Paştele, sărbătoarea luminii şi a bucuriei

Paştele este în Ortodoxie “sărbătoarea sărbătorilor”. Dacă sărbătoarea este o ţâşnire de viaţă dumnezeiască în creaţie şi ca atare o ţâşnire de lumină mai presus de fire, Pastile sunt ţâşnirea deplină a vieţii dumnezeieşti în existenţa noastră creştină. Natura noastră omenească nu mai e străluminată numai trecător de o rază dumnezeiască, care arată că ea nu e de la sine şi singura existenţă, ci această natură e străbătută deplin şi pentru veci de viaţa dumnezeirii, e transfigurată, pnevmatizată, ridicată din înlănţuirea procesului de corupere continuă care duce trupul nostru la descompunere, iar sufletul în iadul tenebrelor.

De aceea, Paştele e o explozie de bucurie, care perpetuează explozia de bucurie a ucenicilor care au văzut pe Domnul înviat. De aceea, credincioşii se salută cu vestea unei bucurii de necomparat cu nici o altă bucurie: “Hristos a înviat!” “Adevărat a înviat!”, până la Înălţarea Domnului, de când se salută cu altă veste tot aşa de mare, legată interior de prima: “Hristos s-a înălţat!”, până la Cincizecime, care anticipează Cincizecimea deplină sau umplerea desăvârşită a vieţii noastre de Duhul Sfânt.
Bucuria aceasta are atâta entuziasm în ea, încât ea e ca o “sfântă beţie”, ca o “beţie trează” de care vorbeşte Sfântul Grigorie de Nyssa. E ca o “beţie trează”, pentru că e produsă de cea mai autentică dar şi cea mai minunată realitate, realitatea neasemănat de frumoasă a vieţii veşnice şi plenare, mai frumoasă şi mai minunată decât şi-o poate închipui orice imaginaţie, motiv pentru care Sfântul Grigorie de Nyssa spune că îngerii nu pun în funcţie nici o imaginaţie, pentru că realitatea pe care o văd întrece orice imaginaţie.

În iubirea maximă manifestată de Hristos pe cruce e atâta viaţă şi putere că prin ea revine la viaţă nu numai trupul Său, ci trezeşte din moarte sau din paralizie şi puterile sufleteşti ale celor din iad. Dar această putere a iubirii ce a mers până la cruce, o actualizează Hristos continuu. El păstrează rănile sale în trupul Său ca o sursă permanentă a iubirii sale, ca o dovadă că Cel ce a înviat nu e altul decât Cel ce s-a răstignit pentru noi. Dacă ar fi altul, învierea Lui şi cea viitoare a noastră n-ar avea temeiuri în iubirea Lui şi n-am fi pregătiţi şi noi pentru ea prin iubirea noastră faţă de El, trezită de iubirea Lui; ar fi un fapt magic, nu de desăvârşire spirituală: “Rănile Tale, Hristoase, care de voie le-ai răbdat pentru noi, le-ai arătat ucenicilor Tăi, punându-le mărturie slăvitei învierii Tale” (la Utrenia din duminica Tomii).

Prin pipăirea rănilor s-a convins Toma ca iubirea lui Hristos manifestată în răstignire a fost aşa de mare, că prin ea a înviat şi ne va învia şi pe noi, căci o asemenea iubire nu putea fi decât iubire dumnezeiască. Numai în sensul că iubirea maximă, iubirea adevărată este iubire dumnezeiască se adevereşte adagiul: “Iubirea în veci nu moare”.

(Dumitru STĂNILOAE, sursa: http://doarortodox.wordpress.com/)

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru continutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.

Timpul de 3 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.

• Accidentat grav, după ce s-a oprit cu maşina într-un stâlp, pe Calea Unirii
• Transport din oră în oră la Cetate, la Târgul Meşterilor Populari
• Apa caldă nu va mai curge la robinetele sucevenilor timp de o lună
• Angajaţii DGFP lucrează mâine pentru înscrierile în Registrul Operatorilor Intracomunitari
• Fără permis categoria „B”, prins de radar la volanul unui autoturism
• Fără permis, a abandonat maşina într-o staţie peco şi a fugit