Ţiganii suceveni au pus stăpânire pe ruinele fostului ROMPUS – întreprinderea ce producea utilaje şi piese de schimb.

Comorile “vânate” de ei sunt bucăţile de fier, contorsionate sub maldărele de moloz rămase după dărâmarea clădirilor, în care scormonesc cu târnăcoape şi baroase, dar şi cu mâinile goale.

Fierul e pâinea lor. Pe fiecare kilogram de fier pe care reuşesc să-l adune, obţin de la centrele de colectare 0,6 lei, bani munciţi. Pentru bani au venit de dimineaţă, cu căruţele trase de gloabe înfometate, care se uită disperate după un colţ de iarbă printre mormanele de moloz. Pentru banii pe care îi pot obţine într-o zi, din vânzarea a câteva zeci de kilograme, dau la târnăcop până îi dor muşchii şi îşi rup unghiile în colţurile ascuţite ale bolovanilor de ciment, din care smulg preţioasele bucăţi de metal.

 

Claca şatrei

“Nu avem de pe ce trăi. Aici măcar avem pâinea asigurată. Şi aşa vor să scape de tot fierul şi molozul asta”, spune un ţigan bătrân din Şcheia, care, retras de ceilalţi, face echipă bună cu baba lui, care-i ţine sacul, pentru a aduna fiecare bucăţică.

Grosul fierului se găseşte în locurile mai îndepărtate de poarta unităţii, acolo unde nu au ajuns primele echipe de scormonitori. Acolo s-a stabilit ceata cea mare. Unul lângă altul, bărbaţi şi femei, dau cu barosul într-o platformă betonată, pe care trebuie să o facă ţăndări să adune barele mari de fier-beton care fac parte din structura de rezistenţă.

Când oboseşte câte unul, se trage pe margine şi locul lui e luat de cei care până atunci au cărat fierul extras spre căruţele înşirate în apropiere.

E la fel ca la clacă - multă muncă, dar şi multă vorbă. Ba o glumă, ba o remarcă mai usturătoare, ba sporovăitul femeilor, atunci când barosul le oboseşte de tot braţele, fiecare îşi aduce aportul la bunăstarea şatrei.

 

Devoratorii de fier

Din când în când, câte o căruţă plină ochi cu fier pleacă în viteză către centrul de colectare, dar sunt destule care să îi ia locul.

Unii, mai avuţi, vin direct cu maşina, de obicei Dacii vechi – au dat calul pe caii putere.

Până acum, frigul i-a ţinut în case, la căldurică. Cum a dat soarele, au apărut ca ciupercile după ploaie. Zvonul „comorilor” ce pot fi adunate dintre ruinele întreprinderii s-a răspândit în mai multe sate, deşi predomină cei din Şcheia, Pătrăuţi şi Iţcani, care sunt mai aproape.

Trei tineri, din Iţcani, au găsit sub moloz o gură de canalizare – o adevărată mină de aur pentru ei. De aproape o oră se chinuie să o dezmembreze, pentru că bucăţile mari şi grele, de fontă, le pot aduce bani frumoşi. Fac cu rândul la baros, iar scânteile sar ca de pe cremene. Sunt începători, dar se descurcă bine - căruţa le e aproape plină.

În peisajul selenar al platformei întreprinderii rase cu buldozerele, ţiganii căutători de fier par a fi o colonie de furnici, în căutarea hranei. Se hrănesc cu fier – coloana vertebrală a unei industrii care a asigurat cândva hrana a mii şi mii de suceveni.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Ruinele ROMUPS, invadate de căutătorii de “comori”.

Comentarii