Curajul mărturisirii

Vremurile sunt dificile. E timpul cernerii, al luptei duhovniceşti. Lupta între înscăunarea spiritului răului şi Împărăţia lui Dumnezeu. Cu toţii suntem implicaţi în acest duel dintre moarte şi viaţă.

Această bătălie, dusă între Adevăr şi miile de travestiri care doresc să ne ademenească, între Iubire şi miile de surogate care încearcă să o pervertească, între Viaţă şi miile de contrafaceri care vor să ne ispitească, între Frumos şi miile de caricaturi care caută să-L parodieze.

Duminica Ortodoxiei este Duminica curajului mărturisirii. A mărturisirii credinţei şi făptuirii celei drepte, a iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de Biserica lui Hristos, a iubirii pentru aproapele. În chiar aceste zile, unii vor ca Dumnezeu să fie alungat din şcolile noastre. Vor în loc să arunce seminţele ateismului. Există tendinţe evidente în societatea noastră care caută să anestezieze conştiinţele prin motivaţii care sunt doar nişte pretexte. Cererea de înscriere a copiilor la ora de religie este un act de mărturisire a celor neindiferenţi faţă de credinţa lor, faţă de viitorul copiilor lor. Pasivitatea nu este de dorit în acest caz. Fiindcă, aşa cum scria Albert Einstein, „lumea nu va fi distrusă de cei care săvârşesc răul, ci de cei care se uită la aceştia fără să facă nimic“. Nu va trebui mai apoi să ne mire de ce copiii noştri nu au conştiinţă, de ce nu disting binele de rău, de ce mulţi tineri sunt violenţi cu cei din jurul lor.

Condiţia esenţială pentru a dobândi libertatea, pentru a permite omului să trăiască întru Adevăr este să dobândească virtutea curajului. Lupta pentru adevăr este simbolul curajului creştin. Să nu uităm un lucru: vom pieri atunci când ne va lipsi curajul, când ne vom minţi spunând că totul merge bine, când de fapt nu e aşa, când vom fi mulţumiţi cu adevăruri spuse pe jumătate.

Aşa cum scria un episcop occidental, o luptă dură contra puterilor întunericului traversează istoria omenirii. Începută după crearea omului, ea va dura până la sfârşitul timpului. Angajat în acest război văzut şi nevăzut, omul trebuie fără încetare să se opună răului pentru a se ataşa Binelui. Când i s-a cerut părintelui Iustin Pârvu să dea o definiţie a omului, acesta a spus: „Omul este – sau ar trebui să fie! – jumătate dragoste şi jumătate luptă, jertfă, pentru a păstra dragostea intactă, neatinsă de rău“. Doar trei categorii de oameni vor pierde această bătălie: laşii, mincinoşii şi nesimţiţii.

Pentru a învinge răul, să îndrăznim să-l privim în faţă. Să avem sinceritatea de a recunoaşte realitatea, fără a o farda. Să avem luciditatea celor smeriţi şi curajul celor săraci. Vom refuza politica lui Pilat. Vom respinge laşitatea. Raportarea echilibrată faţă de lumea de astăzi, de sărăcia, lacrimile, discordia, persecuţiile şi calomniile ei, iată singura soluţie pentru a ajunge la liman. Altfel, optimismul naiv va scurtcircuita speranţa, pesimismul va declanşa violenţa. Doar realismul va naşte încrederea. Încrederea că vom fi biruitori. Cine este fericit cu Dumnezeu şi mai ales fericit de Dumnezeu nu poate fi temător în faţa omului. Conştiinţa ortodoxă este una plină de nădejde. Dumnezeu nu îi lasă pe cei ce-L iubesc cu adevărat. Hristos în cuvântul Său către Apostoli şi toţi cei ce vor crede în El nu a spus: „Îndrăzniţi. Eu voi birui lumea“, ci „ Eu am biruit lumea“. Biruinţa este deja a Lui!

(Augustin Păunoiu)