echipa de promotori care a fost prezentă pe toată perioada campaniei în mai multe zone din Bucureşti: Piaţa Romană, Parcul Herăstrău, Piaţa Obor, cartierul Militari şi altele, inclusiv în clădiri de birouri, pentru a oferi ocazia să voteze şi celor cu un program mai încărcat - fiind strânse în total 10.630 de voturi. Voturile au fost centralizate şi, pentru fiecare culoare exprimând un stil de viaţă aleasă, a fost legată câte o panglică pe unul din cei patru stâlpi ai culorilor montaţi în Parcul din Piaţa Unirii din Bucureşti.
"Este foarte important să conştientizăm necesitatea unei alimentaţii echilibrate şi a mişcării în viaţa noastră. Cred că sănătatea trebuie pusă înainte de orice alte lucruri şi ar trebui să ne îngrijim să trăim echilibrat, să mâncăm de trei ori pe zi, să ne asigurăm necesarul de nutrienţi şi să facem mişcare în fiecare zi, nu doar atunci când ne aducem aminte. Puţin mai multă atenţie la felul în care ne hrănim şi o oră de mişcare în fiecare zi ne vor ajuta să avem o stare psihică şi fizică mai bună, să performăm mai bine la serviciu, să fim pozitivi şi mai energici", a declarat Dan Mircea Cheţa, Preşedintele Fundaţiei Pentru Alimentaţie Sănătoasă din România.



Cel mai sănătos trăiesc persoanele sub 18 ani


Dintre cele 10.630 de persoane din mediul urban care au votat în cadrul "Lanţului culorilor", majoritatea aveau peste 18 ani, 60% fiind femei şi 40% fiind bărbaţi.
Categoria cea mai "verde" (persoane active şi atente la alimentaţie) este cea a femeilor cu vârste de 18-24 de ani, reprezentând 17% din totalul celor care au acest stil de viaţă. Pe de altă parte, cel mai sănătos trăiesc persoanele sub 18 ani, 48% dintre ele alegând culoarea galbenă şi pe cea verde, urmate de persoanele cu vârste cuprinse între 55-64 de ani, 39% din această categorie alegând galben şi verde.
Categoria persoanelor cu vârste de 25 - 54 de ani este cel mai puţin preocupată de tot ceea ce înseamnă stil de viaţă sănătos. Principala cauză este că această categorie este cea a oamenilor activi în câmpul muncii, preocupaţi de alte aspecte ale vieţii lor, precum locul de muncă sau familia, în detrimentul felului în care trăiesc, nemaiavând timp să acorde importanţă alimentaţiei şi mişcării, acestea fiind doar o necesitate şi nu nişte resurse care duc spre o viaţă mai bună.
"Ne dorim ca rezultatele acestui studiu să fie un semnal de alarmă care să-i motiveze pe români să aducă o schimbare în bine la stilul lor de viaţă. Cel mai importat este ca în orice demers să recunoşti şi să-ţi dai seama unde eşti, pentru a lua măsuri ca să-ţi fie mai bine. Ne dorim ca această campanie să ajute românii să trăiască echilibrat şi să-i facă conştienţi de importanţa alimentaţiei şi a mişcării, pentru a trăi mai bine. Sperăm ca în acest demers să avem alături de noi toţi factorii importanţi ai societăţii, de la şcoli până la instituţii media şi să reuşim împreună să promovăm exemple pozitive demne de urmat", a spus Attila Szász, membru CNA.
Companiile susţinătoare ale "Programului pentru un stil de viaţă sănătos" sunt Agrana România, Coca-Cola, Hochland România, Kraft Foods România, Mars România, Nestle România şi Unilever South Central Europe.
Programul a fost lansat în 2008, când un grup de companii din industria alimentară şi a băuturilor răcoritoare, membre ale IAA, alături de CNA au început o campanie naţională de educare cu privire la un stil de viaţă sănătos, prin cele două componente ale sale: nutriţie echilibrată şi exerciţiu fizic.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Românilor nu le pasă de stilul lor de viaţă.
 Vizualizări articol: 444 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Românilor nu le pasă de stilul lor de viaţă0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Actualitate national

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei