|
|
|
|
Alte articole din categoria Local
Timp liber
Copiii, tinerii, dar şi toţi iubitorii de mişcare din municipiul Rădăuţi vor avea ocazia să practice patinajul pe un patinoar artificial care va fi inaugurat peste câteva zile chiar în „buricul târgului” în piaţa centrală. Deliberativul local a avizat un proiect de hotărâre cu privire la „schimbarea destinaţiei terenului în suprafaţă de 800 mp situat în Piaţa Unirii, din parcare centrală în patinoar artificial pentru o perioadă de patru luni şi asigurarea funcţionalităţii patinoarului”, proiect care a devenit hotărâre după de a primit girul reprezentanţilor comunităţii.
Primarul municipiului Rădăuţi, Aurel Olărean a declarat că „La fel ca şi iarna trecută, le-am promis tinerilor, de fapt tuturor rădăuţenilor, că vom avea patinoar artificial în preajma sărbătorilor de iarnă. Am contactat o firmă de profil şi, după ce am stabilit condiţiile cele mai bune pentru cei care se vor destinde pe gheaţă, am decis să inaugurăm suprafaţa peste câteva zile. Contractul cu firma s-a realizat în totală legalitate şi cred că localnicii vor aprecia iniţiativa amenajării acestui patinoar. Cred că patinoarul va fi bine primit de localnici, dar şi de cei din localităţile limitrofe municipiului, pentru că în Rădăuţi oamenii nu au unde să se distreze şi să-şi petreacă timpul liber, de aceea îi invit pe cei care doresc să patineze, indiferent că sunt copii, părinţi sau bunici, la patinoar”.
Instituţiile de învăţământ au posibilitatea să îşi desfăşoare orele de sport pe gheaţă
Patinoarul urmează a fi amenajat şi întreţinut de „Întreprinderea Familială Creţu Manole” din Piatra Neamţ, iar primăria va asigura racordurile la utilităţile publice, respectiv apă, canal, energie electrică, iar colaboratorul va asigura funcţionarea şi întreţinerea patinoarului, pe cheltuiala proprie. Potrivit articolului doi al hotărârii adoptate, în fiecare zi de luni, marţi şi miercuri, între orele 10,00 şi 13.00, intrarea este liberă pentru toţi locuitorii municipiului Rădăuţi. Totodată, în acest interval, există posibilitatea ca instituţiile de învăţământ din municipiul Rădăuţi să îşi poată desfăşura orele de sport, pe gheaţă. Programul de funcţionare al patinoarului nu va depăşi ora 24.00. Colaboratorul va fi nevoit să achite impozitul pe spectacole, în condiţiile Legii 571/2003, privind Codul Fiscal. În acelaşi timp, colaboratorul are obligaţia de a nu subconcesiona contractul şi de a nu subînchiria terenul pus la dispoziţie.
|
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
![]() |
Nea Baragoiule e post asa ca mai las-o cu minciunelele ca o sa-ti creasca nasul. Ce ti-a declarat idilul si cand??? Ai fost cu el in vacanta sau iti arde buza dupa ceva tarie de soi de prin alte continente si te-ai gandit sa ii faci intrarea idilului??? De ce nu scrii ca aiurel nici nu a fost la sedinta de consiliu in care s-a hotarat. Si de ce nu le spui oamenilor ca la Suceava pretul e 6-7 lei iar la Radauti 10 lei in conditiile in care smecherasul cu patinuarul nu plateste nici un leu chirie pentru 800m patrati pe care ii ocupa timp de 4 luni. Vai, plateste curentul si apa! Poate vrea sa ii platim noi, el sa incaseze numai banii si sa polueze fonic locatarii din jur cu manele de la tiribombe. Ne-am saturat de balciul de prost gust al idilului. |
![]() |
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.

nu poti patina in liniste ca se trezesc smecherasii sa-ti strice distractia.