Spectacol total

Când vezi 23 de goluri în numai 3 meciuri într-un interval de vreo 30 de ore, zău că te poţi declara mulţumit. Iar dacă din cele 23 mai şi poţi selecta vreo 3-4 pentru categoria „spectacol total”, fericirea nu-i departe. Cronologic, primul show a aparţinut, desigur, Real-ului meu. Nu-i la îndemâna oricărei echipe să înscrie de 8 ori într-un meci, ba şi în deplasare. S-ar putea presupune, de către cine nu a văzut meciul, că replica gazdelor, Deportivo La Cornuna, a fost nulă. Nu-i deloc aşa, dovadă că Depor a şi înscris de 2 ori, scorul final fiind de 2-8. Real-ul însă pare cuprins de o frenezie ofensivă, sau mai degrabă demenţă, toată lumea din teren având o singură preocupare: să înscrie goluri, cât mai multe. De aceea, apărarea este ca şi inexistentă, în orice formulă ar încerca Ancelotti, cu sau fără Pepe, cu sau fără Varane, sau Marcelo, sau Coentrao. Cu sau fără oricare din ei, Real continuă să ia goluri prosteşti, de râsul lumii, cum au fost cele 4 luate de la Real Sociedad în etapa a 2-a. Dar şi cele 2 de la Deportivo. Rămân însă în memorie bijuteriile reuşite de Ronaldo cu capul ori de James Rodriguez, ambele candidate deja la golul anului. Cum tot în această categorie trebuie inclus şi cel reuşit de Di Maria. Din nefericire, pentru Manchester, că la Real nu mai încăpea de Kroos. A fost o bijuterie de execuţie, un lob peste un portar rămas siderat de ceea ce-i fu dat să vadă. Dar nici măcar unul din aceste goluri nu poate concura cu şanse la golul anului, după execuţia aia nebună, un soi de... voleu cu călcâiul (!) nu foarte puternic, dar atât de surprinzător, încât portarul efectiv a paralizat, privind mingea cum se scurge. Un plonjon ar fi rezolvat faza, dar pe cuvânt de onoare că nu merita să-l facă. Şi nu l-a făcut. Astfel încât lui Ibrahimovici, marele artizan al golurilor din poziţii şi cu execuţii imposibile îi mai rămân doar vreo două luni pentru a încerca o chestie şi mai şi.