Despre tulburările de limbaj la copiii mici (III)

Când fetiţa mea avea un an şi ceva a trebuit să o lăsăm o noapte şi o zi acasă la fosta ei bonă cât timp noi am fost plecaţi din ţară. Cum bona ei nu o mai văzuse de mult timp, am lăsat-o cu "dicţionarul" scris pe o foaie: "dita" înseamnă papuci, "pononi" înseamnă pantaloni, "ceai" înseamnă lapte (de la "ceai de la Muu") etc. Şi acum îmi e dor de cuvintele de atunci şi o perioadă nu am intervenit să le corectam că ne erau dragi. Ştiu că mulţi părinţi se distrează de aceste prime stâlciri de cuvinte, dar unii ajung să le menţină prea mult. Cât e firesc să le păstrezi şi când e cazul să intervii să le corectezi?

Ca logoped mă confrunt deseori cu o atitudine simpatică a unor părinţi şi în special bunici care mă roagă să nu-i corectez pe copii, respectiv nepoţi pentru că sunt adorabili prin felul în care vorbesc. Imitarea modului de vorbire infantil şi încurajarea pronunţării deformate a cuvintelor spre amuzamentul celor din jur sunt conduite frecvente pe care încerc să le descurajez. În loc să i se ofere un model verbal corect, copilul este derutat şi "încurajat" în acelaşi timp să adopte un comportament verbal care-l face ulterior să devină ţinta ironiilor celor din jur.

După ce au loc serbările de Crăciun mai ales, unii părinţi vin destul de alarmaţi la logoped constatând ca vorbirea nostimă a puiului lor nu a înţeles-o nimeni, nici măcar Moş Crăciun. Având în vedere acest gen de situaţii îi las pe părinţi să decidă singuri asupra acestui aspect.

Cum poate un părinte să păstreze o stima de sine a copilului ridicată atunci când el are într-adevăr tulburări de limbaj şi face parte dintr-un colectiv (grădiniţă, şcoală) unde se poate compara foarte uşor cu alţii care vorbesc corect?

Voi da un exemplu la care mă gândesc cu drag ori de câte ori vorbesc despre imaginea de sine a copiilor. Am avut la terapie o fetiţă foarte drăguţă care avea pistrui. Fiind ironizată de colegi pentru asta, ea le răspundea mândră: "Mama mi-a spus că pistruii mei sunt stele pe care soarele le-a aşezat pe obrăjorii mei pentru a fi mai frumoasă".

Sau aş putea să ajut părinţii care au copii cu tulburări de spectru autist cu o definiţie dată de o fetiţă de 6 ani care m-a uluit prin profunzimea gândirii ei. În grupa ei venise de ceva timp un copil autist care era integrat cu ajutorul unui psiholog. Am întrebat-o ce părere are despre colegul ei nou. Mi-a dat următorul răspuns absolut uluitor "Este un băiat bun ...dar nu are mintea lucrată!"

Am dat aceste exemple pentru a va ajuta să priviţi dinspre copii spre adulţi. Ascultaţi-i activ, acordaţi-le atenţia de care au atâta nevoie şi sădiţi-le sentimentul de siguranţă şi încredere în posibilităţile lor de corectare. În acest fel vor contracara efectele sociale uneori devastatoare pe care tulburările de limbaj le pot provoca.

Ştiu ca exista pe piaţă cărţi de logopedie şi terapie a limbajului pentru specialişti. Exista şi cărţi pentru părinţi (sau articole, site-uri, filmuleţe) din care părinţii să înveţe cum să stimuleze dezvoltarea vorbirii copilului lor prin metode adecvate vârstei şi care sunt tulburările care pot apărea astfel încât să fie atenţi la primele semne?

Sunt multe DVD-URI, site-uri utile şi cărţi care se adresează părinţilor. Iată câteva dintre ele: Seria de dvd-uri Baby Human – Genii în scutece; Dvd-ul Superbebe vorbeşte; www.desprecopii.com; Vorbirea, un joc în 2: Introducere în metoda Hanen; http://www.logopedics.info/; www.terapialimbajului.info/; www.autism.ro; http://dislexic.ro.

De asemenea pe www.youtube.com exista filmuleţe ce pot fi găsite după cuvinte specifice: dyslexia, dislalia, dysarthria, fonema s, r, t etc, speech therapy, în engleză, dar şi în italiană, spaniolă sau germană.

Interviu realizat de Psih. Mihaela ZAHARIA