Şeful Delegaţiei Comisiei Europene în România, ambasadorul Donato Chiarini, a declarat, sâmbătă, la Satu Mare, că România are o problemă cu fondurile structurale considerându-le ca pe monstrul din Lockness, „am auzit despre el, dar nu ştim cum arată”.
„România are o problemă cu fondurile structurale. E ca şi cum ai vorbi de monstrul din Lockness, am auzit despre el, dar nu ştim cum arată. Fondurile structurale nu sunt milă, nu sunt caritate, ele au menirea de a echilibra diferenţele din interiorul Uniunii Europene, de a asigura o creştere echilibrată. Fondurile structurale sunt o mare pârghie care fac ţara să crească, dezvoltând infrastructura şi rezolvând problemele de mediu”, a declarat, sâmbătă, Donato Chiarini, în cadrul şedinţei Consiliului Judeţean Satu Mare.
Acesta a precizat că, potrivit datelor pe care le are de la ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, Laszlo Borbely, din cele 11.000 de localităţi din România doar 7.000 au reţele de apă potabilă.
„Este un imens efort pe care trebuie să îl faceţi şi aici ar trebui folosite fondurile structurale. Discuţia privind incapacitatea României de a atrage fonduri structurale este inutilă. Dacă nu testaţi, nu aflaţi”, a precizat Chiarini.
Acesta a mai arătat că România a reuşit, în ultimul moment, să scape de clauza de salvgardare pe agricultură, precizând că există similarităţi cu Italia.
„Şi noi aşteptăm până în ultimul moment să îndreptăm lucrurile. Ne place adrenalina, sau ruleta rusească”, a conchis ambasadorul european.
Şeful Delegaţiei Comisiei Europene în România, ambasadorul Donato Chiarini, se află de vineri în judeţul Satu Mare la invitaţia ministrului pentru IMM, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale, Ovidiu Silaghi, cu scopul declarat de a cunoaşte România locală. Acesta a participat sâmbătă la şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Satu Mare, declarând că a acceptat cu entuziasm cadoul de Crăciun al ministrului Silaghi de a veni la Satu Mare.