Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 18 dec 2014 - Anul XIX, nr. 295 (5804)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9764 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6687 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Suceava

Lovitură grea dată de PNL celor din PSD, la ultima şedinţă de Consiliu Local

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Mult discutatul proiect de înfiinţare a unei grădiniţe cu program prelungit în actualul sediu al Agenţiei de Protecţie a Mediului Suceava s-a dovedit a fi de fapt un fel de „cal troian” prin care PNL a lovit în PSD, din interior.

Repus în discuţie în ultima şedinţă de Consiliu Local din acest an, proiectul, prin care  se mandatează primarul să facă demersurile necesare pentru înfiinţarea unei grădiniţe în cartierul Obcini, în clădirea care este sediul APM, a stârnit din nou numeroase discuţii pro şi contra, care au durat aproape o oră.

Adresa APM prin care conducerea instituţiei ia poziţie vizavi de intenţiile exprimate de o parte dintre consilierii locali a fost aspru criticată de liberali, prin vocea lui Niculai Barbă, care a caracterizat-o ca fiind „obraznică”, „formulată într-un limbaj nepotrivit”, plină de date false sau cel puţin eronate, motiv pentru care a solicitat demiterea directorului instituţiei, a cărui semnătură apare pe adresă, solicitând chiar o anchetare a acestuia pentru declaraţii false.

Amendamentul propus de social-democraţi, prin intermediul liderului de grup, Eugen Girigan, ca proiectul să fie aprobat doar cu prima parte din frază, prin care se mandatează primarul să înfiinţeze o nouă grădiniţă în Obcini, urmând să prezinte mai multe posibile soluţii, în termen de 90 de zile, i-a făcut pe liberali să protesteze, pentru că astfel se schimba cu totul sensul proiectului lor.

După multe alte discuţii contradictorii şi o pauză de consultări, cum nu s-a ajuns la nici un consens, s-a trecut la vot. Acolo, surpriză... Amendamentul propus de Girigan a picat cu zece voturi „pentru”, şapte „contra” şi cinci abţineri, iar proiectul, în forma sa iniţială, a fost adoptat cu 13 voturi „pentru”. Asta în condiţiile în care, oficial, PNL are doar zece membri în Consiliul Local, iar în octombrie, când a fost în vigoare ordonanţa care permitea migraţia politică, PSD a format o nouă majoritate, cu votul „independenţilor” plecaţi din PNL, PDL şi PP-DD.

Voturile care au înclinat balanţa ieri în favoarea PNL sunt cele ale „independenţilor” Liviu Cîrlan, Daniel Ungurian şi Adrian Arămescu.

Drept urmare, primarul Ion Lungu este mandatat să se prezinte la Guvern, să solicite actualul sediu al APM, pentru înfiinţarea unei grădiniţe cu program prelungit, iar în termen de 90 de zile trebuie să prezinte un raport de activitate cu demersurile făcute în acest sens.

 

Schimbarea viceprimarului, următorul pas

Lovitura dată social-democraţilor prin adoptarea acestui proiect în forma dorită de PNL vine nu din faptul că se vor face demersuri pentru înfiinţarea unei noi grădiniţe, pentru că asta îşi doresc cu toţii, ci din faptul că a devenit clar că nu mai deţin majoritatea în Consiliul Local.

Odată formată o nouă majoritate, cu voturile „independenţilor”, PNL poate veni acum, în următoarea şedinţă de Consiliu Local, să solicite înlocuirea viceprimarului Gavril Vîrvara, probabil tot cu Lucian Harşovschi, aşa cum s-a mai încercat în câteva rânduri anul acesta. Practic, din ianuarie, ambele posturi de viceprimar al Sucevei ar putea fi deţinute de PNL.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Lovitură grea dată de PNL celor din PSD, la ultima şedinţă de Consiliu Local.
 Vizualizări articol: 940 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 3.29/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 3.3 din 7 voturi
Lovitură grea dată de PNL celor din PSD, la ultima şedinţă de Consiliu Local3.357

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei