Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 17 iun 2008 - Anul XIII, nr. 140 (3821)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9764 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6687 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Managerii spitalelor răspund de organizarea serviciului de pază din unitatea sanitară

Managerii spitalelor publice din reţeaua Ministerului Sănătăţii trebuie să organizeze sistemul de pază, fie angajând personal propriu, fie firme specializate, şi răspund de asigurarea securităţii instituţiei, potrivit unui proiect de ordin al Ministrului Sănătăţii.

În vederea preîntâmpinării unor evenimente nedorite la nivelul spitalelor din România, datorate unor deficienţe în organizarea serviciilor de pază, Ministerul Sănătăţii Publice (MSP) a elaborat un proiect de ordin privind organizarea serviciilor de pază în unităţile sanitare publice cu paturi, supus dezbaterii publice de luni până în 15 iulie, pe site-ul ministerului.

 

Program strict pentru vizitatori.

Potrivit proiectului, accesul salariaţilor spitalului este permis numai pe la punctele de control-acces, pe baza legitimaţiei de serviciu, a ecusonului sau a cardului de acces, iar vizitatorii pot intra în spitale în intervalul orar 15.00-18.00, numai în baza documentului de identitate şi înscrierii într-un registru special.

Accesul se permite numai prin intrarea, locurile şi spaţiile special afectate vizitatorilor de managerul spitalului, în grup de maximum trei persoane.

Pe toată perioada prezenţei în incinta spitalului, vizitatorii trebuie să poarte la vedere ecusonul care atestă calitatea de vizitator. Pentru urgenţele medico-chirurgicale, accesul în spital este permanent.

În afara programului prevăzut pentru vizitarea bolnavilor, accesul în spital se va face numai pe baza unui “bilet de liber acces” eliberat de medicul curant şi vizat de şeful de secţie, sau de medicul de gardă. În intervalul 08.00 -15.00, pacienţii au acces, însoţiţi sau nu, cu bilet de internare. Este interzis accesul persoanelor străine în spital, în “zonele cu risc” : Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI), bloc operator, bloc naşteri, secţie nou-născuţi, sterilizare centralizată, laboratoare, depozite de deşeuri medicale periculoase, staţie de oxiogen, precum şi în orice altă zonă stabilită de managerul spitalului.

 

Accesul presei.

De asemenea, accesul reprezentanţilor mass-media se face numai pe baza legitimaţiei de acreditare în specialitate, documentului de identitate şi cu acordul managerului. Reprezentanţii presei pot filma în spitale numai în spaţiile pentru care managerul şi-a exprimat acordul în mod explicit, iar intervievarea pacienţilor sau filmarea acestora se poate face numai în condiţiile legii, se mai arată în proiectul de lege.

Managerul de spital desemnează un purtător de cuvânt al instituţiei, care însoţeşte reprezentanţii mass-media pe durata prezenţei acestora în incinta spitalului.

 

Alte prevederi.

Accesul persoanelor care au asupra lor aparate de filmat, de fotografiat sau înregistrat la vedere, se face numai cu aprobarea managerului.

Potrivit proiectului, este interzis accesul în spital al persoanelor care au asupra lor armament, muniţii, substanţe toxice şi explozive, ori alte instrumente ce pot pune în pericol viaţa, integritatea corporală şi sănătatea personalului propriu, a pacienţilor sau patrimoniul unităţii.

Fac excepţie de la prevederile respectivele prevederi persoanele care au asupra lor armament şi muniţii şi se află în timpul executării misiunilor de protecţie a personalităţilor sau asigură paza persoanelor internate, private de libertate.

Fiecare spital dotează personalul de pază propriu cu uniformă, însemne distinctive şi, după caz, echipament de protecţie, pe care le poartă numai în timpul executării serviciului.

Personalul de pază poartă, în timpul serviciului, un ecuson de identificare cu numele şi prenumele, precum şi cu denumirea spitalului.

În raport cu importanţa şi specificul spitalului, se pot asigura personalului de pază şi alte dotări, precum şi mijloace de protecţie şi alarmare, conform legii.

Totodată, în funcţie de bugetul alocat, porţile de acces pentru autovehiculele destinate urgenţelor medicale şi a celor de acces a personalului propriu şi a bolnavilor vor fi dotate cu sisteme tehnice de supraveghere şi sisteme automate de închidere-deschidere.

În termen de trei luni de la data intrării în vigoare a ordinului, managerul spitalului elaborează planul de pază propriu al spitalului, pe care îl aduce la cunoştinţă întregului personal.

În anexa ordinului există un plan de pază a unităţilor sanitare care trebuie avizat de şeful secţiei subunităţii de poliţie căruia îi este arondat spitalul.

Planul include modalităţi de acţiune în cazul unui atac armat, încercare de pătrundere frauduloasă sau forţare a accesului în zone interzise, incendiu, calamităţi naturale - cutremure, inundaţiile, furtuni, căderi masive de grindină sau de zăpadă care provoacă mari daune materiale -, apariţia unor grupuri turbulente în zona spitalului sau defecţiuni ale instalaţiilor electrice, tehnice sanitare şi de protecţie.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Managerii spitalelor răspund de organizarea serviciului de pază din unitatea sanitară.
 Vizualizări articol: 622 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Managerii spitalelor răspund de organizarea serviciului de pază din unitatea sanitară0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei