Pădurile care mor în picioare

Trunchiuri jupuite, prăvălite la pământ, lucesc albicios în lumina crudă a soarelui ce pătrunde în inima pădurii fără a se mai opri în ramurile încărcate de acele verzi, parfumate, ale molizilor ce se înalță falnici spre cer. Crengile lor sunt acum dezgolite, arse parcă de suflul unei explozii sau de focul unei ființe mitologice ce băga spaima în sufletul strămoșilor. Locul pare să fie blestemat. Sute de conifere fără pic de coroană verde, ci doar cu crengi golașe și trunchiuri cenușii, prin care seva vieții nu mai curge. Nu e scena unui film de groază, ci un alt colț al Bucovinei, în care pădurile mor în picioare. Suflul morţii s-a abătut asupra lor sub forma unui mic gândăcel cu un nume simpatic, dar cu o randament înspăimântător în a distruge arborii ce-i ies în cale.

Gândăcelul

„La noi sunt codrii verzi de brad”, spunea Octavian Goga, care nu a apucat să vadă cum păduri întregi se usucă de la o lună la alta, sub răsuflarea fierbinte a secetei şi roase de mandibulele larvelor unui gândac a cărui apariţie a fost semnalată în România abia după cel de-al Doilea Război Mondial, în 1948– Ips Duplicatus. “Rudele” sale autohtone şi mai puţin hrăpăreţe, precum Ips typographus, au putut fi ţinute în frâu cu metodele tradiţionale ale silvicultorilor, dar gândăcelul migrator le-a rezervat câteva surprize.

„Evoluţia gândacilor de scoarţă cunoscuţi şi studiați era mult mai lentă, pe când Ips duplicatus, într-o lună de zile încheie ciclul de dezvoltare. Când sub scoarţa lui umblă o mulţime de larve, arborele este încă verde, deşi, tehnic, este mort deja. Atunci când arborele este uscat, gândacii sunt deja dezvoltaţi şi caută o nouă gazdă”, explică Cristian Rotariu, responsabil cu activitatea de protecţie a pădurilor în cadrul Direcţiei Silvice Suceava.

Mai mult, Ips duplicatus nici nu poate fi stârpit cu măsurile de prevenire şi combatere aplicate pentru speciile cunoscute din pădurile noastre, încât îşi vede de treabă nestingherit, săpând găuri de intrare în scoarţa arborilor, depunând acolo ouăle, după care larvele apărute fac adevărate sisteme de galerii, hrănindu-se cu ţesuturile dintre scoarţa şi lemnul arborelui, provocând moartea „gazdei”.

Ce-i drept, gândacii au avut şi un ajutor nesperat, seceta.

„Uscarea nu s-a produs doar din cauza lui Ips duplicatus, ci a fost provocată în primul rând de secetă, care a epuizat fiziologic arborii. Lipsa umidităţii, temperaturile ridicate şi faptul că molizii afectaţi nu se află în arealul lor natural au favorizat răspândirea gândacului. Arborii nu s-au mai putut proteja de atacul său pentru că nu au mai secretat răşină aşa cum ar fi trebuit”, a adăugat şeful Direcţiei Silvice Suceava, Sorin Ciobanu.

Experimentul pădurilor cu creştere rapidă

Atacul coleopterelor a afectat în primul rând pădurile de răşinoase plantate pe vremea lui Ceauşescu, ca urmare a unui experiment  menit să asigure materie primă fabricilor de celuloză înfiinţate în timpul avântului industrial comunist.

„În urma cercetărilor făcute în acea perioadă s-a constatat că molizii plantaţi în afara arealului lor natural cresc mult mai rapid decât cei din zona de munte”, povesteşte inginerul Cristian Rotariu.

Drept urmare, pe zeci de hectare de teren din zone deluroase sau chiar la şes au apărut păduri de molid, care au crescut precum voinicul din poveste, într-un an, cât alţii în şapte ani.

„Dacă ne uităm la inelele de creștere la o cioată, vedem că în primii ani arborii au avut o creştere de 1,5 – 2 cm, mult mai mult decât creşte un molid în zona de munte. Plantaţiile respective au fost propuse pentru un ciclu de creştere de 40 de ani, adică din momentul plantării şi pînă la cel al recoltării. Ei au depăşit acel ciclu, mai ales că după Revoluţie s-a schimbat legea şi s-a decis să fie lăsaţi să acumuleze masă lemnoasă, dar acest lucru nu s-a întâmplat, aşa cum se spera. Ritmul de creştere a scăzut foarte mult”, spune Cristian Rotariu, indicând pe trunchiul unui molid culcat la pământ inele de creştere, foarte mari în prima parte a vieţii, apoi tot mai înguste, în ultimii ani.

Efectul deciziilor luate atunci avea să aibă efecte neaşteptate.

Acum, pe zeci de hectare de teren din judeţul Suceava, verdele coniferelor a fost înlocuit de cenuşiul roşiatic al trunchiurilor golaşe ale molizilor plantaţi în anii '70, în plin avânt industrial, în afara arealului lor natural, în special pe raza Ocoalelor Silvice Adâncata, Pătrăuţi, Dolhasca şi Fălticeni.

Greu de crezut că, doar cu câteva luni în urmă, acolo  erau bogate păduri de molid, de un verde profund, vizibile de la distanţă, în mijlocul pădurilor de foioase ce le înconjoară.

Acum, pădurile de molid necrozate au devenit o pată cenuşie, vizibilă de la distanţă în mijlocul pădurilor de foioase, iar acest fenomen uluitor s-a petrecut în doar câteva luni, primele semne ale dezastrului fiind vizibile de la începutul lunii iulie.

Natura îşi cere drepturile

Numai la nivelul Direcţei Silvice Suceava, numărul arborilor  infestaţi trece cu mult de 40.000, iar numărul lor creşte cu cât iarna se lasă aşteptată. Ajutaţi de vreme, gândacii de scoarţă atacă noi şi noi arbori, zi de zi, încât statisticile oficiale sunt deja depăşite. Pe lângă zecile de mii de arbori marcaţi deja pentru a fi doborâţi şi cojiţi, pentru a stopa invazia dăunătorilor, cel puţin alte câteva mii sunt deja infestaţi, dar sunt încă verzi, iar efectele vor fi vizibile abia anul viitor.

În toate zonele afectate, urmele „războiului” dintre silvicultori şi gândacul de scoarţă sunt vizibile.

E de ajuns să faci o incursiune prin pădurile din zona Dolhasca şi Liteni, pentru a vedea cu propriii ochi dimensiunile dezastrului.

Pâlcuri de pădure sau zone mari, de sute sau mii de molizi care au murit în picioare, oferă o imagine dezolantă, mai ales că peste tot se văd trunchiurile albicioase ale arborilor tăiaţi cu drujbele şi apoi cojiţi, cărora nu le-a venit încă vremea să fie scoşi din pădure. În mijlocul drumului de acces, pe o suprafaţă circulară de câţiva metri se văd încă urmele de jar de la focul făcut pentru a arde coaja molizilor jupuiţi, în care colcăiau larvele de Ips duplicatus, noile generaţii pregătite să atace alţi arbori .

Pe trunchiurile albicioase ale molizilor decojiţi trecerea gândacilor este vizibilă ca într-o carte deschisă. Mii de şănţuleţe întortocheate, săpate ca de un aparat de pirogravură, brăzdează lemnul, formând un labirint complicat.

Puţinilor molizi rămaşi în picioare nu li se dau şanse prea mari să reziste atacului secetei şi gândacilor. Din cauza uscăciunii, unii dintre ei au crăpat pe mijloc, pe o lungime de 2-3 metri, ca şi cum o secure gigantică ar fi fost înfiptă în ei.

„Locul lor nu era aici. Natura îşi cere drepturile. La munte au alte condiţii de umiditate, temperaturi mai scăzute...Seceta le-a dat lovitura finală”, spune Nicolae Andronic, de la Biroul de Pază şi Protecţie a Pădurilor, alături de care mergem prin pădurile moarte.

Ici-colo, prin luminişurile apărute forţat, după tăierile impuse de acţiunile de stopare a invaziei gândacilor de scoarţă, puieţi de molid se iţesc printre acele uscate, căzute pe pământ, renăscând, ca pasărea Phoenix, din propria cenuşă.

Silvicultorii spun că cel mai bine ar fi ca toate terenurile golite acum de molizi să fie replantate, dar cu specii adecvate zonei.

„Trebuie să aducem din nou gorunul, fagul, paltinul, adică pădurile de foioase care, după cum se vede în jur, sunt sănătoase”, adaugă inginerul Cristian Rotariu.

La un calcul sumar, ar fi necesari cam 5.000 de puieţi de arbori la un hectar de teren, iar, ţinând cont că e vorba de zeci de hectare infestate din pădurile statului şi alte zeci în pădurile private, necesarul de puieţi nu poate fi asigurat decât cu mare efort, de-a lungul a câţiva ani, prin suplimentarea cu hectare întregi a plantaţiilor de puieţi de foioase în pepinierele Direcţiei Silvice.

Pericolul din umbră

Tăierea copacilor atacaţi de gândacii de scoarţă nu e privită cu ochi buni de unii, mai ales că e vorba de aproape 50.000 de arbori numai pe teritoriile administrate de Direcţia Silvică Suceava.

În schimb, concluzia unei comisii venite de la Bucureşti să vadă tocmai cum s-a acţionat pentru stoparea invaziei gândacilor de scoarţă, care a dat Suceava ca exemplu, datorită rapidităţii de reacţie, a fost că legislaţia actuală este depăşită de realităţile din teren şi că s-ar impune o modificare a ei, pentru a se putea acţiona mai bine în astfel de situaţii de criză.

„Timpul de reacţie în cazul acestor infestări este esenţial, pentru că dacă se aşteaptă valorificarea arborilor atacaţi confom prevederilor legale, nu mai vorbim de câţiva zeci sau sute de arbori atacaţi de gândaci, ci de păduri întregi. Intervenţia trebuie să fi foarte rapidă, pentru că într-o lună de zile dăunătorii se răspândesc deja în alţi arbori sănătoşi şi aşa mai departe”, consideră şeful ITRSV Suceava, Eugen Girigan.

Îngrijorarea autorităţilor e cu atât mai mare cu cât, dacă la nivelul Direcţiei Silvice fenomenul a fost  ţinut frâu în cele din urmă, prin tăierea şi decojirea a peste 90% dintre arborii infestaţi, acţiunea urmând să fie finalizată  până în primăvară, când va începe un nou zbor al gândacilor, în pădurile private pentru care nu s-au încheiat contracte de administrare cu unităţi silvice nu s-a luat nici o măsură.

Capcanele cu feromoni, singurele care s-au dovedit eficiente împotriva lui Ips duplicatus, sunt insuficiente pentru a stopa invazia a milioane de insecte ce îşi iau zborul dintr-un pâlc de arbori infestaţi.

Tocmai de aceea, specialiştii spun că ar trebui ca în astfel de situaţii, legea să permită intervenţia silvicultorilor chiar şi în pădurile private, cu sau fără acceptul proprietarilor, să poată fi doborâţi şi decojiţi arborii infestaţi, urmând ca după aceea proprietarul să decidă ce vrea să facă cu masa lemnoasă.

Dar cum modificarea legilor poate dura ani de zile, iar pericolul ce ameninţă pădurile de molid nu mai e vizibil acum, în prag de iarnă, iar efectele unei noi invazii nu vor deveni vizibile decât în vara viitoare, peste păduri se aşterne liniştea. E atât de linişte încât se aude frunza cum cade, în vreme ce, ascuns în mantaua călduroasă a scoarţei copacilor, un mic gândăcel, cu un nume simpatic, roade de zor şi depune ouă, aşteptând primăvara...

„Monstrul” care înghite pădurea

Năpasta care s-a abătut asupra pădurilor de molid a Sucevei a reprezentat pentru unii şansa de a explota pădurile pe care le deţin şi de care nu se puteau atinge fără a încălca legislaţia în vigoare.

Volumul mare de arbori care trebuie doborât şi cojit în scurt timp, pentru că viteza de reacţie este esenţială în lupta cu invazia dăunătorilor, impunea folosirea unui număr mare de oameni pentru a acţiona pe zecile de hectare infestate cu Ips duplicatus. În vreme ce Direcţia Silvică Suceava a mobilizat sute de oameni la această acţiune, fiind dată ca exemplu pe ţară la viteza de reacţie pentru stoparea invaziei gândăceilor mortali pentru pădure, într-o pădure de molid privată, din zona Liteni, atacată de acelaşi dăunător, am găsit un adevărat „monstru”, capabil să înghită hectare de pădure într-o singură zi.

Mai exact, e vorba de un utilaj special, de origine finlandeză, cu care un austriac, Peter Konrad, face singur treaba a zeci de oameni.

În vreme ce braţele de oţel ale utilajului cuprind trunchiul de parc ar vrea să-l smulgă cu tot cu rădăcini, o lamă de drujbă îl taie în doar două secunde, aproape de pământ, cum nu poate face nici unul din cei care exploatează pădurea cu oameni.

Copacul e apoi săltat în aer şi trecut printre braţele gigantice ale utilajului, care-l curăţă aproape instantaneu de toate crengile şi îl mai şi taie la dimensiunile dorite.

Întreaga operaţiune durează doar câteva secunde, după care un alt arbore e cuprins de braţele utilajului, curăţat şi „feliat”, cu o eficienţă înspăimântătoare. În mai puţin de două ore, austriacul, singur, cu utilajul minune, a tăiat aproape trei hectare de pădure uscată.

În timp ce coboară din cabină să însemne cu vopsea roşie arborii marcaţi pe care trebuie să-i mai doboare, îmi spune, clătind din cap, a mirare: „Uriaşă catastrofă...N-am mai văzut în alte părţi aşa ceva...”. Nu e prima dată când lucrează în România. Mărturişeşte că în Vâlcea a avut o comandă mai mare, de sute de hectare, pe care le-a tăiat singur, cu utilajul-minune.