Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
sâmbătă, 15 nov 2014 - Anul XIX, nr. 267 (5776)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,971 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5892 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Dezastru

Agricultorii suceveni nu-şi pot vinde cartofii nici cu 30 de bani kilogramul

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Cultivatorii de cartofi, în special cei mari, se află într-o situaţie realmente disperată, preţul pieţei la kilogramul de cartof scăzând până la 30 de bani, fără ca nici măcar în aceste condiţii să existe cumpărători. Aşa s-a ajuns ca marii cultivatori să aibă insomnii din cauza imenselor cantităţi de marfă cu care riscă să rămână pe stoc. La cum stau lucrurile acum pe piaţă, cultivatorii riscă să dea bani din buzunar în primăvara anului viitor pentru a distruge cartofii cu care nu vor avea ce face.

 

Cultivator: „Nu mai vreau nici să văd, nici să mănânc cartofi”

Gheorghe Chiriac este unul dintre marii cultivatori de cartofi din judeţ, lucrând teren agricol în zona Bălcăuţi. Acesta a lucrat în acest an peste 50 de hectare însămânţate cu cartof.

„Am pe stoc 800 de tone de cartofi şi nu le pot vinde. Preţul a scăzut la 30 de bani, dar nici aşa nu vine nimeni să cumpere cartofi. Mi s-a spus că pe piaţa europeană producţia la cartof este de trei ori peste necesar”, a declarat fermierul. Cum consumul de cartofi al populaţiei scade de la an la an, iar cererea din partea crescătorilor de animale este scăzută, perspectivele sunt foarte slabe în acest an.

„După 12 ani de când cultiv cartofi acum sunt hotărât ca la anul să nu mai însămânţez această cultură. M-am descurajat foarte tare, nu mai vreau nici să văd, nici să mănânc cartofi”, a spus foarte supărat cultivatorul.

 

Preţul cartofului, de patru ori mai mic decât anul trecut

Unul dintre cei mai mari cultivatori de teren din judeţ, Ilie Homeniuc, are pe stoc 2.000 de tone de cartofi pentru consum şi sămânţă. El a explicat că cel mai ridicat preţ la cartofi în acest an a fost de 40 de bani, imediat după recoltare, însă preţul a scăzut după două-trei zile, la 30 de bani. Acum, în mijloc de noiembrie, nici cu acest preţ nu sunt clienţi.

„Nu găsesc nici o explicaţie pentru ce se întâmplă, piaţa nu cere cartofi, suntem pur şi simplu blocaţi. Dacă păstrăm cartoful până în primăvară nu mai avem ce face cu el”, a declarat Ilie Homeniuc. Anul trecut, în această perioadă, cartoful se vindea de la producător cu 1-1,2 lei.

 

Şi porumbul se vinde la preţ foarte mic 

Situaţia este aproape la fel de critică şi la porumb, care se vinde cu maximum 40 de bani kilogramul.

„Preţul exact la porumb acum este de 36 de bani, atât mi se oferă, nici un ban mai mult. Din calculele pe care le-am făcut, cu acest preţ abia acopăr 65% din cheltuieli”, a explicat Ilie Homeniuc. La porumb este însă avantajul că producţia poate fi păstrată o perioadă îndelungată. În plus, clienţi există, însă doar la preţul amintit mai sus. 

El a declarat că, în opinia sa, pentru ca agricultura să fie încurajată ar trebui ca statul să garanteze un preţ la culturile importante, propunând 70 de bani la kilogram.

 

Ilie Homeniuc: “Grâul şi rapiţa au fost pe profit”

Dacă porumbul şi cartoful sunt egale cu falimentul pentru agricultori, sunt şi culturi care au un preţ bun.

Ilie Homeniuc a apreciat că cel mai profitabil a fost grâul, care se vinde cu 60 de bani în condiţii de producţie peste medie.

„Grâul şi rapiţa sunt pe profit, la soia s-au scos banii investiţi, iar la cartof şi porumb sunt pierderi mari, asta e concluzia mea”, a mai Homeniuc.

Directorul Direcţiei Agricole Suceava, Vasile Costan, a remarcat că şi în acest an producţiile bune, peste medie, au prăbuşit preţurile.

„Din păcate, atunci când e producţie mare preţul scade, iar când e preţ bun nu e producţie. Sperăm ca prin înfiinţarea Cooperativei agricole fermierii să fie mult mai puternici şi să-şi poată negocia altfel achiziţiile şi vânzările”, a declarat Vasile Costan.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Agricultorii suceveni nu-şi pot vinde cartofii nici cu 30 de bani kilogramul.
 Vizualizări articol: 1351 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 3 voturi
Agricultorii suceveni nu-şi pot vinde cartofii nici cu 30 de bani kilogramul5.053

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei