Ion DRĂGUŞANUL

Monitorul de Suceava vă prezintă în serial istoricul aşezărilor din Bucovina, lucrarea „Povestea aşezărilor bucovinene”, semnată de Ion Drăguşanul. Aşa cum spune autorul, „povestea fiecărei aşezări este extrem de importantă şi constituie pentru noi un patrimoniu obştesc pe care nu avem dreptul să-l ignorăm”.

CALAFINDEŞTI (I). Atestat documentar, drept sat răzeşesc, în 15 iunie 1431 şi reatestat în 15 martie 1490, când, printre bisericile întărite de Ştefan cel Mare Episcopiei de Rădăuţi, se afla şi „a 29-a biserică, la Calafendeşti, cu popă”, apoi în 15 decembrie 1662, când, datorită unei pricini, judecată de marele vornic Ieremie Cărcu, între văduva spătarului Ciogole (Ciogoloae) şi Toader Hulubei, ambii disputându-şi heleşteul Jorghiciu, care, în baza mărturiilor lui Tomşe din Şerbăuţi, Gligoraş vataman de Şerbăuţi, Vasile din Crăiniceşti şi Condre Păscariul, heleşteul rămâne al lui Hulubei, satul Calafindeşti avea să-şi decimeze obştea răzăşească după anul 1700, datorită ascensiunii urmaşilor foştilor răzeşi de odinioară, cei din ramura Boul.

În 20 februarie 1722, când Iuon Paladi şi cumnatul lui, Miron Dari, împart moşiile rămase după Toader Paladi, lui Iuon îi revine „jumătate de sat Calafindeşti… care jumătate de sat nu ne-a fost baştină, ci văduva răpousatului Preda Paladi, fost mare stolnic, a avut-o de la jupâneasa Agafiţa, fiica lui Boul, pentru banii daţi Agafiţei pentru căsătoria fiicei sale, anume Safta, şi, aşteptând un timp banii şi neputând întoarce banii lui Paladi spătar, i s-a luat acea moşie cu judecata divanului”.

În 26 februarie 1724, Iuon Paladi îşi însuşeşte, de la văduva fratelui său, Preda, Agafiţa Paladi, şi cealaltă jumătate de moşie, în contul unei datorii nereturnate de 156 lei turceşti.

Vechii răzeşi, strânşi, închingaţi între moşiile lui Paladi şi cele ale mănăstirii Solca, de pe teritoriul Grăniceştilor (Crăiniceşti), mai cosesc şi prin fâneţele mănăstireşti, dar, la desele jeluiri ale călugărilor, au parte de câte o nouă hotarnică, precum cea din 7 iulie 1742, făcută de vornicul satului Calafindeşti, Pavăl Morţun, cel cu întinse moşii şi prin satele din nordul Bucovinei.

Acest Pavăl Morţun este menţionat ca vornic al Calafindeştilor şi în 19 septembrie 1761, când, în baza mărturiei unor oameni bătrâni din Grimeşti (Grămeşti), dă înscris lui Pahomie, egumenul Putnei, despre hotarul stabilit de Constantin Paladi pe moşia Rudeştilor, Botăşănţilor, stabilind că Igrişte desparte satele menţionate de Bălcăuţii Putnei.

Dintr-o altă plângere a egumenului Putnei, soluţionată în 26 iulie 1766, se poate afla că fosta moşie a neamului Paladi ajunsese, prin căsătorie cu fata lui Iuon Paladi, în proprietatea lui Constantin Sandul Sturza.

Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Calafindeşti, în Ocolul Vicovilor, fără alte precizări, „31 – toată suma caselor”, însemnând 3 popi, 3 femei sărace şi 25 birnici.

În 1774, satul Calafindeşti avea 39 familii ţărăneşti. În recensământul guvernatorului militar Spleny, din 1775, satul Calafindeşti, din Ocolul Vicovilor, avea 3 popi şi 36 familii de ţărani, numărul acestora sporind, până în 1784, la 68.

Unul dintre cei trei preoţi din Calafindeşti, Vasile, şi jupâneasa lui, Sanda, dăruiesc mănăstirii Moldoviţa, în 22 iunie 1778, fânaţurile Miculile şi Solotrucu din Vama, zestrea Sandei, fata lui Ion Hasnăş din Câmpulung Moldovenesc.

Proprietarul moşiei Calafindeşti, Sandul Sturza, dăruieşte, în 12 martie 1783, moşia, dobândită ca zestre a soţiei, ginerelui său, Vasile Neculce, fiul lui Sandul Neculce, care, în 16 februarie 1790, o arendează armeanului „Ivan Căprăi din Mărăţăi”.