Sărbătorile de iarnă aduc cu ele miracolul Naşterii Domnului, a sfârşitului şi începutului de an, a morţii şi vieţii. Însuşirea fundamentală a acestor sărbători este bucuria şi încrederea cu care omul întâmpină trecerea de la anul vechi la anul nou, începutul unei noi etape din viaţă, fiind începutul unei noi perioade de vegetaţie din viaţă sătenilor.

Acesta este momentul de a saluta cu mare bucurie venirea anului nou, de a-l întâmpina cu cântece şi jocuri, daruri, petreceri şi urări exprimate prin  tradiţii şi obiceiuri cunoscute fiind: Colindele, Capra, Ursul, Steaua, Pluguşorul, Sorcova etc.

 

Folclorul a grupat, obiceiurile în patru cicluri care concordă celor patru anotimpuri: obiceiuri de primăvară, de vară, de toamnă şi de iarnă, acestea din urmă fiind deosebit de vaste, pe întreg teritoriul folcloristic românesc, încărcate de semnificaţii pentru cultura noastră populară.

Conform tradiţiei, flăcăii din comună, care vor îmbrăca costumele căiuţilor, a caprei, caută şi împacă muzicanţi (lăutari) care îi vor însoţi la parada mascaţilor, desfăşurată iniţial în faţa mulţimii adunate în centrul satului în ultima zi a anului,  apoi se transferă pe la casele gospodarilor, a fetelor de măritat şi pe la rude, ducând cu ei şi urăturile de bun augur.

Pluguşorul este pornit de către copii care, în preajma amiezei, în ziua de 31 decembrie, încep a umbla pe la case, rostind urături şi primind în schimb daruri, colaci, fructe sau bani după posibilităţi. Urătura cea mai des rostită este pluguşorul care reprezintă pentru agricultura ceea ce reprezintă „Mioriţa” pentru păstorit, fiind strâns legat de mitul fertilităţii. Către seară copii se retrag către casele lor, alaiul pluguşorului fiind amplificat de cetele de mascaţi formate din căiuţi, urşi, capre, banda jianu, căldărari, doctori etc.

 

Căiuţii - descriere

Căiuţii sunt întâlniţi în satele din Bucovina, renumiţi fiind dansatorii – căiuţi din Zamostea, Hârtop Dolheşti, Zvoriştea, Fântânele, care impresionează prin splendoare şi eleganţă.

Jocul căiuţilor are o valoare deosebită pentru săteni, fiind unul din cele mai frumoase jocuri.

Tinerii ce formează grupurile de căiuţi sunt foarte buni dansatori, manifestând prin joc dinamismul şi forţa vitală a tinereţii.

Dansul căiuţilor inspiră curajul şi voinicia, vitejia celor ce plecau să-şi apere hotarele ţării sau isteţimea pe care o dovedeau la vânătoare.

 

Tricolorul este întotdeauna prezent la costumele căiuţilor

Cei care îmbracă costumul de căiuţi sunt echipaţi cu capete de cal, confecţionate din lemn şi îmbrăcate în pânză albă venind şi cu alte elemente ornamentale (oglinzi, beteală, panglici). Capul de cal este fixat într-un suport de lemn, de obicei o covată găurită la mijloc acoperită de o fustă din pânză albă.  Peste aceste ţesături se cos elemente decorative.

 

Căiuţii sunt grupaţi în cete conduse de un căpitan

Jocul acestor tinerii, care interpretează dansul căiuţiilor, se desfăşoară faţă în faţă, liniar şi în cerc, sub comanda căpitanului, amintindu-ne parcă de un atac cavaleresc.

În credinţele străbune, calul avea o funcţie de apărare, şi protejare a caselor şi a bisericilor de duhurile rele. Astăzi jocul căiuţilor este reprezentat nu pentru semnificaţiile simbolice ancestrale, ci pentru frumuseţea dansului interpretat de tinerii ce îmbracă aceste costume.

(Ionel CURCAN, www.ionelcurcan.ro)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Tradiţii şi obiceiuri de Anul Nou .

Comentarii