joi, 9 februarie 2012 - Anul XVII, nr. 32 (4937)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 20°C.
La noapte: 15°C. Meteo
Anunţuri SuceavaMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,4408 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta3,4767 lei
Căutare   
Arhiva    Newsletter    RSS

 Alte articole din categoria Monden

Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |  Trimite pe Yahoo MessengerMessenger |   4 imagini |   ø fişiere video


Naomi Campbell: Nu sunt un supermodel

Topmodelul britanic Naomi Campbell a declarat într-un interviu acordat pentru numărul din luna martie al revistei Harper Bazaar că nu se consideră un supermodel şi că nu deţine puteri supraomeneşti.
Deşi a făcut de curând senzaţie într-un videoclip al grupului Duran Duran şi defilează încă pe podium la prezentările de modă ale celor mai renumiţi designeri, Naomi Campbell consideră că nu există nimic "super" în povestea carierei sale.
"Nu mi-aş spune niciodată astfel", a declarat celebrul model, referindu-se la termenul de "supermodel". "Nu am nicio putere supraomenească", a adăugat ea, informează people.com.
În vârstă de 41 de ani, Naomi Campbell a recunoscut însă faptul că munceşte foarte mult pentru a-şi menţine silueta. "Pentru mine, carbohidraţii reprezintă acum un fel de desert".
"Fac tot ce pot pentru a-mi menţine elasticitatea pielii", a adăugat ea.
"Încă îmi place ceea ce fac", a explicat Naomi Campbell, care, vorbind despre longeviva ei carieră din modă, a preferat să înlocuiască termenul "supermodel" cu termeni precum "transformare, reinventare şi cameleon".
Aceste declaraţii ale renumitului model de culoare marchează o distanţare evidentă faţă de declaraţiile făcute de ea la sfârşitul anilor '90. "Nu ţin niciodată dietă. Fumez. Beau alcool din când în când. Nu fac niciodată sport. Lucrez însă din greu şi merit fiecare cent pe care îl câştig", declarase Naomi pentru revista People în 1999.
Naomi Campbell este unul dintre cele mai cunoscute şi mai bine plătite top modele din lume şi a lucrat pentru mari creatori de modă precum Ralph Lauren, Versace şi Dolce & Gabbana. Ea s-a născut pe 22 mai 1970, la Londra. Naomi Campbell este de origine jamaicană cu rădăcini chineze, bunica ei din partea tatălui purtând numele de familie Ming.
Prima ei apariţie publică a avut loc la vârsta de şapte ani, în videoclipul "Is This Love?" al lui Bob Marley. La 15 ani, când studia la Italia Conti Academy, Naomi Campbell a realizat un spot pentru marca de automobile Ford. La puţin timp după aceasta, ea s-a hotărât să îşi încerce norocul ca model, dând o probă la Elite Model Management. A fost primul manechin de culoare care a apărut pe coperta revistei Time şi în ediţiile franceze şi britanice ale revistei Vogue.



 
 Vizualizări articol: 145 | 
Noteaza articolul: 
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot


Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Înregistrare Am uitat parola
Remember

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Monden

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Mersul trenurilor de călători

Top Articole

SONDAJE

La alegerile locale veţi vota omul sau partidul?

Omul
Partidul
Nu mă interesează

Detalii    Sondaje vechi

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei

Webcam Live