Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 12 ian 2009 - Anul XIV, nr. 7 (3993)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9764 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6687 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Fostul ministru al Transporturilor Aurel Novac a decedat

Fostul ministru al Transporturilor în Guvernul Văcăroiu, Aurel Novac, a decedat la Spitalul Fundeni din Capitală, în urma unui infarct, au declarat, ieri, pentru MEDIAFAX, membri ai familiei.

Aurel Novac a decedat sâmbătă, la Spitalul Fundeni, unde era internat din cauza unor probleme medicale.

Conform surselor citate, trupul neînsufleţit al fostului ministru al Transporturilor va fi depus, luni, la capela Bisericii "Sfântul Ilie" din Capitală. Înmormântarea va avea loc miercuri, la un cimitir din localitatea prahoveană Breaza.

Aurel Novac s-a născut la 5 septembrie 1939. A absolvit Institutul Politehnic din Bucureşti, Facultatea de Transporturi în 1967 şi Academia de Studii Economice, Facultatea de Comerţ în 1977.

Novac a fost membru al PUNR. În 6 martie 1994 a fost numit ministru al Transporturilor în Guvernul Văcăroiu, încheindu-şi mandatul în anul 1996.

În august 2003, Aurel Novac a fost pus oficial sub acuzare de procurorii Parchetului Naţional Anticorupţie în dosarul privind vânzarea, în 1994, a navei Bicaz. Novac a fost acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice în legătură cu schimbarea pavilionului navei Bicaz.

El a susţinut atunci că este nevinovat, arătând că în 1994, când a fost vândută, nava Bicaz se afla în administrarea Petromin, companie aflată în subordinea FPS, Ministerul Transporturilor având doar rolul de autoritate de reglementare în domeniu.

La sfârşitul anului 2007, procurorii anticorupţie au dat soluţie de scoatere de sub urmărire penală în dosarul Flota, în care au fost cercetate 80 de persoane, între care foştii miniştri ai Transporturilor Traian Băsescu, Aurel Novac şi Paul Teodoru, anchetatorii invocând lipsa prejudiciului.

Dosarul "Flota" a avut ca obiect stabilirea modului în care flota românească a pierdut o serie de nave maritime-mineraliere de mare capacitate, prin infracţiuni comise de cei care ar fi iniţiat şi derulat fraudulos asocierea CNM Petromin SA Constanţa cu grupul de firme private Torvald Klaveness Oslo din Norvegia, în perioada aprilie 1991 - august 2000.

Iniţial, în dosarul Flota au fost cercetate 136 de persoane, 80 fiind deferite justiţiei, în 10 august 2004, iar pentru altele 51 procurorii separând faptele.

Printre inculpaţii trimişi în judecată pentru comiterea unor fapte penale "în legătură directă cu modul defectuos în care şi-au exercitat, cu ştiinţă, atribuţiile de serviciu" sunt foştii miniştri ai Transporturilor Traian Băsescu, Paul Teodoru şi Aurel Novac, fostul preşedinte al Fondului Proprietăţii de Stat, Radu Ovidiu Sîrbu (cu rang de ministru), foştii secretari de stat Călin Dragomir Marinescu, Gheorghe Adrian Marinescu şi Viorel Oancea (fost primar al Timişoarei).

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Fostul ministru al Transporturilor Aurel Novac a decedat.
 Vizualizări articol: 755 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Fostul ministru al Transporturilor Aurel Novac a decedat0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Actualitate national

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei