Un puternic incendiu a izbucnit în noaptea de miercuri spre joi, la Iaslovăţ, o gospodărie întreagă fiind distrusă de flăcările provocate de un scurtcircuit.
Incendiul a fost anunţat la dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, în jurul orei 2:15, la faţa locului fiind trimise nu mai puţin de cinci autospeciale de pompieri.
La sosirea echipajelor de intervenţie, flăcările înghiţiseră mare parte din gospodărie.
Incendiul a fost lichidat după mai bine de trei ore, în jurul orei 6:00.
„Au ars acoperişul casei, pe o suprafaţă de 80 mp, acoperişul anexelor, pe o suprafaţă de 70 mp, acoperişul adăpostului de animale, pe o suprafaţă de 30 mp, circa trei tone furaje, trei metri cubi lemne de foc şi bunuri casnice”, se arată într-un comunicat al ISU Suceava.
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.