Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
sâmbătă, 12 nov 2016 - Anul XXI, nr. 266 (6379)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6625 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Scăpaţi de sub control

Haitele de lupi fac ravagii în ţarcurile crescătorilor de animale din zona Dornelor

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)
Click aici pentru VIDEO

Haitele de lupi fac ravagii în ultima perioadă în comunele din bazinul Dornelor şi în oraşul de pe malul Bistriţei Aurii. Zeci de oi au fost ucise în urma atacurilor nocturne sau chiar la lumina zilei, făcând pagube importante crescătorilor de animale. Păgubiţii sunt nemulţumiţi şi se consideră legaţi de mâini, atât timp cât pentru carnivorele sălbatice care produc aceste pagube nu pot fi obţinute autorizaţie pentru a fi împuşcate. Oamenii spun că numărul acestora, mai ales al lupilor, a crescut mult în ultima perioadă, după ce aceştia au devenit specie interzisă la vânat.

 

Lupii au atacat nopţi la rând gospodăriile cu animale numeroase

Atacurile carnivorelor, mai ales ale lupilor, s-au înteţit în ultima perioadă, acestea dând iama, atunci când nimeni nu se aşteaptă, mai ales în ţarcurile crescătorilor de oi. Medicul veterinar Petrea Dulgheru din Vatra Dornei a fost unul dintre cei care au fost păgubiţi în ultimele nopţi de haitele flămânde de lupi. În gospodăria sa, situată pe strada Unirii din oraş, oile sunt ţinute de obicei închise într-un ţarc cu gard înalt de sârmă. În timpul nopţii de miercuri spre joi, o haită de lupi a simţit prezenţa celor 40 de oi închise în spatele gospodăriei şi a dat atacul. Lupii le-au speriat, oile adunându-se şi izbindu-se cu putere în gardul de sârmă. Acesta a cedat şi s-a prăbuşit la pământ, oile intrând astfel în bătaia ferocelor carnivore, care au decimat jumătate dintre ele. Tot atacul a avut loc într-un interval scurt de timp, între orele 04.50-05.30, spune proprietarul Petrea Dulgheru, care ne-a povestit că toate cele 40 de oi au fost afectate mai mult sau mai puţin de caninii fioroşi ai lupilor înfometaţi: ”Cele mai multe sunt atacate la beregată, lupii rupându-le traheea. O parte din cele care au rămas în viaţă au răni grave şi nu cred că au şanse de supravieţuire.”

Lupii au revenit şi noaptea următoare, devorând cadavrele oilor lăsate în afara ţarcului refăcut. Pagubele produse proprietarului în urma atacului haitei de lupi sunt de aproape 3.000 de euro. El nu este singurul păgubit din zonă, atacurile având loc în nopţile care au trecut şi în alte gospodării. Două oi au fost ucise de lupi în gospodăria lui Ionel Olaru din comuna Dorna Arini, iar în timpul nopţii de miercuri spre joi, lupii au dat atacul în gospodăria lui Petru Deac din satul Argestru, însă câinii au reuşit să-i pună pe fugă. Un atac al lupilor care a avut loc în timpul săptămânii trecute în localitatea Şaru Dornei a dus la pierderea a 11 oi, ucise în timpul nopţii în ocol.

 

Proprietarii păgubiţi se plâng că le este greu să se apere de carnivorele flămânde, care nu pot fi vânate

În urma ultimelor reglementări în domeniul vânătorii, carnivore precum ursul, lupul, râsul şi pisica sălbatică sunt considerate specii interzise la vânat în timpul sezonului de vânătoare 2016-2017. Autorităţile au ajuns la această decizie în urma incidentului petrecut la Sibiu, când un pui de urs a fost împuşcat în timp ce de deplasa liber prin oraş. ”Opinia publică din România e de părere că se împuşcă prea mult urs şi lup în pădurile ţării. În urma acestui incident, doamna ministru al Mediului, Cristina Paşca Palmer, nu a mai semnat ordinul de ministru care aproba cotele de vânat pentru aceste specii în sezonul de vânătoare actual, adică pentru perioada 15 mai 2016 - 14 mai 2017. Aceste animale pot fi împuşcate doar în urma unei derogări, printr-un ordin al ministrului”, ne-a transmis inginerul George Celsie, purtător de cuvânt al Direcţiei Silvice Suceava.

Medicul Petrea Dulgheru spune că numărul lupilor a crescut îngrijorător în ultima perioadă şi aceştia fac pagube mari în zona de munte, fără ca crescătorii de animale să fie protejaţi în vreun fel. După modul în care au acţionat lupii, simultan în mai multe locuri din zonă, se pare că sunt mai multe haite care atacă în bazinul Dornelor, în zona oraşului Vatra Dornei, în perimetrul satului Argestru sau în zona comunei Dorna Arini. Oamenii sunt nemulţumiţi de faptul că, atât timp cât aceste carnivore nu mai pot fi supuse trierii, a sesiza primăriei prezenţa unor asemenea exemplare care fac pagube în teritoriu este de prisos. În mod normal în urma unor asemenea plângeri era convocată o comisie de evaluare a pagubelor, iar în baza constatărilor acestei comisii, Agenţia de Protecţia Mediului făcea propunerea de eliminare a animalului care producea pagubele.

Medicul Petrea Dulgheru ne-a declarat indignat: ”Am 64 de ani, însă asemenea aberaţii nu am mai întâlnit. Dintotdeauna, în cazul carnivorelor care produceau pagube oamenilor, în termen de 24 de ore era eliberată autorizaţia pentru a fi împuşcate. În momentul de faţă s-a creat un dezechilibru major între protejarea carnivorelor sălbatice care fac pagube importante în gospodăriile din zona de munte şi protecţia crescătorilor de animale din aceste zone, care sunt din ce în ce mai puţini şi nu sunt ajutaţi de nimeni. Sunt tot mai puţini crescători care au un număr important de animale, iar atacurile sunt concentrate tocmai în aceste gospodării, unde pagubele create sunt mari.”

Specialiştii spun că numărul lupilor înregistraţi în judeţ a crescut în ultima perioadă şi din cauza exemplarelor venite din zona de nord, de peste graniţa cu Ucraina. Numărul acestor exemplare de lupi monitorizate de specialişti au ajuns în acest moment la 142 în întreg judeţul, în timp ce numărul urşilor se apropie de 190 de exemplare.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Haitele de lupi fac ravagii în ţarcurile crescătorilor de animale din zona Dornelor.
 Vizualizări articol: 8347 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 3.50/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 3.5 din 8 voturi
Haitele de lupi fac ravagii în ţarcurile crescătorilor de animale din zona Dornelor3.558

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei