Ion DRĂGUŞANUL

DORNA-VATRA sau VATRA DORNEI (V).  „Cu cât ne apropiam de strâmtoarea de la Chei, cu atât clina râului devenea mai repede şi cursul apei mai pornit… Soarele nu se mai vedea, o răcoare pătrunzătoare te străbate şi, deodată, auzi un vuiet sălbatic şi îngrozitor, care-ţi îngheaţă sângele în vine. Ajunsem la Colţul Acrei…

Dibăcia plutaşilor stă în aceea de a se feri de curentul cel drept şi de a cârmi pluta pe acel ce înconjoară dâmbul. Pluta noastră, fiind mare şi încărcată, era greu de mânuit. Chiar în cursul călătorie până aici, bătrânul plutaş, ce sta la cârma de dinainte, numit Toader Buzilă, care de 43 de ani îşi făcea viaţa pe apă, îmi spuse că pluta noastră era ca un car prea greu pentru nişte cai slabi, care, la vale, poate fi dată peste cap. Când intrarăm în repeziş, ambii plutaşi îşi încordară puterile, îndemnându-se cu glasul spre a putea abate pluta de la curentul cel drept… După mult necaz, plutaşii izbutiră a da, cu încetul, pluta în curentul încunjurător dâmbului… Pârâul Colbului, care vine în cascade, din lăuntrul munţilor, aducea, cu un zgomot aproape mai mare decât al Bistriţei, slabul său tribut de apă reginei munţilor…

Ajunşi la Gura Colbului, ne coborârăm de pe plute pe un tăpşan de iarbă, aşternută ca un covor pe marginea pârâului”[1].

„Vechile trotuare de lemn au dispărut şi avem plăcerea de a păşi pe trotuare de piatră. „Curat ca în Europa”, a exclamat cuconul Ştefanachi. Şi, în adevăr, faptul acesta dă Dornei o poleitură urbană.

O novitate atrăgătoare, aş putea zice impozantă, prezintă edificiile cele noi, ridicate în faţa stabilimentelor balneare, cu banii Fondului Religionar. Feeric apare, în cadrele panoramei încântătoare, elegantul salon de cură, cu cafeneaua drăgălaşă şi cu ospătăria seducătoare, apoi pomposul hotel al Fondului… Faţa de către grădină a câştigat imens, prin o mică creaţiune de horticultură, o idee bine realizată a grădinarului Fondului, a domnului Boariu, transilvănean de origine.

Muzica cântă, actualmente, de trei ori pe zi. În anul trecut, scăldau valurile ei armonioase auzul nostru numai de două ori. Dimineaţa şi seara, e promenadă, ca înainte, dar la amiază, între orele 11 şi 1, orchestra concertează în pavilionul Falkenhayn, din faţa salonului de cură. Sărmanul Falkenhayn! De mult doarme el, uitat, în cripta familiară a unei capele, în Austria de Jos. Numai în fericita Bucovină numele său trăieşte şi e onorat…

Reuniune e în fiecare săptămână, în salonul de cură. Afară de această reuniune, mai e concert, o dată sau de două ori pe săptămână, la Hotelul Comunal. Apoi mai vin unele variaţiuni, care întregesc plăcut lista stereotipă. Astfel, un tânăr virtuos român a dat, nu de mult, un concert (pe vioară) în sala cea mare a Fondului. Altădată, comitetul oaspeţilor a aranjat o petrecere pe Runc.

Chiar ieri, comitetul Cabinetului de lectură „Sentinela” a aranjat o mare petrecere populară, tot pe Runc. Petrecerea a avut o reuşită foarte frumoasă.

La finea acestei săptămâni, va sosi aici, aşa se speră, muzica militară din Cernăuţi…

Familii române sunt foarte puţine, în anul acesta, la Dorna. Voi cita acele pe cari le-am întâlnit la promenadă. Am remarcat, mai întâi, pe venerabilul nostru deputat, Dr. Ioan Ţurcan, cu soţia, apoi pe dl consilier consistorial şi prezident al Societăţii pentru cultură şi literatură, dl Dionis cav. De Bejan, cu familia, pe dl consilier D. Isopescul, dl profesor Cosovici, dl consilier guvernial N. Balmoş, doamnele Adriene Şandru şi Aurora C. Popovici, dl consilier de administraţiune O. Ţurcan, cu familia şi alţii.

Dintre străini, notăm pe prezidentul ţării, baronul Bourguignon, cu familia şi cu întregul stat major guvernial (curat ca în anul trecut, înainte de alegerile crâncene; numai Pompe lipseşte), constătător din domnii consilier Balmoş, consilier Kluczenko, consilier Barleon, cu familia, apoi dl consilier aulic Szymonowicz şi alţii.

E de notat că şi Candrenii se bucură, în anul acesta, de o frecvenţă mai mare. Acolo petrec dl profesor Cărăuş, dl director C. Mandicevschi, dl inginer Gregor, dl căpitan Hadler”[2].

În 1888, la Dorna se prepar băile feruginoase în două institute: în Institutul Fondului religionar ortodox-oriental, care capătă ape minerale din izvorul de băut din sorgintea lui Valter şi a lui Saier, care sunt captate cu lemn şi a căror ape sunt duse la institut în ţevi de brad, şi în Institutul medicului Binder, care e nutrit de fântânile lui Otto şi a Amaliei”[3].

Deşi stabiliţi, în număr mic, la Vatra Dornei, încă din 1774, evreii ajung să aibă o comunitate a lor abia în 1896, deşi, conform recensământului din 1880, ei erau în număr de 494, dintr-un total al populaţiei de 3.980 locuitori.