Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 13 ian 2011 - Anul XVI, nr. 9 (4607)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6625 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Medicul cântăreţului Michael Jackson va fi judecat pentru omor prin imprudenţă

Conrad Murray, ultimul medic al cântăreţului Michael Jackson, acuzat că i-a administrat "regelui muzicii pop" anestezicul care i-a provocat moartea, pe 25 iunie 2009, şi că nu i-a asigurat îngrijirile medicale necesare, va fi judecat pentru omor prin imprudenţă, potrivit AFP.

După ce a ascultat declaraţiile împotriva lui Conrad Murray făcute de martorii acuzării, în timpul celor şase zile de audieri preliminare, judecătorul Michael Pastor de la Curtea Superioară din Los Angeles a considerat că există suficiente probe pentru ca acest medic să fie trimis în faţa justiţiei şi să fie judecat pentru omor prin imprudenţă.

Medicul Conrad Murray va fi oficial inculpat pe 25 ianuarie. În cazul în care va fi condamnat, el riscă o pedeapsă de până la patru ani de închisoare.

Judecătorul Pastor, care i-a suspendat totodată licenţa medicului Murray în statul California, a ţinut cont în decizia sa de recomandările biroului Procuraturii din Los Angeles.

Procurorul din Los Angeles consideră că medicul Conrad Murray este vinovat de omor prin imprudenţă, "abandonându-şi pacientul" după ce i-a administrat propofol, un anestezic puternic pe care starul îl utiliza ca somnifer.

Procuratura californiană consideră, totodată, că îngrijirile medicale oferite starului, decedat la vârsta de 50 de ani, au fost "foarte departe de standardele impuse".

Conrad Murray a recunoscut că i-a administrat propofol cântăreţului, în ziua morţii acestuia, însă afirmă că a făcut acest lucru la cererea expresă a starului.

Timp de şase zile, martorii chemaţi la bară de către avocaţii acuzării au alcătuit în faţa juraţilor un portret extrem de critic al medicului Conrad Murray, făcându-l să pară mincinos, neglijent şi incompetent.

Marţi, medicul Christopher Rogers, directorul Institutului de medicină legală din Los Angeles, care a efectuat autopsia starului, a declarat că, în opinia lui, Michael Jackson a fost omorât.

El şi-a explicat afirmaţia, care, din punct de vedere juridic, reprezintă o acuzaţie mai gravă decât cea formulată de procuratură, prin mediocritatea îngrijirilor medicale furnizate starului de către propriul său medic.

Unul dintre avocaţii medicului Murray l-a întrebat pe acest medic legist dacă va continua să afirme că a fost vorba de o omucidere dacă se va dovedi că Michael Jackson şi-a administrat singur doza fatală de propofol.

"Ţinând cont de calitatea serviciilor medicale, voi considera întotdeauna acest caz drept o omucidere, chiar dacă propofolul nu a fost administrat de medic", a răspuns Rogers.

Săptămâna trecută, mai mulţi martori au afirmat că medicul, care a petrecut aproape 90 de minute discutând la telefon în dimineaţa zilei în care a murit megastarul, a întârziat destul de mult înainte de a-i acorda acestuia primul ajutor, după ce şi-a dat seama că artistul nu mai respira, şi că "regele muzicii pop" era deja mort în momentul sosirii ambulanţei.

Un angajat al cântăreţului a declarat că medicul Murray i-a cerut să ascundă o serie de medicamente şi echipamente medicale înainte de sosirea ambulanţei.

Mărturiile depuse în cadrul audierilor preliminare au condus la impunerea unei alte concluzii: propofolul făcea parte integrantă din viaţa lui Michael Jackson. O inspectoare de la Institutul de medicină legală din Los Angeles a declarat că a descoperit 12 flacoane de propofol în locuinţa starului, după moartea acestuia.

Un farmacist din Las Vegas a declarat că medicul Murray a comandat de la el 255 de flacoane de propofol, în cele două luni care au precedat decesul starului.

Avocaţii medicului Murray, potrivit documentelor prezentate în justiţie de către acuzare, vor avansa în timpul viitorului proces ipoteza suicidului, urmând să susţină că artistul american s-ar fi trezit la un moment dat şi şi-ar fi injectat singur o doză suplimentară de anestezic, în absenţa medicului său.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Medicul cântăreţului Michael Jackson va fi judecat pentru omor prin imprudenţă.
 Vizualizări articol: 410 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Medicul cântăreţului Michael Jackson va fi judecat pentru omor prin imprudenţă0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Actualitate international

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei