Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 6 mar 2015 - Anul XX, nr. 53 (5865)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9762 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6699 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Anchetă poliţie

O poveste de dragoste la peste 70 de ani a derapat nefericit cu incendierea unui apartament

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Ancheta poliţiştilor de la Biroul de Investigaţii Criminale Suceava cu privire la mâna criminală care a provocat un incendiu într-un apartament din cartierul Burdujeni, proprietatea unei femei în vârstă de 77 de ani, duce spre concluzia că o relaţie de concubinaj între doi oameni vârstnici a evoluat deloc fericit, ajungându-se la incendierea unui apartament. Suspectul poliţiei este concubinul proprietarei, singurul care mai avea cheia de la apartamentul care a luat foc.

 

Incendiul a izbucnit din dulap. Concubinul a ieşit din casă cu puţin timp înainte

Incendiul a izbucnit miercuri, în jurul orei 10.15, într-un apartament de la parterul unui bloc de pe strada Gheorghe Doja. Proprietara, Elena N., în vârstă de 77 de ani, nu era acasă, iar focul a izbucnit din interiorul dulapului din dormitor. Hainele din şifonier au ars mocnit, iar în scurt timp un fum dens a început să fie resimţit în scara blocului. Locatarii au ieşit afară şi au sunat la 112, fiind alertaţi pompierii. Aceştia au găsit uşa încuiată şi au fost nevoiţi să spargă un geam pentru a pătrunde în interiorul locuinţei. Au găsit apartamentul invadat de fum şi gaze toxice, însă incendiul nu era extins. Au ars şifonierul şi bunurile din interior, în general haine şi pături. După ce au efectuat cercetarea la faţa locului, pompierii nu au identificat nici o sursă externă care ar fi putut să provoace incendiul. Mai mult, modul în care s-a produs arderea le-a indicat că focul a pornit din interiorul dulapului.

„Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost folosirea intenţionată a unei surse de aprindere, pentru a genera incendiu”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.

Un alt detaliu important, cu puţin timp înainte de incendiu, vârstnicul a fost văzut părăsind în grabă apartamentul, cu mai multe sacoşe în mână. 

 

Proprietara nu a putut explica gestul bărbatului. Acesta nu a fost încă găsit  

După ce au efectuat verificări, poliţiştii au găsit-o pe proprietară la Spitalul Judeţean Suceava, unde era internată de câteva zile. Aceasta le-a declarat oamenilor legii că avea o relaţie de prietenie cu un anume Mihai Popescu, un bărbat cu domiciliul în municipiul Vatra Dornei, singurul care mai avea un rând de chei de la apartamentul său. Femeia a mai spus că a mai avut o serie de discuţii contradictorii în ultima perioadă cu bărbatul, însă nu a putut explica de ce ar fi putut recurge acesta la un gest atât de grav.

În ceea ce-l priveşte pe suspect, acesta nu a fost găsit la domiciliu. Poliţiştii au informaţii că acesta s-ar fi dus la rude, la Broşteni, unde este posibil să se ascundă. 

 

Dosar penal pentru distrugere

Anchetatorii urmează să-l audieze pe bărbatul de 75 de ani şi să stabilească exact ce s-a întâmplat. Din informaţiile pe care le avem, cel puţin deocamdată, proprietara nu s-a arătat prea dornică să depună plângere penală împotriva acestuia.

Poliţiştii au întocmit totuşi dosar penal pentru infracţiunea de „distrugere”,  şi continuă ancheta, pentru a stabili împrejurările exacte în care a izbucnit incendiul. 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului O poveste de dragoste la peste 70 de ani a derapat nefericit cu incendierea unui apartament.
 Vizualizări articol: 3525 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 2.33/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 2.3 din 3 voturi
O poveste de dragoste la peste 70 de ani a derapat nefericit cu incendierea unui apartament2.353

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei