Garda Forestieră Suceava a finalizat activitățile aferente implementării apelului de proiecte PNRR – „Sprijin pentru investiții în noi suprafețe ocupate de păduri”, cunoscut drept „Campania națională de împădurire și reîmpădurire”.
În cadrul apelului de proiecte:
- au fost depuse și verificate 212 proiecte, însumând 4.033 de hectare;
- au fost acceptate 183 de proiecte, cu o suprafață totală de 3.715 hectare;
- au fost aprobate pentru finanțare 122 de proiecte, însumând 2.467 de hectare;
- în urma implementării proiectelor finanțate, au fost împădurite efectiv 2.338 de hectare.
- valoarea totală a investițiilor depășește 90 de milioane de euro;
- valoarea eligibilă a proiectelor finanțate depășește 31 de milioane euro.
De menționat faptul că 61 de proiecte, însumând 1.334 de hectare, nu au beneficiat de finanțare în cadrul actualului apel, acestea putând constitui o bază importantă pentru viitoare programe de sprijin destinate creșterii suprafețelor împădurite.
Suprafața împădurită este distribuită pe județe astfel:
- Bacău – 130 ha;
- Iași – 437 ha;
- Neamț – 35 ha;
- Suceava – 284 ha;
- Botoșani – 1.452 ha.
„Gestionarea acestui program la nivelul Gărzii Forestiere Suceava a implicat un efort logistic semnificativ, având în vedere aria extinsă de responsabilitate, respectiv cinci județe – Bacău, Botoșani, Iași, Neamț și Suceava, precum și diversitatea amplasamentelor unde au fost propuse și realizate lucrările de împădurire”, subliniază inspectorul-șef Mihai Gășpărel, care a precizat că un rol esențial în implementarea cu succes a programului l-a avut echipa de specialitate, formată din doar 4 persoane, care împreună cu ceilalți colegi, au asigurat întregul flux de activități: verificarea documentațiilor, analiza proiectelor, deplasările în teren, efectuarea controalelor și verificărilor tehnice, monitorizarea stadiului lucrărilor, precum și întocmirea documentelor necesare etapelor de implementare.
„Activitatea desfășurată a presupus numeroase deplasări pe teren, în amplasamente dispersate geografic, pentru verificarea realității și conformității lucrărilor de împădurire, precum și pentru urmărirea respectării condițiilor tehnice și administrative prevăzute în cadrul programului”, a adăugat șeful Gărzii Forestiere Suceava.
Rezultatele obținute – 212 proiecte analizate, 122 proiecte aprobate pentru finanțare și 2.338 hectare împădurite efectiv – reflectă atât interesul beneficiarilor pentru accesarea fondurilor disponibile, cât și implicarea personalului Gărzii Forestiere Suceava, care a gestionat un volum ridicat de activități cu resurse umane limitate.
Rezultatele concrete, din teren, vor avea efecte pozitive pe termen lung asupra mediului, climei și comunităților locale.






