Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 1 iul 2008 - Anul XIII, nr. 152 (3833)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6625 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Ministerul Economiei şi Finanţelor a publicat normele de calcul şi de restituire a taxei auto

Ministerul Economiei şi Finanţelor a publicat, ieri, pe site-ul instituţiei, normele de aplicare a ordonanţei privind introducerea taxei de poluare auto, în care sunt prezentate procedurile de calcul pentru noua taxă şi de restituire a diferenţei faţă de suma plătită conform Codului Fiscal.

Potrivit normelor, taxa de poluare va fi calculată printr-o formulă care include coeficienţi stabiliţi în funcţie de gradul de poluare a motorului (normele Euro) şi emisia de dioxid de carbon, suma rezultată pentru fiecare subcategorie fiind ajustată cu o cotă de reducere raportată la vechimea maşinii, situaţia tehnică generală, nivelul de dotare şi rulajul mediu anual, cu un număr standard de kilometri pentru fiecare tip de autovehicul.

Persoanele care vor înmatricula, de la 1 iulie, autovehicule second-hand vor beneficia de o reducere suplimentară a taxei de poluare auto dacă declară pe propria răspundere că rulajul mediu anual real al maşinii este mai mare decât cel considerat standard pentru categoria respectivă a vehiculului. Suma va putea fi ajustată şi atunci când persoana care solicită înmatricularea unui autovehicul face dovada, pe baza expertizei tehnice efectuate de Registrul Auto Român, că deprecierea autovehiculului rulat este mai mare decât cea indicată de grila fixă prevăzută în ordonanţă.

Tariful pentru efectuarea expetizei tehnice, care nu poate depăşi costul operaţiunilor de expertiză, va fi stabilit prin decizie a Consiliului de Administraţie al Registrului Auto Român, în termen de 15 zile calendaristice de la data publicării normelor în Monitorul Oficial.

 

Declaraţie pe propria răspundere

Pentru a beneficia de reducerea suplimentară a taxei de poluare, proprietarii de autovehicule trebuie să completeze la administraţia fiscală o declaraţie pe propria răspundere, sub sancţiunea falsului în declaraţii din Codul Penal, privind rulajul mediu anual al autovehiculului, exprimat în număr de kilometri, la data înmatriculării în România.

La calculul taxei de poluare se va mai lua în considerare atât situaţia tehnică generală, cât şi nivelul de dotare al maşinii. Pentru a se stabili starea generală standard, specifică unui autovehicul care îndeplineşte toate condiţiile tehnice impuse la omologare şi la inspecţia tehnică periodică, se va verifica dacă maşina nu a fost revopsită, caroseria nu prezintă semne de coroziune şi deteriorare, iar componentele de bord sunt în stare bună. Pentru nivelul de dotare se va verifica dacă maşina beneficiază de aer condiţionat, ABS şi airbag.

 

Deprecierea, stabilită în funcţie de situaţia tehnică generală

Deprecierea stabilită în funcţie de situaţia tehnică generală a maşinii va avea în vedere alte elemente decât cele care fac obiectul omologării şi inspecţiei tehnice periodice, respectiv aspectul interior şi exterior al vehiculului, ţinându-se cont de starea caroseriei, revopsirea autovehiculului, starea tapiţeriei şi a componentelor de bord. Coeficientul de depreciere va fi de un punct pentru aspect exterior şi interior standard şi de 1,10 pentru un aspect considerat inferior. Pentru lipsa dotărilor cu aer condiţionat şi airbag se va aplica un coeficient de depreciere de 1,10, iar pentru lipsa ABS va fi calculat un coeficient de 1,15.

Pentru autovehiculele cu motoare diesel echipate cu filtru de particule, cuantumul taxei va fi redus cu 25%. Reducerea se va aplica însă doar pentru autovehiculele în a căror carte de identitate este înscris textul "Filtru de particule", la rubrica "Modificări ce nu afectează performanţele şi caracteristicile de folosinţă ale vehiculului".

Taxa de poluare auto va fi plătită în lei, prin virament sau în numerar, la unităţile trezoreriei, iar sumele astfel colectate vor fi transferate lunar în contul Administraţiei Fondului pentru Mediu.

 

Cum se poate solicita restituirea diferenţei

Proprietarul autovehiculului poate cere administraţiei financiare restituirea diferenţei atunci când consideră că taxa auto plătită în intervalul 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008 este mai mare decât taxa de poluare calculată în lei la cursul de schimb valutar de la momentul înmatriculării maşinii în România.

La cererea de restituire trebuie anexate, în original sau în copie, chitanţa fiscală/ordinul de plată şi extrasul de cont care atestă plata taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule, precum şi copia cărţii de identitate şi a certificatului de înmatriculare a vehiculului, cu prezentarea în original a acestora. Aceleaşi documente trebuie prezentate şi în cazul autovehiculelor achiziţionate printr-un contract de leasing.

Pentru cererile de restituire depuse înainte de 1 iulie 2008, termenul legal de soluţionare începe să fie calculat de la această dată.

 

Taxa de poluare înlocuieşte taxa de primă înmatriculare

Executivul a decis, în luna aprilie, introducerea taxei de poluare auto, calculată în funcţie de datele tehnice ale fiecărei maşini în parte, pe baza emisiilor de dioxid de carbon şi de noxe, aceasta urmând să înlocuiască, la 1 iulie 2008, taxa de primă înmatriculare aflată în vigoare.

După noua grilă, taxa creşte pentru maşinile noi vândute în România, în timp ce valorile scad la jumătate pentru autovehiculele Euro 1 şi Euro 2 cu motoare de până în 2.000 de centimetri cubi, taxa rămânând totuşi mai mare pentru automobilele vechi de import.

În ordonanţă se precizează că statul va restitui diferenţa de taxă auto rezultată din suma plătită potrivit reglementărilor din Codul Fiscal şi noua taxă de poluare auto.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Ministerul Economiei şi Finanţelor a publicat normele de calcul şi de restituire a taxei auto.
 Vizualizări articol: 628 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Ministerul Economiei şi Finanţelor a publicat normele de calcul şi de restituire a taxei auto0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   Manevre trimis de
( 1 iul 2008, 23:02:10
RAR nu vrea sa specifice in cartea de identitate daca autovehiculul are sau nu FILTRU DE PARTICULE.DE CE OARE SE INTAMPLA TOATE RELELE DOAR IN ROMANIA?

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Actualitate national

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei