Uitarea este pierzare

Măi să fie! Doamne fereşte să nu uite duhovnicul ce spovedeşte! Atunci să vezi pierzare! Să mergi pe stradă, să te întâlneşti cu cineva, să dai mâna şi să zici: Doamne ajută, doamnaaa! Ooooo! Sau. Doooomnule dragă… am văzut-o adineauri pe doamna, ştiţi? Nu! Nu vă jucaţi cu termenii! De exemplu, dacă mi-aţi fi spus că Sfântul Marcu Ascetul spune că, pe măsura împlinirii poruncilor, Îl descoperi pe Dumnezeu mai viu în tine, vă pupam pe frunte! Dar aşa, pentru că mi-aţi spus că el zice că uitarea este pierzare, citând trunchiat, ce să vă fac?!… El spune aşa: „Uitarea este pierzare pentru cel ce-şi uită păcatul său şi-şi aduce aminte de păcatele celorlalţi”. Parcă sună altfeliu, nu? E un altfeliu de uitare… Ferească Dumnezeu să nu-i uitaţi pe cei despre care spuneţi că i-aţi iertat. Nu poţi să zici doar din gură: te-am iertat, te-am iertat! Nu merge! Dacă iertarea nu e dublată de uitare, atunci zic:bă, nu te împuşc, bă! Nu te împuşc! Te las, nu te împuşc! Da te spânzur! Da? Nu merge! Se întâmplă însă, uneori, să ne lovim şi de problema cealaltă: uitarea lucrurilor pe care nu ar trebui să le uităm. Fiti atenţi: voi nu trebuie să uitaţi nici o clipă – absolut nici o clipă – că, probabil, în urmă cu măcar 15 ani, de la aceeaşi masă de la care vă vorbesc eu, se spunea:dragi tovarăşi şi pretini utecişti! Asta nu e voie să uităm! Dacă uităm asta, ne-am dus unde ne e locul… Acolo, jos. Dacă uităm cine ne sunt părinţii, dacă uităm care ne este limba, dacă uităm care ne sunt idealurile, dacă uităm cine ne este Dumnezeul, dacă uităm Ortodoxia noastră şi, dacă, în schimb, ne uităm – hăhăhă, holbând ochii – la alte lucruri valoroase din jurul nostru, sigur că acestea ne sunt spre pierzare.

Dacă ne uităm bine şi cu rost, sunt şi unele uitări cu rost. De exemplu, sunt unele iubiri dintâi pe care ar trebui să le uităm, ca să putem merge mai departe. Fără îndoială! Foarte rare sunt căsniciile din prima iubire… Trece prima, trece a doua, ispita dintâi, ispita de-a doua… Uneori, suferim şi în căsnicii de primele iubiri sau de cele de a doua sau de a treia. Uneori, prima iubire adevărată vine după ce ne căsătorim… De aceea, trebuie să ne înfrângem de fiecare dată. Acolo vă veţi vădi tari – când veţi înfrânge unde toată lumea crede că veţi fi înfrânţi. Şi să nu vă uitaţi victoriile! Veniţi la spovedanie: Părinte, am mâncat gumă, am făcut baloane în timpul orei, biluţe de hârtie la cursuri. Sau mai vine câte unul care zice: Părinte, oare n-am păcătuit că, ştiţi, eram în Biserică şi mi-a venit un gând, aşa, cu o livadă înflorită. Şi la ce îţi foloseşte câte un vis din ăsta? O ia dracul şi o plimbă pe coclauri, aşa, ca vaca, în lături. Stai şi te gândeşti: Măi, ce-i asta? Dar de fapt tu ar trebui să te întrebi: Măi, de ce copilul ăsta a visat la oi? Că îi e dor de casă, domne! Ce, nu vi-i dor de casă – la cei care veniţi de la ţară, pe bune, nu vi-i dor de mirosul de primăvară? Că-n oraş e praf, măi, nene, îs ziare tâmpite, îs oameni cu maşina, cu ţigara. Chiar nu vi-i dor de mirosul reavăn de acasă? Hai să fim serioşi!

Ei bine, dacă aţi uitat mirosul reavăn de acasă şi v-aţi creat un nas numai pentru oraş, vă este spre pierzare! Sau dacă aţi uitat de unde aţi plecat. Nicio clipă să nu uitaţi de unde sunteţi!

Există un proverb african, ghanez chiar, care pe mine m-a impresionat foarte mult şi care zice aşa: dacă nu-ţi aduci aminte încotro mergi, adu-ţi aminte de unde vii. Deci: dacă nu-ţi aduci aminte încotro mergi, adu-ţi aminte de unde vii!

(Preot conf. dr. Constantin NECULA, sursa: www.doxologia.ro)