Nevoi ale copilului preşcolar (III)

Nevoile de afecţiune, respect şi comunicare sunt nevoi ale tuturor copiilor. Acestea se manifestă diferit în funcţie de vârsta luată în discuţie.

Nevoia specifică vârstei preşcolare, cea care are cea mai mare intensitate şi pondere în această perioadă, este nevoia de joacă. Jocul este activitatea fundamentală care precede şi pregăteşte activitatea de învăţare.

Nevoia de joacă

Joaca şi jocul sunt activităţi cu aspect serios, departe de a fi simple distracţii. Prin joc, copilul copie şi exersează activităţile adulţilor. Imitarea situaţiilor limită din viaţa cotidiană şi a familiei este modul preferat de copii pentru a se descurca în faţa emoţiilor foarte puternice.

Copilul se va juca “de-a doctorul” de cele mai multe ori după ce a fost la un control medical şi i-a fost teamă. Îşi va înţepa păpuşa şi o va încuraja. Transformarea unui pasiv într-un activ duce la depăşirea anxietăţii.

Gelozia pe un frate sau pe o soră îl face ulterior să se simtă vinovat. În joc pedepseşte păpuşa pentru comportarea ei urâtă, recâştigându-şi astfel încrederea în sine.

Evaluarea şi sortarea sentimentelor în timpul jocului duc la maturizarea emoţională. Copilul învaţă cum să se descurce în diferite situaţii cu alţi copii şi cu adulţii (jocurile de rol).

Jocurile în curte, grădină, parc, fie că e vorba de tobogan sau bicicletă, de leagăn sau mers în echilibru, perfecţionează coordonarea motrică şi îl învaţă despre cooperarea socială.

Prin joc copilul dobândeşte cunoştinţe şi deprinderi noi, se “descarcă” şi se relaxează, socializează şi reacţionează în diferite situaţii. Jocul pregăteşte învăţarea şi face trecerea spre aceasta.

Jocul dezvoltă limbajul, atenţia, perspicacitatea, memoria. Toate procesele psihice se regăsesc în joc, alături de cele afective şi volitive. Jocul este trăirea realităţii sub toate aspectele ei, unde copilul este personajul principal. Prin joc, copilul aplica experienţe, ia decizii şi dobândeşte abilităţile necesare vieţii reale.

Părinţii trebuie să înţeleagă importanţa jocului în formarea copilului, să creeze situaţii favorabile jocului, să participe activ la jocul copilului. Interpelările de tipul: „iar te joci?”, „numai joaca ai in cap!” etc. trebuie evitate. La vârsta preşcolară jocul este munca de bază, activitatea fundamentală.

Nevoia de un prieten imaginar

Imaginaţia copilului preşcolar, mai ales a celui mic, este foarte bogată. De cele mai multe ori nu distinge unde se termină realul şi unde începe imaginarul. La această vârstă adoră poveştile şi se sperie uşor de violenţă.

Copilul inventează adesea poveşti în care eroul poate fi chiar el. Debordarea de imaginaţie nu trebuie confundată cu minciuna, iar copilul nu trebuie făcut să se simtă vinovat.

El manifestă uneori nevoia de a avea un prieten imaginar care să corespundă dorinţelor lui, care să-i „împărtăşească” sentimentele şi acţiunile. Copilul se poate ataşa de obiecte, lucruri şi jucării, iar linia fină dintre normalitatea exprimării imaginaţiei şi exagerarea acesteia trebuie supravegheată de părinţi.

Poveştile abundente, dese şi exprimate cu patimă pot fi uneori semnalul că viaţa reală nu îl satisface suficient. Părintele trebuie să analizeze dacă petrece suficient timp în compania copilului. El are nevoie de mângâieri, de joacă, de comunicare. Dacă adulţii sunt distanţi, copiii dezvoltă excesiv lumea lor imaginară, în care prietenii au calităţile pe care ei ar dori să le aibă părinţii lor: prietenoşi, comunicativi, înţelegători. (Ex. Copilul certat mereu îşi inventează un prieten răutăcios pe care dă vina când face lucruri urate etc.)

La vârsta preşcolară copilul se află într-un intens proces de identificare cu părinţii lui. Uneori părinţii intra în lumea imaginară a copilului. Acest lucru trebuie făcut cu măsură, deoarece apare tendinţa de îndepărtare de oameni şi de lumea reală, ceea ce va îngreuna ulterior adaptarea în societate.

O soluţie la îndemână este găsirea unui prieten nou, de aceeaşi vârstă sau puţin mai mare, cu care să se înţeleagă şi să se joace. Să nu uităm că implicarea părinţilor în jocul copiilor este o necesitate. Copilul are nevoie de parteneri reali de joacă.