Un tânăr în vârstă de 19 ani a ajuns acum două zile în arest, el fiind condamnat la două luni de închisoare cu executare după ce a iniţial fusese condamnat cu suspendare, pentru aceeaşi infracţiune: conducere fără permis.
În decembrie 2010, Manuel Gabriel Orhean, domiciliat în Păltinoasa, a fost condamnat de către Judecătoria Gura Humorului la o pedeapsă de două luni de închisoare pentru conducere fără permis, pedeapsa fiind suspendată condiţionat.
Tânărul a recidivat, în 2011 fiind prins din nou la volanul unei maşini. De această dată pe numele său au fost reţinute două infracţiuni, „conducerea unui autovehicul fără a avea permis de conducere” şi „conducerea unui autovehicul neînmatriculat”.
Dosarul a fost instrumentat iniţial de Judecătoria Vatra Dornei, după care, pe 6 februarie 2012, Curtea de Apel Suceava a dat sentinţa definitivă.
Manuel Gabriel Orhean a fost condamnat la două luni de închisoare cu executare (vechea pedeapsă transformată în executare deoarece inculpatul a recidivat în perioada de încercare) şi la plata unei amenzi penale în cuantum de 2.000 de lei.
În aceeaşi zi, pe 6 februarie, poliţiştii Secţiei Rurale Păltinoasa au pus în aplicare mandatul de arestare, ridicându-l de la domiciliu pe tânărul de 19 ani şi introducându-l în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.